A fost odata ca niciodata o Zana. Zana asta avea o fire extrem de increzatoare, chiar naiva, ar spune unii. Zana – prin insusi profilul jobului – credea ca oamenii pot fi sinceri, iar vacile din Romania – fragede. Si asa se facu ca, intr-o zi de iarna, Zana se duse la macelarie si intreba daca poate cumpara o bucata de carne de vita pentru o friptura la cuptor. Macelarul se uita la ochii plini de speranta ai Zanei, iar Zana se uita la cutitul cel mare si la manusa speciala, din zale metalice, a Macelarului. Lua Macelarul cel Rau (ii vom spune asa din motive pe care le veti intelege ulterior) o bucata frumoasa de antricot de vita din galantar si i-o prezenta Zanei. ‘Zana – Zanisoara’, zise el, ‘ ia tu bucata asta de antricot si pune-o fara grija in cuptor, ca e proaspata ca apa de izvor si frageda ca o bucata de nor’. Zis si facut, lua Zana carnea cea aratoasa si pleca cu ea acasa. (Treaba cu scrisul in versuri e accidentala, doar nu va asteptati sa continui asa toata reteta – hmmm, poate e totusi o idee pe care o voi experimenta candva).
Ingrediente
o bucata frumoasa de antricot de vita, cam 1.3 kg
30g unt + 2 linguri ulei de floarea soarelui
2 morcovi, taiati in bucati pe lung
2 pastarnaci, taiati la fel ca morcovii
1 ceapa rosie, curatata si taiata in sase
1 capatana intreaga de usturoi, necuratata, taiata transversal
cateva fire de cimbrisor verde, tocate
piper negru, sare
vreo 10 cartofi potriviti, curatati de coaja si taiati in bucati
1/2 lingurita turmeric
Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.
Aseaza bucata de antricot pe un fund de lemn. Ia niste sfoara alba, de bucatarie, si leaga antricotul frumos, ca sa nu se desfaca la fript. Asezoneaza-l pe toate partile cu piper negru, prospat macinat.
Intr-o tava, aseaza legumele taiate, astfel incat sa obtii un fel de pat pe care sa asezi bucata de carne. Asezoneaza usor legumele si presara-le cu cimbrisorul tocat. Intr-o cratita, pune untul si uleiul. Cand untul s-a topit, pune antricotul in cratita si rumeneste-l frumos pe toate partile. Transfera-l apoi in tava cu legume si da-l la cuptor.
Dupa primele 15 minute la 200 grade Celsius, coboara temperatura la 180 grade Celsius si aplica urmatoarea regula: pentru fiecare 500g de carne, 15 minute la cuptor in cazul in care sa capeti o friptura medium sau 20 minute, pentru o friptura done. Unge carnea din cand in cand cu amestecul de unt si ulei ramas in cratita. Abia spre final o vei sara, ca sa nu se intareasca (cel putin asa zice regula).
Cat e antricotul in cuptor, te vei ocupa de cartofi – pune-i intr-o oala, cu apa rece cat sa-i acopere, plus turmericul si nitica sare. Dupa zece minute, scurge-i intr-o strecuratoare pe care o scuturi putin, sa se sifoneze suprafata bucatilor de cartof. Cat se scurg cartofii, incingi grasimea ramasa in cratita unde ai rumenit antricotul. Adaugi cartofii scursi peste ea, sa sfaraie si sa faca o crusta frumoasa. Cu 20 de minute inainte de a fi gata antricotul, scoti tava din cuptor si adaugi cartofii de jur imprejur. Pui din nou la copt, pana la terminarea timpului regulamentar.
Pentru a servi, scoti bucata de carne pe o tava si o lasi sa se odihneasca, acoperita cu folie de aluminiu, cam 20 minute. Tai carnea in felii subtiri si frumoase si servesti cu cartofii si legumele din tava (usturoiul ala intreg si copt, care a stat sub carne, e cel mai bun, va spun eu).
Acum, cu pozele astea imprejur, as fi putut fi o Vrajitoarea Rea si Mincinoasa, nu o Zana Buna. V-as fi putut spune ca friptura a fost delicioasa si ca am trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti. Insa – ce sa fac – n-a fost asa! Carnea arata si mirosea perfect, parea suculenta si se taia usor. Cand s-o mancam – surpriza! Era tare si atoasa ca talpa, imposibil de masticat. Atata pot adauga: Zana s-a gandit intens la Macelarul cel Rau si la gogosile lui. Poate veti citi de el prin ziare, la faptul divers.
Deprimata, Zana a oftat si s-a scarpinat in crestet. Ce avea ea sa faca cu o ditamai bucata de antricot, tare ca o ghiulea? Ei, dragilor, pentru asta veti avea de asteptat pana maine seara, cand Zana se va intoarce cu a doua parte a povestii. Noaaapte buuuuna, copii!
27 Comments
:)))))))))))))))))))))))
strasnica mancare…. poate nu ai pus smantana suficienta? menta?
doaaaaaaaaaaaaaaaaaaaamne, nu pot sa cred. citesc a treia oara si rad.
asa patesc si io cu vacile. le gatesc si apoi mananc conserva de sardine.
hai fata, vino sa te imbratisez…
mersi, piticule, pentru consolare si pentru bascalia simultana 🙂 🙂
Of,of-asta e cu vaca…(desi imi plac vacile si carnita lor!)
O pui la punga si o gatesti din nou?pina miine se face doara!
veti vedea in episodul care urmeaza – pana atunci … suspans ! 🙂
Effy, pai, ai putea sa o tzii intr-un baitz de vin roshu cu chestii, desi nu stiu daca mai are efect cind carnea e tratata termic.
Eu, ca sint lenesha, as face din dinsa ceva cu tocatura, ca acolo nu conteaza. Adica toci fripturica si apoi, sky’s the limit, faci ce-tzi tuna in functzie de ce ai in frigider si (ce ai) chef.
pana maine nu mai ai barbat alaturi….
Nu dezerteaza el de la atata…a trecut prin situatii mai dramatice 🙂
Nu va spui – e secret pana la partea a doua! Initial m-am gandit si eu sa o pun la cuptor din nou, cu niste sos de vin si putina supa de vita, plus mirodenii si sa o las sa fiarba pana se da invinsa, insa nu mai posedam atata rabdare.
uite ce poti sa faci cu bucata ramasa:
il inviti pe Macelarul cel rau la masa, il legi de scaun, si-i indesi pe gat cu furculitza, bucatica cu bucatica, restul de carne; sa se invete minte!
Draga Iulia, Macelarul cel Rau nu merita nici macar atata. Pentru mine, e important ca nu voi mai cumpara niciodata de la el. 🙂
Nu prea imi place carnea de vita dar in poza arata exceptional 😀
Pai da, asa am zis si eu – cu pozele astea puteam sa va pacalesc prima-ntaia! 🙂
uf, iar o sa incep io cu povestile mele legate de carnea de vita in Romania. motivul e simplu: legislatia romana nu permite maturarea carnii de vita (cica igiena mumbo jumbo, tampiti intr-un cuvant). carnea de vita fara maturare nu e ca vara fara soare, ci ca talpa de pantof, dupa cum ai constatat si tu. d-aia in Romania nu pot eu face Tafelspitz-ul austriac (carne de vita fiarta cu diverse alaturi) :(. nu am incercat vita argentiniana prezenta prin niste supermarketuri, dar probabil ca aia are sanse sa fie frageda. abia astept insa continuarea povestii tale 🙂
chiar nu inteleg treaba cu maturarea – se face in toata Europa, de ce nu si la noi? Florin (Crazy Mother Cooker) zicea la un moment dat ca treaba cu carnea-talpa se trage si de la faptul ca mancam carne de la vaca de lapte si nu de la aia de carne.
se poate si asta, ce zice Florin. mie asta cu maturarea mi-a zis-o un chef de la un restaurant din Bucuresti care isi matureaza singur carnea de vita si care rade in pumn ca daca il prin astia il inchid :D. nu ne-am imbolnavit niciodata de la nimic mancat de la el, iar carnea a fost foarte buna si frageda. nush, sunt niste tampiti astia cu reglementarile lor. ori poate ca e un lobby al producatorilor, ca sa vanda rapid, nu sa astepte maturarea. stii tu, boala intreprinzatorilor nostri: bani pe banda rulanta, nu conteaza calitatea…
Zazuza, cred ca ai dreptate – de ce sa astepte ei sa se matureze carnea, daca o pot vinde fraierilor si in forma actuala? Pentru ca, daca ar fi vorba de o interdictie clara in legatura cu maturarea, nu s-ar gasi nici carne de vita argentiniana, braziliana ori poloneza – gata maturata, nu?
arată excelent și pariez că emana și un parfum ceresc. problema cu carnea de vită mai apare și pe la noi… uneori ies toate chestiile OK, alteori zici că parcă nici n-ai gătit-o, într-atât de ațoasă și tare iese. nu-mi amintesc ca în Italia să fi avut probleme de-astea. oricum, nici nu știam de chestia asta de care ne poveștește Zazuza… o duminică plăcută să ai.
si voua o duminica placuta! ma astern in curand la scris partea a doua. 🙂
pai da, ca si noi am inceput sa ne punem intrebari abia in momentul in care ne-am dat seama ca in Austria carnea de vita nu e niciodata asa tare si atoasa – oricum acolo s-ar lasa cu revolta in strada, ca Tafelspitz e mancare nationala ca sa zicem asa 😀
ah, saptamana asta ar fi trebuit (iar) sa ajung la Viena si as fi incercat Tafelspitzu’ asta musai… insa iar s-a amanat chestiunea 🙁
Pingback: Epopeea antricotului de vita: hachis parmentier (2) | Zâna Eficienţei
Zano, lasa, vino si tu la Viena in februarie cand merg si eu acasa, ca poa ne vedem la o cafea, ce zici ;)? sau la un Tafelspitz 😀
cred ca vin cand se face cald si frumos afara, ca sa ma bucur si eu de orasul ala ca lumea, nu sa ma zgribulesc prin cafenele pline de prajituri delicioase! 🙂
Pingback: The Revenge of the Zana: friptura de vita cu bere bruna | Zâna Eficienţei
Mi-a iesit superdelicios antricotul, ce-i drept am facut baitz simplut inainte, in care a stat mai bine de juma de zi(nici la mine nu era cel mai tanar vitel:))) ) si sa fragezit bine carnea. Iar despre legume ….nu am cuvinte sa descriu cat de tare au incantat papilele mele si ale invitatilor i la cina. SUPER RETETA, si foarte simpla. doar atentie la carne…sa nu fie totusi batrana;). Merci de reteta si pofta buna pt cei care o incearca de acum inainte!
😀
Super tare reteta am s o incerc cat de curand si eu