Aşa se întâmplă:ajungi în supermarket, plină de un sfânt elan al nutriţiei sănătoase. În capul tău, eşti un înger al dietelor bune, cu reţete naturale, multe fructe & seminţe & fibre incluse. Te şi vezi ajungând acasă, unde întreaga familie, cu ochii plini de lacrimile recunoştinţei, te priveşte descărcând sacoşele, cu multe ooooo-uri şi aaaaa-uri admirative şi se declară gata să consume toate sucurile şi muesli-urile şi salatele cu care vei binevoi să îi blagosloveşti în următoarea perioadă. Însă, vax albina, cu tot cu mierea ei mult mai bună decât zahărul rafinat! În realitate, reclama asta la hrană echilibrată rulează doar în mintea ta. În căminul tău, trăiesc oameni ca toţi oamenii, care mănâncă tot ce le e poftă, ca apoi să închidă ochii în momentul in care se urcă pe cântar. În consecinţă, cele două kilograme de banane pe care le-ai achiziţionat pentru mic dejun şi gustări, rămân să se înnegrească în bolul din bucătărie, ca o dovadă zilnică şi chinuitoare a noului tău eşec în a revoluţiona modul de viaţă al familionului. Nu-i nimic, atunci când viaţa îţi aruncă în faţă banane, fă o …. stai, că asta era cu lămâile…. atunci, fă bine şi uită-te la televizor, unde simpaticul Nigel Slater tocmai îţi demonstrează reţetă perfectă pentru o prăjitură cu banane trecute, unt, zahăr şi muuuuulta ciocolată. De dietă, normal.
Ingrediente
175g unt, la temperatura camerei
175g zahăr – jumătate zahar brun şi jumătate zahăr tos
75g nuci sau alune de pădure
2 ouă măricele
175g faină cu agent de creştere
2 banane foarte coapte
1/2 linguriţă esenţă de vanilie
175g ciocolată de calitate, neagră sau cu lapte, după preferinţă
puţin zahăr brun
Mod de preparare
1. Preîncălzeşte cuptorul la 170 grade Celsius. Tapetează cu hârtie de copt fundul şi pereţii laterali ai unei forme pentru chec.
2. Pune untul moale şi zahărul în vasul unui mixer / robot de bucătărie. Bate până când obţii un amestec cremos, aerat, omogen.
3. Prăjeşte nucile sau alunele într-o tigăiţă, până când sunt aurii, la foc mic (se ard repede). Pune-le într-un prosop de bucătărie şi freacă uşor, pentru a îndepărta cât mai mult din pieliţă. Macină-le sau pisează-le fin.
4. Adaugă treptat cele două ouă în crema de unt şi zahăr, apoi nucile/ alunele măcinate şi faina cu agent de creştere. Amestecă, să se omogenizeze.
5. Decojeşte bananele şi taie-le în bucăţi mici. În compoziţia pentru chec, adaugă acum bucăţile de banană, esenţa de vanilie şi ciocolata tocată în bucăţi mici (eu am avut nişte delicioasă şi – serios! – mult mai sănătoasă ciocolată de Modica). Amestecă delicat, fără a insista.
6. Toarnă compoziţia în forma de chec tapetată cu hârtie. Presară deasupra puţin zahăr brun. Dă la copt pentru o oră – o oră şi 10 minute. În cazul în care prăjitura se rumeneşte prea repede la copt, acoper-o cu folie de aluminiu.
Gata! Scoate din cuptor, lasă să se răcorească. Îndepărtează hârtia de copt, aşează pe un platou frumos, toarnă-ţi un ceai sau o cafea şi taie vreo 2 felii sănătoase de chec. Apoi delectează-te, visând la ziua în care familia ta va mânca doar frunze de salată.
9 Comments
No offence da’ la cât am slăbit cu varză chinezească în ultima lună, chiar meritam o asemenea dietă.
Mai vreeem. Promitem la schimb că poţi visa liniştită chestia aia cu frunzele de salată cât vrei.
Big hug 🙂
Big hug back! Daca as fi slabit si eu, am fi chit …:))))
:))))))
Cuvinte magice, banane, ciocolata si cake…impreuna, superb! Nu sunt asa bun pe zona de deserturi, dar arata bine si gustos.
reteta e simpla si foloseste lucruri pe care le cam avem prin casa in mod curent 🙂 curaj! 🙂
Asa e, nu rezista nimeni acestei combinatii.
Cat de mare este tava, te rog. Arata foarte frumos!
e o forma de chec, obisnuita
O tava de cozonac sau chec obisnuita, nimic special.