Unele triburi din Asia piseaza termitele pana cand le transforma intr-o pasta si le mananca cu mare entuziasm. Greierii si lacustele prajite sunt un lucru comun in dieta multor popoare. In Mexic, bomboanele cu furnici sunt o delicatesa, rezervata zilelor de sarbatoare. In Japonia, poti cumpara conserve cu mici albine si lacuste, iar in Indonezia libelulele se servesc in lapte de cocos. Pana si in Statele Unite poti gasi greieri trasi in zahar.
In 2008, Departamentul pentru Hrana si Agricultura al Natiunilor Unite a tinut o conferinta pe tema entomofagiei (da, chestia cu mancatul insectelor are si o denumire stiintifica) si a ajuns la concluzia ca o astfel de dieta nu numai ca ar asigura unei populatii mereu crescande un aport serios de nutrienti, dar ar reduce numarul insectelor daunatoare si ar slabi presiunea pe rezervele alimentare mereu mai reduse ale omenirii. Cu alte cuvinte, e mai eficient sa mananci lacustele, decat sa stropesti intreaga recolta amenintata de ele cu chimicale. O initiativa mult laudata a fost cea a Thailandei – atunci cand tara a fost amenintata de o invazie de lacuste, guvernul a incurajat populatia sa le manance si a distribuit retete delicioase pentru pregatirea acestora.
Aparent, europenii si majoritatea nord-americanilor sunt singurii profund dezgustati de ideea de a consuma insecte pe paine. In 113 tari din lume, chestia asta nu face pe nimeni sa strambe din nas – peste 1,700 de specii de insecte ajung din gradina direct in oale si farfurii. Odata cu dezvoltarea turismului de masa (masa cu insecte, eventual 🙂 ), lucrurile par sa se schimbe, in special in randul generatiei tinere. Oamenii devin mai deschisi fata de ideea asta si sunt gata sa experimenteze, dupa cum se poate vedea si de aici. Eu personal nu as zice nu unor incercari de acest fel. Am gasit chiar niste retete interesante. Voi ce parere aveti?
19 Comments
Furnicile sunt un pic acrisoare, iar albinele au gust de floricele de porumb, desi sunt indeajuns de amenintate cu disparitia ca sa nu le punem pe lista… In rest, nu cred ca as manca lacuste – ideea de picioare atoase printre dinti ma face sa ma infior…
Dar eu zic ca diferenta dintre Europeni si restul lumii este accesibilitatea proteinei de alta natura. Daca poti manca pui si porc si vaca, de ce sa alergam dupa sute de furnici, nu? Atat timp cat e mai usor nu va prinde in masa prin alte parti…
inteleg ca ai incercat deja – bravo tie! da, asta cu prinsul ar fi un inconvenient 🙂
ntz. oricat de mult m-as forta, tot ntz imi iese.
retete delicioase cu lacuste?
brrrrrrrrrrr
mai bine o musaca cum prezentashi domnia-ta mai ieri .
da’ daca sunt tocate si amestecate intr-o mancare, fara sa te prinzi? ca la cate mizerii ne pun astia in semipreparate, ce ar mai conta un piciorus de lacusta?
Sotul meu imi spune mereu ca nu vrem noi sa stim ce mancam – exact cum spui tu Smaranda… Insecte deja prinse prin legume, macinate in faina, etc. Oricat ar fi de meticulos procesul industrial, FDA (that would be the USA Food and Drug Administration), ingaduieste un procentaj (foarte mic) de „impuritati biologice” in produse alimentare. Pur si simplu, se pare ca nu se poate altfel.
Ca sa nu mai vorbim ca – de exemplu – colorantul natural rosu pentru produse alimentare, este extras din cochineal (i.e. BUGS!). You never know…
Zic eu ca in anumite momente, „salamul cu soia” este ultima noastra grija…
ba cred ca era chiar mai sanatos decat multe mizeriile chimice pe care le ingurgitam acum 🙂 nu ca asta il facea si bun…:)
cred ca nu suntem inca destul de…flamanzi daca facem mofturi la un piciorus de lacusta.
exact. stai sa mai treaca cateva zeci de ani, sa vezi cum ne batem noi pe piciorusul ala.
Aaa, nu! Eu la asta zic categoric pas! Dar te poți baza pe Bear Grylls, el e oricând disponibil pentru o porție de larve crocante.
ha ha, fetelor, vorba lui coralie, nu stiti ce e foamea adevarata 🙂
de buna voie si nesilita de nimeni, nu cred c-as incerca 🙂 da’ cred ca tine de obisnuinta si un soi de prejudecati. dupa cum le-a descris Cristina, albinile si furnicile deja mi se par acceptabile. nu lacuste si viermisori.
Zana draga, imi permit sa fiu offtopic si sa te intreb: ce -ai incropi tu dintr-o vanata uriasa, niste ardei capia, rosii si urda?( Zac si plang de ceva vreme la mine in frigider si in seara asta mi s-a facut mila de ele).
cu viermii si larvele, recunosc – si eu am o problema. ca sa va fac greata complet, mi se par prea … carnosi 🙂
cu legumele triste din frigiderul tau, eu as face un fel de ‘vanata portugheza’
– ardei capia copti, curatati, tocati in bucatele
– urda frecata cu sare, piper, cimbru uscat si amestecata cu bucatele de ardei copt
– rosiile, dezpielitate, curatate de seminte, iar pulpa calita cu un catel de usturoi si putin ulei de masline.
– vanata coapta, lasata in coaja si desfacut miezul cu furculita, cat sa creezi loc pentru umplutura de branza.
Umpli vanata coapta cu umplutura de urda + capia si pui la cuptor, asezata frumos in sosul de rosii. Stropesti cu putin ulei de masline, mai presari putin cimbru si coci cam 20 de minute. Sa-mi spui cum a iesit 🙂
Multumesc! Am facut de data asta varianta lenesa: am pus intr-un vas de yena ardeiul tocat maricel cu rondele de vanata, cand s-au copt pe jumatate am adaugat o compozitie din urda, oua, smantana si condimente, am adaugat rondele de rosii si am lasat sa se coaca. A iesit bun, ceva similar cu Sirenele bulgaresti. Data viitoare facem varianta portughezo-zaneasca 🙂
mi-e rau! eu fac icter daca vad o ciuperca in mancare, daca incepi sa arati gandaci fierti, te sterg din blogroll!
pana si plastelina e mai acceptabila. de fapt e chiar buna.
o fi buna plastelina (mai ales aia albastra), dar nu cred ca e la fel de hranitoare. cand spui ‘ciuperca’, la ce specie de fungus te referi? ca sa fim clari, nu de alta…
Când eram micuță mâncam furnicile adunate în chiselița de zahăr. Am mâncat raci, melci, picioare de broască, alge, șarpe, de ce nu aș încerca și insecte? Dar recunosc, nu aș vrea să le văd în stare negătită 😀
that’s my (wo)man! 🙂
am vazut mai zilele trecute un documentar culinar de calatorie despre o pleiada de tari asiatice. reporterul, usor reticent, s-a codit un pic pana a bagat mana in castronul cu greieri fripti. pe urma insa a zis ca nu sunt rai de loc. eu cred ca e vorba doar de prejudecati culinare aici, asa cum altii nu mananca porc, noi nu mancam insecte, si asta doar dintr-o intamplare pur istorico-naturala, zic eu. ca asa s-a nimerit la noi, sa fie mai multi porci si la ei mai multi greieri. acu’, pana nu incerc, nu zic nu. ca asa ziceam si de broaste, ca bleah, si acuma, iui ce bune-s :D, dar nu prea se gasesc de mancat!
o sa iasa o noua vorba: nu e pasare ca goanga! 🙂