O sa fiu sincera: nu ma omor dupa retetele in care trebuie sa fierbi fasolea boabe ‘ de la zero’.  Toata chestia cu inmuiatul, schimbatul a sapte ape si fiertul ore si ore ma descurajeaza – ma stiti deja, ciorbele rapide sunt preferatele mele.  Insa vine un moment in viata fiecaruia dintre noi in care pofta bate lenea.  Nu stiu cum s-a intamplat, insa ieri am dat cu ochii peste o cutie cu fasole boabe, care capatase deja statut de veterana in camara. M-am uitat la ea, ea la mine – ce sa va mai spun, love at the hundredth sight.

Ingrediente

250g fasole boabe

1 lingurita bicarbonat de soda

1 lingura de ulei

4 morcovi mici, curatati si taiati in bucatele

1 pastarnac, curatat si taiat in bucatele

1/2 telina, curatata si taiata in bucatele

2 cepe – una rosie si una alba – curatate si tocate

10 boabe piper negru

cateva ‘varfuri’ de cimbru uscat

cateva linguri de passata de rosii

1/2 lingurita boia iute afumata

50ml otet de mere

sare, piper

tarhon tocat

Cu o seara inainte, pune boabele de fasole uscata la inmuiat, in apa rece.

A doua zi, scurge-le bine, limpezeste-le si pune-le intr-o oala incapatoare.  Adauga 1/2 lingurita de bicarbonat de soda, acopera cu apa rece si pune la fiert. Lasa sa clocoteasca timp de cateva minute, arunca apa, limpezeste si pune la loc in oala.  Repeta operatiunea- fasole + 1/2 lingurita bicarbonat + apa fierbinte (de data asta), clocotit timp de cateva minute, scurs, limpezit.

Pune oala la loc pe foc, adauga 1 lingura de ulei si lasa sa se incinga.  Adauga ceapa, morcovul, pastarnacul si telina.  Caleste cateva minute, la foc potrivit, apoi adauga in oala boabele de fasole, boabele de piper negru, cimbrul uscat si apa cat sa acopere bine toate acestea.  In acest moment, ar fi trebuit sa las totul sa fiarba pret de o ora si jumatate, la foc mic, sub capac, pana cand fasolea era complet patrunsa.  Pofta si lenea si-au unit fortele si m-au convins ca pentru astfel de situatii a fost inventata oala sub presiune.  Asa ca am rasturnat totul in oala-minune si am lasat sa fiarba vreo 40 minute.

Bun, dupa asta, totul zuruck in oala initiala.  Am pescuit din ciorba cimbrul, am adaugat boiaua si otetul, am potrivit de sare si piper si inapoi pe foc.  Dupa cateva clocote, a venit randul passatei de rosii.  Inca 10 -12 minute la foc mic, cateva linguri de tarhon verde tocat si gata.  O ceapa rosie sparta alaturi, niste ardei iuti murati, farfurii cat se poate de adanci si da-i bataie.  In afara postului, fara urma de indoiala, am sa adaug la toata combinatia niste ciolan afumat.

 

 

 

10 Comments

  1. Eu cumpar fasole la conserva, dupa ce am luat cateva tepe magistrale cu fasolea uscata (unele boabe ramaneau gloante, altele se faceau terci). Si azi am si eu bors cu fasole din conserva si tarhonn uscat. Bun, bun….

    • Zana Eficientei Reply

      deci, azi e zi de fasole, la toata lumea 🙂 da, m-am gandit si eu cu drag la fasolea din conserva, in timp ce tot schimbam apele…in mod surprinzator, de data asta boabele s-au fiert perfect, toate !

  2. So ..am citit printre randuri (restul s-a pretat la o logica primara, poate de bun simt), se poate face un request?

    aceiasi varianta dar imbunatatzita cu ciolan afumat + varianta in care ceapa ramane intreaga si se scoate dupa, aruncata si uitata.
    nu de alta dar nu imi dau seama pe la ce numar trebuie introdus ciolanu

  3. Zana Eficientei Reply

    Nume De bun Augur, eu as fierbe ciolanul afumat separat, cu cateva boabe de pier negru si o frunza de dafin, pana cand cade carnea de pe os. As alege apoi din ciolan partea mai carnoasa si ceva din shoric, as da deoparte grasimea si apoi as adauga in ciorba.

Reply To Zana Eficientei Cancel Reply


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.