Dupa primele pranzuri si cine exagerate, in care am indesat in noi ca disperatii gavros (pestisorii aia mici, dati prin faina cu mirodenii si prajiti pana cand crantzane in dinti precum semintele), horta (niste frunze verzi si usor amarui, fierte si servite cu ulei de masline si lamaie), calamar umplut cu branza sau caracatita la gratar, am inceput sa scormonim prin meniuri dupa … altceva.  Stiti senzatia aia, cand te-ai plictisit de bine si vrei si mai bine? Ei, intr-o astfel de stare si moment am redescoperit pe lista lui Dimitri de la ‘Stavros’ ardeii astia capia – florini le zice in greceste – umpluti cu feta si rosii, stropiti cu putin ulei de masline si dati la cuptor.

‘Stavros’ e taverna cu care ne incepem orice vizita in Grecia, iar Dimitri e baiatul proprietarului.  Blazat si coafat ca un actor din ‘Troia’, Dimitri transporta neincetat  – peste straduta care desparte bucataria de terasa tavernei – tavi mari cu bunatatile pregatite de partea feminina a familiei.  Vorbeste putin si zambeste cu condescendenta la incercarile noastre de a fi politicosi intr-o limba greaca stalcita.   Cat despre florini astia, de cum mi i-am reamintit, au devenit parte obligatorie a dietei mele de vacanta.  Dulceata ardeiului capia rosu se combina perfect cu feta cea sarata, cubuletele suculente de rosie si amestecul de mirodenii.  Iar reteta e mai mult decat simpla.

Ingrediente

ardei capia  – rosii sau verzi (eu ii prefer pe cei rosii, evident mai dulci), cate 2 de persoana

branza feta, faramitzata

pulpa de rosie, decojita, taiata in cubulete

amestec de mirodenii grecesti pentru feta sau, daca nu ai, oregano (ar fi bine sa fie tot grecesc, pentru ca are un gust aparte), patrunjel, piper negru macinat

ulei de masline

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Despica fiecare ardei capia, de la coada pana aproape de varf, pe mijlocul partii latarete a ardeiului (ca sa stea bine in forma si sa nu lase umplutura sa se scurga.  Nu e nevoie sa il cureti de coaja, de coada si nici de seminte.
Intr-un castron, amesteca branza feta faramitata cu rosiile cubulete si cu putin ulei de masline.  Asezoneaza umplutura cu mirodeniile grecesti.  Umple fiecare ardei, aseaza intr-o forma care merge la cuptor, unsa cu putin ulei de masline.  Stropeste ardeii cu inca putin ulei. Da la cuptor, pana cand ardeiul s-a inmuiat, iar umplutura e rumena.  Pentru asta, poti trece cuptorul pe grill in ultimele cateva minute.  Serveste alaturi de o salata cu marar si ceapa verde.  Parakalo!

8 Comments

  1. Tu cred ca esti si telepata!
    Chiar ma gandeam la o reteta de ardei umpluti vegetariana! Multam!

    • Zana Eficientei Reply

      Pai tu chiar crezi ca degeaba sunt eu zana? 🙂 Pofta buna!

  2. viatanomada Reply

    nu stiu daca esti putin grecoaica,dar avem aceleasi gusturi si pofte,as pregati si manca intr-o veselie doar chestii din astea.Tocmai a mancat la mine o prietena vinetele alea coapte si umplute si a zis ca ea in Turcia a gasit asa ceva ,vara trecuta si a fost incantata.

    • Zana Eficientei Reply

      si eu la fel, desi nu sunt grecoaica, ci putin italianca 🙂

  3. nu trebuie să fii grec (sau grecoaică) pentru a simţi acea stare epicureică în care o bucăţică de brânză (feta) lipită de cerul gurii spune tot despre prânzul respectiv, cină sau ce-o fi 🙂

    • Zana Eficientei Reply

      intr-adevar, nu trebuie sa fii. eu as manca asta la micul dejun, la pranz, si la cina. 🙂

  4. Am o nelamurire cu „Nu e nevoie sa il cureti de coaja, de coada si nici de seminte.” Nu-mi vine sa cred ca nu trebuie curatate semintele…

    • Zana Eficientei Reply

      Ei bine, da, grecii asa ii prepara – insa nu te impiedica nimic sa curti ardeii de seminte, daca asa ti se pare mai bine 🙂

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.