Revani sau ravani sau basbousa sau ma’mounia

Cam astea ar fi toate numele pe care le-am gasit pentru prajitura asta facuta cu gris si insiropata nevoie mare.  Cine a fost prin Grecia nu a putut sa o rateze – e un dulce atat de parfumat si de intens, incat te satura de desert pentru – hai sa fiu atenta ce scriu aici – cam 24 de ore, dupa recordul meu personal de 8 bucati infulecate fara pauza de respiratie.   Variantele de reteta sunt cel putin tot atatea ca si numele.  In aluat, unii pun nuca de cocos rasa, altii migdale.  In sirop, apa de trandafiri, apa de portocale sau scortisoara.  Am gasit chiar si varianta acoperita cu frisca si felii de fruncte, insa pana si eu sunt de acord ca asta e o tzara over the top.

Cat despre reteta mea personala, e un amestec al celor de mai sus, amestec generat numai si numai de incapatanarea mea proverbiala.  Mai intai, m-am incapatanat sa nu o sun pe E., buna prietena grecoaica, ca sa capat de la ea o reteta de incredere.  In al doilea rand, m-am incapatanat sa nu ma uit in camara INAINTE de a ma apuca de prajitura – altfel as fi constatat ca nu am migdale, ci doar nuci.  In al treilea, m-am incapatanat sa frec untul cu zaharul pret de jumatate de ora, ca sa iasa spumos si fluffy, asa cum citisem intr-o alta reteta.  Iar rezultatul a fost ca, la adaugarea laptelui rece, untul s-a separat si am avut mari emotii pana cand prajitura s-a copt si a putut fi gustata.  Pana la urma, se pare ca si incapatanarea renteaza – ravani-ul meu a iesit usor, nu exagerat de dulce si foarte parfumat.

Ingrediente

350g gris fin

250g unt la temperatura camerei

250 ml lapte, tot la temperatura camerei

200g zahar brun

120g miez de nuca macinat (aici puteti pune, asa cum scrie la carte, migdale macinate)

100g seminte de pin (optional)

50g faina alba

coaja rasa de la o portocala

4 oua

3 lingurite praf de copt

Pentru sirop

150g miere +150g zahar brun (sau 350g zahar brun)

300 ml apa

1 1/2 linguri apa de flori de portocal.

Mai intai, pregateste siropul – amesteca toate ingredientele intr-o craticioara si lasa sa fiarba, la foc mic, pret de 3 – 4 minute.

Intr-un castron, amesteca grisul, faina, praful de copt, nucile/migdalele macinate si semintele de pin.

Preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius.

In alt castron, freaca untul cu zaharul, pana se omogenizeaza (aici eu m-am incapatanat cam fara sens), apoi adauga pe rand ouale si in final laptele si coaja de portocala. Chiar daca patesti ce am patit eu – adica untul se taie – nu e mare bai. Pur si simplu, mi-am luat inima in dinti si am amestecat compozitia cu unt cu restul de ingredientele uscate din celalalt castron – fie ce-o fi!  Nu s-a intamplat nici o nenorocire, pentru ca faina si grisul au absorbit instantaneu zerul de la unt, iar compozitia finala a fost lisa si omogena.  Dupa ce am amestecat compozitiile din cele 2 castroane, am turnat aluatul intr-o forma dreptunghiulara (cam 25 X 35 cm) si am dat la cuptor pentru 40 de minute.  Va sa zica, pana cand suprafata a fost rumena, iar scobitoarea a iesit curata din prajitura.

De cum am scos-o de la cuptor, am taiat-o in romburi mititele si am insiropat-o cu tot siropul cel racorit.  Am lasat sa se imbibe zdravan cu asa bunatate parfumata, apoi am asezat bucatile pe tava si le-am impachetat gigea, ca mergeam sa vedem marea finala in deplasare.