Mango-ul este unul dintre fructele mele favorite. E dulce, parfumat, cu o textură cremoasă şi cu o culoare superbă. Un grup (sau mai multe) de cercetători britanici şi de alte naţii a concluzionat că este şi foarte sănătos – ne-ar proteja de tot felul de boli, prin conţinutul său în polifenoli antioxidanţi, vitamine (C şi A, în mod special), betacaroten şi fibre. Ciudat, dar mango-ul face parte din aceeaşi familie de plante cu fisticul şi nucile caju. În afară de deserturi, smoothies şi salate de fructe, este un excelent ingredient pentru marinate de tot felul. Chiar dacă e scump, prefer să îl cumpăr pe cel premium / gold , gata de mâncat, cu care am garanţia că poate fi folosit imediat, fără să îl pun în pungi de hârtie sau în ziar, in camara, şi să aştept câteva zile să se coacă. Sau să uit de el şi să îl descopăr, cu regret, peste vreo 2 săptămâni.

Cât despre stilul ăsta de prăjitură „upside down„, e şi asta una dintre preferinţele mele. Simplu de făcut, looking amazing când o răstorni şi acoperită cu stratul ăla de caramel superb despre careva povesteam recent, într-o reţetă de prăjitură cu mere. În cazul de faţă, contrastul subtil între dulceaţa mango-ului şi parfumul citric al compoziţiei makes it a winner!

Ingrediente

Pentru topping:

  • 1 mango mare premium (sau 2 din cele mai mici), curăţat de coajă şi de sâmbure, tăiat în felii subţiri şi lungi (dacă mai rămâne pulpă pe sâmbure sau se mai zdrobeşte vreo felie – două, păstrează-le, le vei folosi în reţetă, aşadar recuperează cât de mult poţi)
  • 4 linguri de unt
  • 60g zahăr brun

Pentru aluat:

  • 350g făină albă
  • 1 linguriţă praf de copt
  • 1/4 linguriţă sare
  • 120g unt, la temperatura camerei
  • 180g zahăr tos
  • 2 ouă + 1 gălbenuş
  • 1 linguriţă esenţă de vanilie
  • 120ml suc proaspăt de portocală sau de mandarină

Mod de preparare

Topping

1. Într-o crăticioară, topeşte untul la foc scăzut. Amestecă zahărul brun şi lasă să scadă, cam 2 minute, până când obţii un amestec cremos şi auriu.
2. Unge cu unt fundul şi lateralele unei forme cu diametru de circa 25 cm. Întinde pe fundul formei, în strat uniform, amestecul de unt şi zahăr. Aşează deasupra, într-un aranjament frumos, feliile de mango. Umple golurile cu resturile de pulpă. Dă forma deoparte şi treci la pregătirea aluatului.

Aluatul

1. Preîncălzeşte cuptorul la 175 grade Celsius.
2. Într-un castron, amestecă făina, praful de copt şi sarea. Dă deoparte.
3. În bolul mixerului (again, hail to KitchenAid!), bate untul şi zahărul pana cand obţii o cremă uşoară şi aerată, cam 5 minute. Adaugă pe rând ouăle şi gălbenuşul, amestecând după fiecare dintre ele. Pune acum şi esenţa de vanilie în compoziţie, amestecă.
4. Potriveste mixerul pe viteza cea mai mică. Adaugă jumătate din amestecul de făină. Amestecă strict până când s-a incorporat. Toarnă sucul de portocală. Amestecă. Repetă figura cu restul de amestec de făină. Opreşte mixerul. Amestecă acum cu lingura de lemn sau cu telul, cât să omogenizezi, delicat, fără să scoţi aerul din aluat.
5. Toarnă aluatul în formă, peste feliile de mango. Nivelează.
6. Dă prăjitura la cuptor, pentru 45 – 50 minute. Suprafaţa trebuie să fie aurie, iar scobitoarea de test trebuie să iasă curată din blat.
7. Pune forma cu prăjitura pe un grătar. Lasă să se răcorească 10 minute. Trece vârful unui cuţit de jur împrejurul formei, cât să desprinzi delicat prăjitura. Răstoarn-o pe un platou. Serveşte la temperatura camerei. Dacă n-ai teamă de calorii, aruncă alături nişte îngheţată bună, aşa, să fie.

upside down mango orange cake 1

upside down mango orange cake 2

upside down mango orange cake 4

upside down mango orange cale 3

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.