Tag

miel cu legume si cascaval la cuptor

Browsing

Am publicat reţeta asta acum ceva vreme, aici. Însă, dacă tot m-a apucat nostalgia grecească, am zis că poate nu v-ar fi de prisos, mai ales că se apropie Paştele. Klephtiko (kleftiko) înseamnă „în stilul klephţilor”, adică al luptătorilor greci din rezistenţa antiotomană. Klephţii ăştia se retrăseseră în munţi şi, de acolo, lansau atacuri îndrăzneţe împotriva ocupaţiei turceşti. Dacă tot trăiau în munţi, trebuiau să îşi dezvolte un stil culinar propriu, pentru că nu putea pregăti mâncarea (desori furată) în vetre deschise, din care ieşea fum. Aşa că puneau carnea şi legumele în vase de lut, care se aşezau – la rândul lor – în cuptoare îngropate şi acoperite cu pământ. Cu reţeta asta, rezultă carne de miel care se topeşte în gură, caşcaval topit delicios, cartofi pufoşi şi un sos excelent cu vin alb şi arome de usturoi, ceapă, ardei copţi şi roşie zemoasă. Irezistibil de haiducesc şi de grecesc! Ingrediente…