Tag

sos soia

Browsing

Atunci când copilul vine la masă, mama nu discută, ci execută. În acest caz, odrasla m-a pus să pregătesc ceva ce nu mai făcusem de multă vreme: coaste. Aş fi vrut să le frigem pe grătar, însă vedem cu toţii cum e cu timpul (im)probabil – în condiţii meteo neprielnice, au fost pregătite încetinel, la foc mic, la cuptor. Şi bine că a fost aşa. Ingrediente 1,25 kg coaste de porc, tăiate în bucăţi măricele jumătate de cană de sos chili dulce 1 1/2 linguriţe ghimbir curăţat şi dat pe răzătoare 4 linguri sos de soia 100 ml bere sare şi piper negru proaspăt măcinat Mod de preparare 1. Într-un castron încăpător, amestecă sosul de soia, ghimbirul ras, sosul de soia şi berea cu sare şi piper negru după gust. Adaugă bucăţile de scăricică, amestecă bine, să ajungă marinada prin toate cotloanele. Acoperă castronul cu folie de plastic şi pune-l…

Nu stiu daca mi s-a simtit lipsa ori nu pe-aici – mie imi pare tare rau ca nu mai apuc sa respir ca lumea in fata laptop-ului, asternand retete.  Da’ lasa, ca rasare iar soarele si pe potecuta noastra! Chiar si gatitul de pe acasa s-a subtiat, devenind de-a dreptul anemic, spre nemultumirea profunda a cetatenilor care mananca la cantina Zanei.  Dupa niste aluzii subtiri la inanitie si deficit de substante nutritive, am scos cutitul (cel drept, cam neascutit in ultima vreme) si – harsht, harsht! – am executat un sashimi din file de ton, cu sos de soia si mirin, ghimbir murat si wasabi. N-am ce mare reteta sa pun aici, totul se face la inspiratie si iuteala si se mananca la fel.  Tonul e crud si feliat, sosul de soia se combina cu mirin (otet de orez), iar wasabi-ul si ghimbir-ul murat se adauga dupa rezistenta la iuteli.…

Ce sa fac, aveam lume la masa…. Lume pretentioasa, care nu mananca orice si oricum. Cucoane cu talie de viespe si domni care s-au trezit pusi la dieta tocmai la varsta cand credeau ca burta de bere nu se mai pune la socoteala.  Nu puteam sa ma compromit la asa o selecta adunare cu acelasi piept de pui la gratar ori file de peste la aburi pe care il mai pregatisem – in astfel de situatii, repetitia nu e mama invatarii, ci sora buna a susotelii: ‘Ia uite, draga, s-a ramolit Zana, ca asta ne-a dat de mancare si data trecuta!’ Asa ca mi-am rascolit arhiva si am pus pe masa chiftelutele astea foarte light si suficient de aromate, ca sa indulceasca pilula amara a tuturor regimurilor de slabire. Ingrediente 750g piept de pui dezosat 6 catei de usturoi, tocati 1 legatura de ceapa verde, tocata nu foarte marunt 1…

V-am amenintat zilele trecute ca va trec pe chestii vegetariene.  Poate ca nu m-ati crezut,  da’ uite ca eu ma tin de promisiune.  Taieteii astia soba sunt cam japonezi dupa numele de familie si sunt facuti din hrisca si grau – de-aia arata cenusii si nu foarte apetisanti, cand ii vezi prima oara.  Aparentele inseala amarnic si mie imi plac la nebunie spaghetele astea niponeze.  Cantitatile de mai jos sunt pentru doua persoane normale, insa mie imi era o foame turbata si a trebuit sa imi dau peste mana ca sa nu ajung la fundul castronului de una singura. Ingrediente 100g taietei soba 1 lingura ulei de floarea soarelui 1 lingurita ulei de susan 1 morcov, curatat si taiat julienne (adica in betisoare lungi si subtiri) 1/2 ardei rosu, taiat fasii subtiri 3 linguri de germeni de fasole, din conserva (eu aveam o cutie mica de la bonduelle) 3 fire…

Aveam o casoleta cu file de piept de ‘pui fericit'(mai nou, cumpar doar din asta – diferenta de gust se simte, credeti-ma, chiar daca pretul e mai sprintar).  Am decis ca e potrivit pentru niste frigarui orientale. Ingrediente 500g file de piept de pui 2 catei de usturoi, striviti 100 ml sos de soia 1 lingura zahar brun 100 ml supa limpede de pui (sau apa, daca nu ai supa) 1 bucata ghimbir proaspat (cam cat degetul cel mare de la mana 🙂 ), curatata de coaja si data pe razatoare 2-3 picaturi de tabasco sau sos chilli seminte de susan bete pentru frigarui Taie bucatile de file in fasii lungi si subtiri. Intr-o cutie de plastic cu capac, amesteca toate ingredientele pentru marinata – sos soia, usturoi, ghimbir ras, zahar, supa/apa, sos iute.  Pune fasiile de pui la marinat pentru cel putin 1 – 2 ore. Scoate fasiile de…

Langa sote-ul de mazare si morcov pe care il pregatisem serile trecute, era nevoie de ceva proteina animala.  Am scotocit in racitor si am gasit niste ceafa de porc frumoasa si nu prea grasa.  Am marinat-o astfel incat sa se potriveasca dulcetii fragede a legumelor si iata ce a iesit. Ingrediente 6 felii de ceafa de porc proaspata si nu prea grasa 1 lingura ulei vegetal  – cu cat mai neutru ca gust, cu atat mai bine – floarea soarelui merge perfect 250 ml suc de portocale 75ml sos soia 2 catei de usturoi, trecuti prin presa de usturoi 1 bucata de circa 3 cm radacina de ghimbir – curatata de coaja si data pe razatoare (fara partea fibroasa) piper-mozaic (adica amestec de boabe de toate culorile), macinat – dupa gust fulgi de chili – dupa gust putin rozmarin proaspat, tocat (optional) – eu nu am pus de data asta,…