Author

Smaranda Vornicu

Browsing

Prima reţetă de spumă de căpşune pe care am postat-o datează de prin 2010 şi se afla – bine conservata – pe blogul Simonei Tache. E reţeta clasică românească, cea cu albuşuri de ou şi zahăr. Cea pe care au pregătit-o şi continuă să o pregătească toate mamele, bunicile şi soacrele din România. Va să zică, standardul de aur în domeniu. Pentru că am cumpărat căpşunele nou apărute cu lăcomie şi nu voiam (încă) să fac dulceaţă, a trebuit să improvizez rapid câteva deşerturi de sfârşit de săptămână. Primul e light, nu prea dulce, însă păstrează toată aroma şi parfumul fructelor. Ingrediente (pentru 7 – 8 porţii) 350g căpşuni, spălate şi tăiate în bucăţele 250g brânză ricotta 300g iaurt grecesc gras 3 albuşuri 5 linguri zahăr tos 3 linguri zahăr pudră coajă rasă de lămâie Mod de preparare 1. Într-un robot de bucătărie, mixează împreună căpşunele, brânza ricotta, 3 linguri…

Domnule, eu, când apare conopida cea nouă şi fragedă în piaţă, sunt cuprinsă de o inexplicabilă folie. Tot cumpăr conopidă şi o tot gătesc, timp de vreo săptămână. După asta, uit de respectiva cruciferă până spre toamnă, când cad, din nou, în aceeaşi patimă de 7 zile. M-am întrebat ce o fi chestia asta – singura explicaţie străvezie pe care o găsesc stă într-o întâmplare din vremea când eram gravidă. Era în mai 1989, iar eu aveam dimensiunile unei mici fregate şi mă bălăbăneam ca o raţă printre tarabele din Piaţa Amzei. Ce să vezi? O ţărancă vindea conopidă. Coada la taraba ei ca la Maglavit. Mă aşez printre ultimii şi cei mai lipsiţi de speranţă codaşi (codieri? codaci?). Ţăranca cea vârstnică mă vede, zâmbeşte, se apleacă şi scoate de sub tejghea cea mai mare, albă şi frumoasa conopidă din Sud Estul Europei comuniste. Zice: „Fetiţo, nu mai sta la…

Preambul Anul trecut, cam pe vremea aceasta, mă aflam în plină frenezie a organizării unei nunţi. Propria mea nuntă. Uitându-mă în urmă, sunt lucruri de care aş fi preferat să se ocupe un profesionist, însă – una peste alta – mă bucur că am procedat aşa. Rezultatul m-a surprins până şi pe mine. Dacă iau în considerare reacţiile celor care au fost alături de noi, amintirile şi, cel mai important, felul în care ne-am simţit noi, cuplul de însurăţei, se pare că am reuşit combinaţia perfectă de ceremonie memorabilă şi de petrecere nemaipomenită, alături de cei dragi. De aceea şi pentru că sezonul de nunţi al lui 2016 e în plină desfăşurare, m-am gândit că am de împărţit puţină înţelepciune miresească domnişoarelor şi doamnelor care sunt pe cale să facă acest pas. Nu voi vorbi despre momentele de entuziasm iresponsabil, despre crizele de nervi ori despre permanenta regăsire a sentimentului…

Totul a început cu nişte caimac, cumpărat de la Cuţitul de Aur. A continuat cu o laborioasă investigaţie cu privire la reţetele care folosesc acest ingredient: online, offline – prin cărţile de bucate şi pe la prieteni. Aşa am descoperit katmer-ul, un fel de „clătită” umplută, pregătită de obicei cu fistic, prăjită în tigaie ori rumenită în cuptor, care se porţionează şi se serveşte – se pare – la micul dejun. I se mai spune kattama (în kazahă şi în kirghiză), katlama sau gambir, în mongolă. În afară de fistic, în anumite zone din Turcia , katmer-ul este umplut cu mac, în altele, cu tahini. Este pudrat cu zahăr sau acoperit cu melasă de fructe. Cel mai faimos katmer este cel de Gaziantep, oraş din sud estul Anatoliei, de unde vine – firesc – şi cea mai bună baclava. Pentru că fisticul nesărat şi decojit este rara avis în Bucureşti,…

Reţeta asta este pentru zilele în care eşti singur acasă. Vrei să mănânci ceva uşor de pregătit şi de digerat. Dacă mai e şi cald, adică nu ai chef să trudeşti pe lângă furnal, e ideală. Iar dacă decizi să o pregăteşti pentru o masă în familie sau cu prieteni, nu ai decât să înmulţeşti cantităţile cu numărul de persoane. În plus, o poţi pregăti cu sfeclă crudă sau coaptă – cum preferi – mai ales acum, candsfecla e tânără şi fragedă. Ingrediente 1 sfeclă roşie potrivită, coaptă în cuptor (învelită în folie de aluminiu, după ce ai spălat-o bine), apoi curăţată de pieliţă 2 roşii potrivite 2 fire de ceapă verde Pentru dressing: 100g iaurt grecesc simplu 1 lingură ulei de măsline 1 căţel de usturoi zdrobit 1/2 linguriţă oregano uscat (grecesc, dacă se poate) 1 vârf de linguriţă fulgi de chilli sare, piper negru proaspăt măcinat, suc de…

De când am sărit pragul de 40 de ani (fir-ar, ce spun eu aici, tocmai l-am sărit şi pe cel de 50!), citesc şi aud tot felul de formule menite să ne ridice moralul, să ne zen-ifice în faţa unui adevăr implacabil: îmbătrânim. Mă refer aici la titluri de tipul “50s are the new 30s”, “Activă ca la 20 de ani” şamd. Pe naiba! Orice femeie cu toate minţile la ea ştie că, după 40 de ani, nicio abracadabra gazetărească şi niciun fel de mantra bubbly – rozalie nu poate învinge gravitaţia. O dietă strictă şi sănătoasă, somn de frumuseţe de 8 ore garantat şi sport, sport, sport! – poate. Bisturiul şi seringa – sigur, dar cu riscuri. Una peste alta, we are no spring chicken. Şi nici Carmen Dell’Orefice nu putem fi toate. De-aia e bine să învăţăm să trăim cu ceea ce suntem astăzi, nu cu iluzia tinerelei…

Ca de obicei când pregătesc o reţetă pentru blog, mă informez cu privire la ingrediente şi la istoria respectivului preparat. Nu de alta, dar cred că e bine să ştim de ce şi cum mâncam ceea ce mâncăm. În cazul reţetei de chili con carne, lucrurile s-au dovedit extrem de încurcate. Pentru că, deşi pe aici, prin Europa, îl considerăm un staple al bucătăriei Tex – Mex, mexicanii nici nu vor să audă de el. Un dicţionar de „mexicanism” publicat în 1959 conţine următoarea descriere: „detestabil fel de mâncare pretins mexican, comercializat în Statele Unite, din Texas şi până la New York”. Prima concluzie: e mult mai mult Tex decât Mex! Când vine vorba despre originea reţetei, lucrurile devin de-a dreptul fantastice, pentru se amestecă realităţi şi informaţii de bun simţ cu legende şi pilde spirituale, mai ceva decât într-o mâncare din carne tocată cu chili şi fasole. De la…

Vine o vreme când nu mai merge cu jumătăţi de măsură. Când organismul cere, va să zică, iară noi trebuie să îi dăm chestiuni sănătoase, uşurele, cu multe vitamine şi ceva crunch interesant. Aceasta este o salată care, oricât ar părea de bizar, vine din Finlanda. E genul de reţetă care te face mândru de tine şi plin de entuziasm vegetarian, încă din momentul în care combini ingredientele. Nu doar pentru că sunt colorate şi aromate, ci şi fiindcă ai fost isteţ şi ai citit câte ceva despre ingredientele ei încă înainte să o pregăteşti. Hrişca nu este, aşa cum ne-am aştepta, o cereală, ci este sămânţa fructului unei plante înrudite cu rubarba şi cu măcrişul. De altfel, şi florile de hrişcă sunt extrem de interesante – le interesează pe albine, care produc din ele o miere specială, închisă la culoare. Hrişca şi făina de hrişcă sunt recomandate celor cu…

Hai să fim sincere: fiecare dintre noi are la activ cel puţin o experienţă traumatică legată de coafură şi păr. Fie o tunsoare, fie o culoare prost alese, pe care ne-am încăpăţânat să le încercăm, cu toate că voci raţionale din jurul nostru au încercat să ne tempereze. Ce a urmat? Ştim bine: acele zile în care îţi vine să umbli cu o căciulă îndesată pe cap, deşi e luna mai. Acele dimineţi de coşmar, când te trezeşti şi ajungi în faţa oglinzii din baie. Iar acolo, şoc şi groază, nu doar că nu te mai recunoşti, dar te şi sperii de arătarea pe care o vezi! Şuviţele (fie ele highlights = şuviţe mai deschise la culoare decât nuanţa naturală sau lowlights = şuviţe mai închise la culoare decât nuanţa naturală) sunt una dintre cele mai discrete, dar fermecătoare modalităţi pentru a-ţi împrospăta look-ul, fără riscurile şi aventurile descrise puţin…

De multe ori, în mediul profesional sau de afaceri, am avut ocazia să întâlnesc doamne sau domnişoare îmbrăcate, cum să spun, original. Cel puţin pentru acele circumstanţe. Bine pregătite, inteligente, plăcute, însă puse în dezavantaj de ţinuta pe care o purtau. Exemple? Într-un minister: planturoasă blondă, purtând o fustiţă din satin roşu şi o bustieră neagră, de hangiţă din cupletele deocheate de epocă. La o bancă: tânără superbă, compromisă de nişte catalige de inspiraţie portuară, de o minijupă invizibilă şi un exces de gene false, intens rimelate, în miez de zi. Într-un birou de relaţii cu publicul al unei instituţii: funcţionară în pragul vârstei de pensionare, cu bluză din voal prin care se vede un sutien consistent şi cercei ca nişte decoraţiuni de Crăciun. V-aţi întâlnit şi voi cu astfel de situaţii, ca să nu zic personaje, şi aţi simţit aceeaşi jenă, aceeaşi părere de rău. Pentru că singura şi…