Astazi am sa fac un lucru care nu imi sta in fire. Am sa vorbesc, intr-un fel, despre tata. Poate ca blogul asta nu e cel mai fericit loc pentru asa ceva – printre retete de supa, recomandari de modele de pantofi si povestiri despre bunici disparute, un discurs precum cel de mai jos ar putea parea deplasat. Insa, in fond si la urma urmei, asta sunt eu, iar el – Tudor Vornicu – a fost tatal meu. O fac si pentru ca astazi am vorbit, cu ochelarii pe nas si cu ochi umezi, la festivitatile de inceput de an ale Scolii de Televiziune ‘Tudor Vornicu’. M-am bucurat, pentru ca viitorii cursanti s-au aratat suficient de interesati de viitoarea lor cariera, incat sa participe in numar mare la aceste festivitati. Sunt sigura ca majoritatea dintre ei nu prea stiu cine a fost Tudor Vornicu. Sper ca, pe parcursul anului de…
Mama Dica, pe numele ei de botez Alecsandrina, a fost bunica mea materna. Cu toate ca a facut greseala de a se naste la…
In weekendul care a trecut am fost intr-o vizita, la o draga si blonda prietena. Cum prietena are multa vana nemteasca, adica minte limpede…
Copilu’ meu are pisica. De fapt, are motan, cu toate ca il cheama Argentina. Don’t ask. Cu ocazia asta si datorita lui – a…
Una mai putin cunoscuta, da’ la fel de buna! http://youtu.be/wX0GPHy2nYo
Mi-am dat seama ca de ceva vreme nu v-am mai premiat cu niste poze de-astea tembelutze, la care sa ne hahaim fara jena si…
Ma gandeam sa va tin la curent cu ce se mai intampla prin gradini. Nu de alta, dar – poate mi se pare mie…
Acum ceva vreme, am gasit o poezie anonima, din genul ‘inspirational’ ar zice unii, poezie care spune multe despre felul in care ar fi…