Desigur, trecerea este abrupta.  Am plecat de la palarii pentru nunti regale, am trecut ca vantul prin gradina inflorita si am picat … in oala cu saramura.

Adevarul este ca, in pofida faptului ca ma dau cucoana firoscoasa, amatoare de palarii fistichii si de muzici de Bach, am si eu pohtele mele poporene: muream dupa o saramura de crap.  Asa ca mi-am pus in cuier palaria, mi-am suflecat manecile si am purces la a compune o asemenea minune.

Ingrediente

1 crap rotofei, curatat, filetat si transat in bucati

sare de mare, din cea grunjoasa

3 ardei iuti mai molcomi ori mai aprigi, dupa cum va tin foalele

2 linguri de otet (optional)

un pumn zdravan de patrunjel verde tocat , plus inca unul asemanator de marar

1 mamaliga ajutatoare

Pune pe gratar ori pe plita o tava, o tabla ori o cratita incapatoare.  Acopera fundul tavii cu un strat uniform de sare si lasa sa se incinga bine.  Aseaza bucatile de peste cu partea cu pielea pe sarea fierbinte.

Poti acoperi tava cu un capac ori cu alta tava si atunci nu mai trebuie sa intorci pestele – doar sa il lasi sa se coaca pe sare vreo 15-20 minute.   Daca nu ai un capac atat de mare, intoarce pestele si pe cealalta parte dupa 10 minute, sa se patrunda bine.

Ia cu grija bucatile de peste si aseaza-le intr-o forma de sticla termorezistenta.  Presara deasupra lor ardeiul iute si verdeata.  Stropeste, daca vrei, cu otetul.  Toarna deasupra apa clocotita, cat sa acopere bucatile de peste.  Acopera si lasa sa ‘infuzeze’ vreo 5 minute, ca sa se amestece bine toate aromele.

Apoi da-i bataie si mananca alaturi de mamaliga si de niste sprituri napraznice.  Sa traiesti, popor, cu sau fara palarie!

14 Comments

  1. Hmmm… Oare o merge cu somon?…
    Ca io de unde sa iau crap? Americanii vomita numai cand ii aud numele…
    ARATA SUPERB!!

    • Zana Eficientei Reply

      Nu prea cred – ca e mai gras. Da’ poti sa incerci cu o bucatica 🙂

    • Zana Eficientei Reply

      Poti sa vii, fara grija. Stii ca iti pun deoparte mereu supliment. 🙂

  2. Nu cred ca voi rezista sa nu execut asa ceva, chiar daca am alta reteta, bazata pe principiul gratarului cu carbuni si a unui fel asemenator de „sos”, in care pun si o rosie coapta si un ardei idem:) Reteta ta insa cred ca o surclaseaza elegant 🙂 Multam 🙂

    • Zana Eficientei Reply

      N-are cum sa fie rea reteta ta, dar cred ca am sa o pastrez pentru la vara cand rosiile sunt rosii,iar ardeii copti nu vin din congelator. 🙂 Asta a mea e mai iernatica. 🙂

  3. eu care mananc peste de 2-3 ori pe an cred ca am sa pregatesc asa ceva,reteta e soft ,numa’ buna pentru bucatarie,nu-i ca a’ din delta de put a peste pana ajung acasa.Multumesc!

    • Zana Eficientei Reply

      Pai de-asta imi place si mie, ca e fara prea multe collateral damages.

Reply To Zazuza Cancel Reply


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.