Author

Smaranda Vornicu

Browsing

Acum câţiva ani, ne-am petrecut o săptămână în acest orăşel fantastic din Epir, în nord-vestul Greciei, pe lângă Preveza şi Igoumenitsa. Aşa cum fac de obicei, în astfel de situaţii, m-am documentat temeinic înainte de ajunge – nu de alta, dar asta îţi oferă nu doar o perspectivă interesantă asupra locurilor pe care urmează să le vezi, dar şi o înţelegere mai rapidă a „decorului” pe care, turist modern şi grăbit, urmează să îl ai în vacanţa ta leneşă, la soare. Am ajuns la Parga cu maşina, după un drum extenuant şi aproape fără pauză, pe o autostradă care – după sute de kilometri într-un decor prăfuit şi plicticos – trece într-o succesiune de zeci de tuneluri (not my favourite thing). Una peste alta, sunt cam 1055 km (cam jumătate pe autostradă), deci vreo 14 – 15 ore de mers. Celor care s-au lăsat cuprinşi de deznădejde citind cât e de…

Sunt un mare fan al prajtutilor cu mere – e suficientă o căutare pe blog şi îţi poţi da seama de acest lucru. Îmi plac în special cele acoperite cu un strat de caramel blond-auriu şi parfumat de combinaţia imbatabilă mere-unt-zahar. După tarte tatin, tort de mere şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă, am decis să experimentez cu reţete noi. Am descoperit o reţetă care pare să fi fermecat de-a dreptul lumea bloggerilor culinari din Franţa. Iar ăştia nu sunt oameni care să se lase tulburaţi de orice fel de prăjitură. Ei sunt cei care au denumit-o „prăjitura invizibilă”, pentru că are atâtea mere, încât compoziţia pare pur şi simplu să dispară între ele. După ce am comparat vreo 3 – 4 propuneri, am ajuns la propriile mele concluzii şi iată ce a rezultat: acest tort de mere reinterpretat, cu feliile de fruct suprapuse într-un aluat uşor, acoperit cu ce…

Am mâncat, pentru prima oară, salata asta undeva pe culmile cretane de lângă Kissamos, la Taverna Meltemi (vom povesti altă dată, pe îndelete, despre ea). Era o căldură cumplită, cred că temperatura sărise binişor de 35 de grade Celsius, eram bătuţi în cap de soare, înfometaţi şi însetaţi după o zi de excursie şi de plajă pe nisipul roz de la Elafonisi – altă minune cretană despre care trebuie neapărat să mai vorbim. După multă apă plată, a urmat un pahar de vin alb uşor, cum sunt vinurile bune cretane şi minunea asta de salată – cu un sos cremos de muştar şi miere, cu măr verde, proaspăt şi crocant, cu avocado cremos şi puţină ţelină. Ce să mai discutăm – o grozavie! De atunci, mi-am tot repetat că ar trebui să o reproduc, însă scleroza lucrează, neabătută. Acum câteva zile, la o cină la care mi se părea că…

Se întâmplă să găseşti peşte foarte proaspăt. Iei, să fie. Mănânci azi sashimi, mâine sashimi. Ajunge! Rămâi cu nişte porţii generoase de file de ton şi file de somon. De lene, le-ai face la grătar, însă – chiar înainte de a te apuca – ştii că dacă ai ratat momentul în care sunt perfect crude înăuntru şi perfect făcute la suprafaţă, nu le va mânca nimeni. În plus, dacă nu e strânsă toată familia, ca să le hăpăie proaspăt luate de pe grătar, vor ajunge – ca de obicei – într-o salată improvizată în acest scop. Şi ar fi păcat. Aşa că te apuci să conspectezi online-ul şi extraline-ul, nu găseşti reţetă perfectă şi te hotărăşti să te descurci cum te duce pe tine capul. Rezultat: o minune de burgero – chiftele de ton şi somon. Suculente, parfumate, crocante şi aurii la suprafaţă, uşoare şi aproape dietetice. Câţiva milmetri de…

Vin musafiri la masă. Tu ştii chestia asta de vreo 3 zile şi totuşi… Totuşi îţi închipui că o forţă supranaturală te va salva din criza de timp pe care o declanşezi stând vreo patru ore în faţa computerului. Şi, în tot acest timp: umblând pe Facebook, scărpinând pisica (ca să nu scriu tâmpenii pe aici), pregătindu-te să îţi cumperi un parfum şi nişte pantofi online, răzgândindu-te de vreo 15 ori, citind vreo 10 reţete ale lui Jamie Oliver care nu au nicio legătură cu prânzul din ziua respectivă, căutând pe o hartă a Mexicului localitatea Guerrero (unde se fabrică, de către o cooperativă de femei, Mujeres de Xochistlahuaca, cea mai bună ciocolată, măcinată de mână, în combinaţie cu zahăr brun şi scorţişoară) şi altele asemenea. Va să zică, isterie maximă. Nervi vărsaţi gratuit pe cine îţi cade sub privire în aceste clipe demente. Căutare frenetică după ALTE reţete, care…

O reţetă tradiţională a evreilor yemeniţi, care se serveşte – de obicei – alături de pita sau matsos şi de kilbeh, un sos de roşii cu schinduf (fenugreek), cardamom, chimen şi usturoi. Picantă cât încape, foarte parfumată şi foarte uşor de pregătit. Pentru acele zile în care „ceva bună” înseamnă „ceva uşor” şi „ceva rapid”. Ingrediente 300 ml pulpă de roşii 150 ml bulion de peşte sau de legume 1 ceapă mare, tocată 4 linguri frunze de coriandru proaspăt, tocate 4 linguri pătrunjel proaspăt, tocat 6 – 8 căţei de usturoi, zdrobiţi ardei iute roşu tocat sau pastă de ardei iute roşu, după gust un praf zdravăn de ghimbir pulbere un praf zdravăn de pulbere de curry 1/4 linguriţă chimion măcinat 1/4 linguriţă turmeric seminţele de la 2 – 3 păstăi de cardamom sucul de la 2 lămâi (sau mai mult, după gust) 2 linguri ulei de măsline sau vegetal…

Era 8 Martie, ziua mamei. Şi ea, mama mea, avea 53 de ani. Afară, aveam parte de o primăvară bezmetică, cu soare care îţi dădea speranţa la colţul străzilor şi vânt îngheţându-ţi şira spinării şi optimismul, de cum ajungeai la umbră. La Spitalul Elias, un cunoscut medic a transformat ziua aceea de primăvară într-una dintre cele mai urâte şi triste din viaţa noastră. Ei nu i-am spus diagnosticul exact, o ştiam fragilă şi retrasă în sine după moartea tatei. Am dus-o cu maşina până aproape de casă.  În colţul străzii, s-a întors către mine şi mi-a spus, cu ochi goi: “Lasă-mă aici, vreau să merg un pic pe jos, să mă gândesc.” Am privit-o îndepărtându-se cu umerii căzuţi, strângându-şi colţurile carre-ului Hermes în jurul obrajilor traşi, cu pasul minuscul. Am plâns.  Pentru frumuseţea ei, pentru inteligenţa ei, pentru felul în care a ştiut să ne facă oamenii care suntem. A…

Ce-o fi, oare, cu imposibilitatea asta pe care o am în a aprecia cantităţile, atunci când cumpăr ciuperci? Nu pot şi eu, ca tot rumanu’, să cumpăr o cantitate rezonabilă, care ne-ar permite să mâncăm şi noi un singur dish cu ciuperci, într-o singură zi. Nuuuu, cum văd ciuperci, mă reped pe ele de parcă am avut interdicţie să le ating în ultimii zece ani. Sau sunt ultimele champignons brune de pe planetă şi eu tocmai le-am descoperit la Lidl. Aşadar, cumpăr multe. Să ne ajungă. Pentru vreo 3 generaţii. Acum puteţi înţelege şi voi de ce sunt atâtea reţete cu ciuperci pe blogul ăsta. De nevoie. Ingrediente 1/2 linguriţă seminţe de chimen 1 lingură ulei de măsline 1 ceapă barosană, tăiată pe din două, apoi fără milă feliată 300g ciuperci champignon (brune, vă rog, dacă se poate, că au mai mult parfum din ăla de pământ de pădure reavăn…

În mod tradiţional, se prepară în tăvi uriaşe de metal, purtate pe cap de vânzătorii ambulanţi din Ierusalim şi din întreg Orientul Mijlociu. Există variante pregătite cu tăieţei de kataif şi altele, mai moderne, care au un blat din firimituri de prăjitură.  Se mănâncă intodeauna călduţă, stropită din abundenţă cu sirop auriu şi parfumat, lângă o ceşcuţă de ceai de mentă sau de cafea pregătită la nisip. Iată, aşadar, eroina acestei postări, kodafa de Ierusalim. Ingrediente 200 – 250g couscous 500ml apă fierbinte 175g unt tăiat cubuleţe 1 ou, bătut un praf de sare 400g brânză ricotta sau brânză de vaci grasă, bine scursă 200g mozzarella, dată de răzătoare sau tocată mărunt coajă rasă de portocală 350 ml miere fire de şofran, de 2 – 3 ori cât apuci între degete un praf de scorţişoară 120ml apă 1 linguriţă apă de flori de portocal sau suc de lămâie 90g miez…

Sunt şi zile din astea. Când un singur pai în plus rupe spinarea cămilei, ca să folosesc o expresie potrivită mood-ului general. Zile în care eşti trist. Nu speriat, nu isteric, nu pus pe gânduri de răzbunări stupide şi de idioţenii de scris pe Facebook. Doar trist. Zile în care eşti dezamăgit. De umanitate, de tine, de meschinăriile şi de aiurelile puţinilor care decid soarta multora. Zile în care îţi vine să te uiţi, de dimineaţă până seara, la musicaluri – „Sunetul muzicii” ori „Mary Poppins”. Pentru că era mai simplu când  îţi trecea frica de tunete cu un ştrudel. Pentru că totul era mai limpede când bunii şi răii nu se amestecau unii cu alţii, când nu ştiai câte şi mai câte ştii acum, când să fii bun şi de oameni iubitor nu te transforma, în ochii altora, într-un fraier flower power condamnat la dispariţie de o evoluţie a…