Author

Smaranda Vornicu

Browsing

Eeeei, şi cum frunzăream eu internetul, ca să aflu ce e bine să mănânce omul cu piciorul rupt, ce îmi văd ochii? Mai multe surse avizate susţineau că respectivului om tare bine i-ar face o dietă cu multă sfeclă roşie. Care sfeclă este, întâmplător, una dintre rădăcinoasele mele favorite. Aşadar, am purces la o selecţie rapidă de posibile reţete şi am pregătit această minunăţie. Simplă şi rapidă, aşa cum deja ştiţi că îmi place. Iată ce şi cum. Ingrediente 3 bucăţi sfeclă roşie potrivite, bine spălate şi frecate, să se ducă orice urmă de pământ (eu le-am mai lăsat cam jumătate de oră în apă rece, ca să fiu sigură) 1 cutie de 400g cu boabe de năut, scurse de zeamă şi bine limpezite sub jet de apă rece 1 lingură de za’atar (de la Mega) 1 lingură de sumac (de la Mega) 1 lingură de chimion pulbere 4 linguri ulei de…

Toată viaţa mea, am avut câini – mici, mari, albi, negri, maro, scunzi şi tubulari ori înalţi şi semeţi. Nu conta de care, câine să fie. Va veni, în curând, şi ziua în care voi povesti despre ei. Însă subiectul presant al zilei este o pisică. De fapt, Pisica. Unica, nemaivăzuta, adevărata Spice Avgolemono Clopoţenzis. Am adus vorba despre câini doar pentru că nu am avut o asemenea experienţă cu niciunul dintre ei: câinii sunt nişte tembeluşi devotaţi, iubitori şi gata de joacă în orice etapă a vieţii lor. Că au 6 luni sau 16 ani, e suficient să le fluturi lesa sau jucăria preferată în faţa ochilor şi gata, off they go! Prima lor dorinţă este să îţi facă pe plac. A doua, să roadă ceva. Nişte minţi simple şi blajine, asta sunt câinii. Dovadă, cărţi şi seriale întregi de animaţie ori benzi desenate, în care Tom îl păcăleşte…

Dacă e cineva pe aici care are chef, zilele astea, să stea cu orele în bucătăria încinsă, să zică. Ca să ştim şi noi cu cine avem de-a face. Lăsând la o parte faptul că sunt disabilitata, nu mi-ar trece prin minte să mă plimb pe lângă aragaz nici dacă aş fii întreagă, atâta îmi e de cald. Însă, nu-i aşa, nature calls şi omul mai trebuie să şi mănânce, dacă se poate o mâncare caldă, nu doar roşii cu telemea. Din motiv de caniculă, am ales o reţetă care înseamnă mai multă pregătire şi mai puţină gătire. Un stir fry rapid, spicy, de pus alături de niscaiva orez. Ingrediente 2 legături de ceapă verde – tocată, partea albă şi cozile separat 4 căţei de usturoi, tocaţi 1 bucată de ghimbir proaspăt, de circa 3 cm, curăţată şi dată pe răzătoare 1 ardei iute, roşu ori verde, curăţat de cotor,…

Zău dacă mai ştiu cum trăiam înainte de codurile astea de toate culorile. În plus, dacă tot avem parte de ele zilnic, mi se pare esenţial să nu mai fie aşa, monocrome, ci puţintel mai nuanţate, cel puţin pentru cucoane. Să exemplificam. Cod orange somon: rochie cu bretele şi sandale uşoare. Cod portocaliu fluorescent: kaftan larg, de in, şi flip flops. N-ar fi o idee rea dacă li s-ar adăuga şi ceva imprimeuri: buline, dungi, ceva animal print sau geometric / floral. Mai ales când în Pipera plouă şi pe Magheru e un soare de te lipeşti de asfalt. Să ştim şi noi cum accesorizam: cod portocaliu intens cu zig zag-uri vineţii înseamnă cizme de cauciuc şi umbrelă la îndemână. Revenind a nos moutons sau, mai exact, la vacile noastre normande, rămăsesem – în episodul anterior – la momentul în care mă urcam în avionul companiei Tarom. Destinul, sfinţii din…

Experienţa franceză Să îţi rupi glezna în Normandia e un lucru aproape poetic. Mai ales atunci când tocmai ai ieşit dintr-o splendidă catedrală, unde te-ai rugat la diferiţi sfinţi pentru sănătate. Spun că e poetic pentru că există acolo atâta frumuseţe şi miracol, încât e uşor să fii cu capul în nori, pierdut în lumina vitraliilor multicolore şi în gânduri despre micimea omului trecător prin viaţă şi prin istorie. Ce pot spune – caldarâm medieval, pantof prost ales, snap! crack! negru în faţa ochilor! Şi gata. Eşti întinsă pe trotuar, cu o senzaţie de leşin dureros. Poate că rugăciunile au funcţionat totuşi, pentru că te afli la doar douăzeci de metri de intrarea la “Urgences” a spitalului din localitate. Ţop, ţop, într-un picior, te laşi să cazi pe scaunul din faţa ghişeului de internări. O asistentă grizonantă, tunsă foarte scurt, te mitraliază cu întrebări politicoase, la obiect. Completezi un formular…

Nu e o reţetă simplă sau rapidă, însă rezultatul este delicios. Pentru pasionatul de bucătărie român, ea prezintă o dificultate suplimentară. Pentru că el/ea are de-a face cu faimoasa carne de vită românească, tare ca pingeaua. Dacă în cazul muşchiului ori vrăbioarei ai şansa de a găsi alternativa maturată, pentru rasol nu ai scăpare. Aşa că această reţetă trebuie adaptată, cu un pas suplimentar – respectiv fierberea rasolului în oala sub presiune. Asta în aşteptarea unei ocazii fericite, când vei primi cadou un slow cooker. Aşa cum v-am obişnuit deja, să trecem puţin prin istorie şi geografie. Ossobuco este un preparat tradiţional al bucătăriei lombarde. Reţeta are două variante: aşa numitul ossobuco al bianco, cel tradiţional, care se pregăteşte cu scorţişoară, frunze de dafin şi se serveşte cu gremolata (un amestec de coajă de lămâie rasă, pătrunjel verde şi usturoi, însoţite – uneori – de anchois sau de rozmarin ori…

În destinul fiecărui om care găteşte există întâlniri cu reţete perfecte. Găseşti o mâncare ori un desert care arată bine în cartea de bucate ori pe internet. Pofteşti, te entuziasmezi, îţi cumperi şi îţi pregăteşti toate cele necesare, apoi te pui pe treabă. La final, vorba unui banc celebru, ai trei posibilităţi: a. să fi descoperit una dintre aceste reţete de zile mari; b. să ai parte de un eşec colosal, din acela cu surle, trâmbiţe şi artificiii; c. să rezulte ceva din categoria „”mneah, mă rog, merge”. Cu reţeta asta de prăjitură am tras lozul câştigător din multiple motive. Aveam prin frigider şi prin cămară toate ingredientele (cireşele sunt omniprezente la noi, în această parte a anului, iar laptele bătut este una dintre preferinţele mele), aşadar nu necesită excursii şi investiţii în tot felul de rarităţi. E simplă şi rapidă. Arată senzaţional – nu în stilul „prăjitură cu turnuleţe…

În dimineaţa asta, devreme, când am deschis fereastra şi m-a lovit în faţă simunul, am cam înţeles ce ne aşteaptă. O zi de langoare şi de târâială de colo -colo, în speranţa că vine ea, răcoarea, mai pe seară şi ne salvează. Asta, bineînţeles, dacă nu suntem în fericită situaţie că un volum însemnat de apă, stătător sau curgător, să se afle la îndemână, ca să ne mai redea energia şi poftă de viaţă. Şi cum cui pe cui se scoate, mi-am zis că un ceva spicy şi colorat nu are cum să mai strice. În plus, la reţeta asta, arunci ingredientele în cratiţă şi fugi din bucătărie până când e gata. Ingrediente 1 conopidă de circa 1kg, spălată şi desfăcută în bucheţele 1 bucată de ghimbir cam de-un deget, tocată cât mai mărunt 6 linguri de ulei vegetal 2 linguriţe fulgi de chilli 2 linguri seminţe de chimion 2…

Postarea asta va începe cu o chestiune a cărei singură legătură cu mâncare este verbul „a roade”. Dinţolog fiind, păduri cutreieram … pardon, asta e din alt text, eminescian… însă treaba cu dinţologia e aproape la fel de îndepărtată pentru mine ca şi copilăria. Pentru că altfel nu îmi explic cum de am uitat că şi pisoii îşi schimbă dinţii. Şi rod. Tot ce prind. Şi muşcă. Tot ce prind. Sub asediul continuu al pisicii Spice, a cărei ţintă preferată sunt pentru astfel de leisure activities, dar şi sub ameninţarea unui puseu de meteo – apăsare acută, pe bază de precipitaţii, m-am ascuns în bucătărie. Şi am produs ceva care sper să joace rolul de anti-dans al ploii: o supă de vară cu dovlecei şi roşii. Ca să îmi închipui şi eu cum va fi viaţa după ce îi cresc pisicii dinţii definitivi şi vine, tot definitiv, căldura. Ingrediente 2…

Cum stăteam eu ieri, de ore în şir, pe computer, am simţit aşa, un fior de nelinişte şi m-am dus la frigider. Da, aţi ghicit, îmi era foame. Şi nu doar atât! Îmi era poftă. De ceva dulce, normal. Deschid frigiderul – alt fior! Doamne, câte fructe – unele mai vioaie, altele aproape muribunde. Să salvăm, aşadar, ce se mai poate salva. De exemplu, niscaiva caise şi piersici. Hop alt fior – un gând vinovat: „Păi bine, mai Smarando, iar dulce? De ce să nu mănânci tu fructele astea în forma lor dată de Mama Natură? De ce zahăr, de ce faină, de ce prăjitură?”. Eu de colo: „Că hâr, că mâr, că uită-te la ele, sunt cam leşinate, s-au dus vitaminele cele bune!”. Până la urmă, după o negociere între mine (aia cu sweet tooth) şi eu (aia cu mâncatul sănătos), am ajuns la o soluţie de compromis. Iat-o…