Tag

ardei iute

Browsing

Să fiu foarte sinceră: nu mă dau în vânt după saramura de prin restaurante, cea cu sos de roșii coapte, ardei gras etc. Pentru mine, saramura e cea a bunicii mele – bucăți dolofane de crap cu carne dulce, cu pielea usor carbonizată pe plită și cu un sos limpede, plin de verdețuri, ardei iute, usturoi și un strop de oțet. Așadar să purcedem, căci simplu și gustos mai este acest fel de mâncare! Ingrediente 500g bucăți de burtă de crap, cu piele, fără solzi500g bucăți de fileu de șalău, cu piele, fără solzi1 – 2 ardei iuți (verzi și/sau roșii), curățați, tocați fâșii subțiri4 – 6 căței de usturoi (în funcție de cât de usturoiată îți place saramura), curățați și tăiați feliuțe finepătrunjel verde, mărar proaspăt, frunze de țelină, leuștean verde – toate tocate și amestecate1 linguriță boia dulce de ardeisare, de preferință grunjoasă, cam jumătate de kilogrampuțin ulei…

De ani buni, duceam dorul unei mâncări pe care bunică-mea o pregătea vara – puteam să simt gustul dulceag al verzei noi, răcoarea mărarului proaspăt, sosul bogat în arome şi uşor picant. După o tură de forţă în Piaţa Basilescu, acum ceva vreme, m-am ales cu o varză frumoasă şi cu o legătură zdravănă de verdeţuri, aşa că nu mai aveam niciun fel de scuză să nu mă pun pe treabă. Am dat o raită online, să văd dacă regăsesc reţeta aşa cum mi-o aminteam, însă nu am descoperit-o. Aşa că mi-am pus memoria (câtă mai am) la contribuţie şi iată ce a rezultat. Ingrediente 2 linguri ulei de măsline 1 varză dulce (nouă) nu prea mare 1 ceapă zdravănă, tocată 1 ardei gras, curăţat şi tăiat fâşii 2 morcovi, curăţaţi şi daţi pe răzătoare 1 ardei iute roşu, curăţat de cotor, fibre şi seminţe, tocat 2 tije de ţelină,…

Asta păţeşti dacă nu scrii pe pachetele din congelator cu carioca din aia de neşters. Bagi mâna în frigăraie şi extragi… ceva, ca la loterie. Eu am crezut că scot la dezgheţat tocătură de viţel şi, când colo, era de miel. Too late, la propriu, că era cam 22:00 când a fost musai să o gătesc. Deci nu plăcinte, grătare şi ale chestii elaborate. Aşa că am făcut un lamb qeema, scurt pe doi. Şi foarte bun, cu orez integral alături. Ingrediente 600g carne de miel tocată 1 ceapă mare, curăţată şi tocată foarte mărunt 2 legături de ceapă verde, tocate mărunt 5 căţei de usturoi mititei, tocaţi mărunt 2 legături usturoi verde, la fel de tocate 🙂 1 bucată de ghimbir de circa 4 cm, curăţată de coajă şi tocată mărunt 3 linguri ulei vegetal (floarea soarelui) 1 linguriţă rasă de sare 1 linguriţă boia dulce 1/2 linguriţă boia…

In mod normal, toamna ar trebui sa fie un fel de inceput al sfarsitului, cel putin pentru fibra vegetala. Spun in mod normal, pentru ca toamna asta nu e normala.  E plina de un fel de exuberanta aurie,  de lumina primavaratica.  Am inceput sa adun castanele cazute pe strada,vreau sa umplu cu ele un bol.  Din mica gradina urbana, am recoltat ultimele rosii si ardei iuti, pe langa primele smochine coapte.  Ardeii sunt acum insirati la uscat. Pietele sunt pline cu toate cele de-ale muraturii, de-ale zacustii, de-ale bulionului.  Maine ma duc  sa ma bucur de toate culorile.  Pana atunci, fac o salata de conopida – picanta si aromata. Ingrediente 1 conopida potrivita, spalata, fiarta (eu arunc intotdeauna prima apa) 2 linguri ulei de masline 2 linguri suc de lamaie 2 linguri de otet de mere 1 lingurita coaja de lamaie rasa 2 linguri de capere 1 lingurita chilli 1…

Desigur, trecerea este abrupta.  Am plecat de la palarii pentru nunti regale, am trecut ca vantul prin gradina inflorita si am picat … in oala cu saramura. Adevarul este ca, in pofida faptului ca ma dau cucoana firoscoasa, amatoare de palarii fistichii si de muzici de Bach, am si eu pohtele mele poporene: muream dupa o saramura de crap.  Asa ca mi-am pus in cuier palaria, mi-am suflecat manecile si am purces la a compune o asemenea minune. Ingrediente 1 crap rotofei, curatat, filetat si transat in bucati sare de mare, din cea grunjoasa 3 ardei iuti mai molcomi ori mai aprigi, dupa cum va tin foalele 2 linguri de otet (optional) un pumn zdravan de patrunjel verde tocat , plus inca unul asemanator de marar 1 mamaliga ajutatoare Pune pe gratar ori pe plita o tava, o tabla ori o cratita incapatoare.  Acopera fundul tavii cu un strat uniform…