Astazi am sa fac un lucru care nu imi sta in fire. Am sa vorbesc, intr-un fel, despre tata. Poate ca blogul asta nu e cel mai fericit loc pentru asa ceva – printre retete de supa, recomandari de modele de pantofi si povestiri despre bunici disparute, un discurs precum cel de mai jos ar putea parea deplasat. Insa, in fond si la urma urmei, asta sunt eu, iar el – Tudor Vornicu – a fost tatal meu.
O fac si pentru ca astazi am vorbit, cu ochelarii pe nas si cu ochi umezi, la festivitatile de inceput de an ale Scolii de Televiziune ‘Tudor Vornicu’. M-am bucurat, pentru ca viitorii cursanti s-au aratat suficient de interesati de viitoarea lor cariera, incat sa participe in numar mare la aceste festivitati. Sunt sigura ca majoritatea dintre ei nu prea stiu cine a fost Tudor Vornicu. Sper ca, pe parcursul anului de studiu, sa afle cate ceva despre el.
Fara alte comentarii, asta am avut de spus:
Un faimos si recent disparut, Steve Jobs, spunea despre televiziune: ‘Cred ca a adus intreaga lume mai aproape si va continua sa o faca. Exista aspecte negative ale oricarui lucru; exista consecinte nedorite ale fiecarui lucru. Cea mai coroziva tehnologie pe care o cunosc se numeste ‘televiziune’ – insa, in acelasi timp, televiziunea de buna calitate este magnifica’.
Opinia lui Jobs nu este singulara – sunt multe minti luminate care au ceva de impartit cu televiziunea. Unii o numesc guma de mestecat pentru ochi, altii o aseamana cu un anestezic pentru durerile intregii omeniri. Asadar, sa fim sinceri : televiziunea, asa cum este ea oferita publicului in zilele noastre, acopera un intreg spectru, mergand de la abjectie si ajungand la superba implicare si rafinament.
In special in Romania, unde – precum o oglinda a derutei sociale, politice si economice din ultimii 20 de ani – televiziunea s-a costumat in cele mai pestrite si diverse deghizari, este nevoie de o generatie noua si proaspata de adevarati profesionisti in domeniu.
Din pacate, nu va pot oferi aici invataturi ale tatalui meu, Tudor Vornicu, referitoare la munca si menirea profesionistului de televiziune. A plecat dintre noi mult prea brusc si prea repede pentru a fi apucat sa-si structureze mostenirea profesionala. Stiu insa ca o astfel de scoala, excelent dotata si condusa de oameni dedicati si bine pregatiti, i-ar fi umplut sufletul de speranta.
Ceea ce va pot impartasi este bucuria lui vizibila, perfectionismul sau in legatura cu propria profesie. Tudor Vornicu era consumat de televiziune, in fiecare secunda a vietii sale. Si mai mult decat atat, era responsabil. Pentru fiecare fotograma, pentru fiecare cuvant care urma sa fie infatisat marelui sau public. Marturie pentru acest devotament stau emisiunile realizate de el si echipele, oamenii impreuna cu care a lucrat.
De aceea, ca un ecou al muncii sale de o viata, imi permit sa va indemn in aceasta zi festiva: indrazniti sa fiti cu fiecare clipa mai buni decat sunteti ! Respectati-va publicul si nu faceti compromisuri in ceea ce ii oferiti! Imaginati-va in fiecare clipa proprii parinti, bunici, copii si prieteni in fata micului ecran. Nu va sfiiti sa ii contraziceti, prin munca voastra, pe cei care considera ca televiziunea romaneasca nu se poate ridica deasupra propriilor limite si erori. Si – nu in ultimul rand – nu lasati morcovul celebritatii sa devina mai important decat batul autodisciplinei si profesionalismului incapatanat.
Unii ar putea spune ca tatal meu a facut televiziune in perioada comunista, ca a fost unul dintre chiorii din tara orbilor. Am sa ii contrazic: fiecare perioada este dificila si restrictiva in felul ei, fiecare clipa isi are propriile sale provocari. Ceea ce conteaza este – in ultima instanta – generozitatea spiritului si dragostea fata de ceea ce faci. Am vazut programe intregi de Revelion creionate in doar cateva ore, am ascultat oameni de televiziune discutand nopti intregi despre un singur minut de emisie. In aceasta meserie, oricat de mare ar fi suportul tehnologic, elementul uman este cel care primeaza.
Tocmai de aceea, vreau sa va felicit pentru ca aveti indrazneala sa imbratisati o asemenea profesiune, sa va dedicati ei. Vreau sa multumesc celor care si-au amintit si au considerat ca numele lui Tudor Vornicu ar putea aparea pe blazonul acestei scoli si ar putea constitui un indemn, un etalon, o provocare pentru dumneavoastra si pentru generatiile viitoare de absolventi ai Scolii de Televiziune.
In spiritul tatalui meu si al tuturor lucrurilor in care a crezut, am sa inchei cu indemnurile binecunoscute de toti cei care au lucrat cu el: ‘ La munca! Osu’ la treaba!’
Asta e pentru tine, tata!
22 Comments
Am rămas fără cuvinte 🙂
Ioana, multumesc.
Mi-l amintesc. In alb negru, bineinteles. La o varsta la care eu n-as avea curajul sa-mi las, in ziua de azi, copilul singur in casa, eu stateam cateva ore pe zi in tovarasia jucariilor, cartilor si a celor ce faceau televiziune, atat cat era. Poate emisiunile lui nu erau la orele acealea insa il leg de acea perioada a televiziunii. Si de preocuparea parintilor mei de a-i prinde emisiunile.
Un gand bun de la mine.
Multumesc, Miruna. 🙂
ce frumos! mi-au dat lacrimile, Zână dragă! 🙂
Uf, pai asta am vrut eu sa fac? Sa te fac sa plangi, mai Georgiana? 🙂 🙂
hai, ca deja ne-am facut un obicei din asta, vad :)! frumos ai scris! azi pot si eu sa iti las comentariu, cand am citit m-am emotionat prea tare…
Zazuza, io sunt in eterna ta admiratie – nu stiu cum facei de gatesti, vezi, vizitezi si relatezi cu atata abnegatie si succes! esti o placere zilnica a mea! 🙂
ba mie mi-au dat primu lacrimile!
acum ma uit cu alti ochi la televizoru meu. inlacrimati.
Sa nu plangi, pitice. Cel putin nu la televizor. Sa mananci si sa plangi! 🙂
pup grasa lu vornicu.
azi fac iar ardei umpluti, o sa plangi tu cand pun poza in blog.
strasnic batranu…
Ha. Ardei umpluti -sa vedem.
sa-ti mai spun cum asteptam sfarsitul de saptamana? totul de la A … ma simteam foarte emancipata si foarte occidentala in calitatea mea de telespectator avizat! aveam fotoliul meu rosu in care ma cuibaream si toata familia stia ca m-a pierdut pentru cateva ore magice. care din pacate s-au tot imputinat, pe masura ce-a trecut timpul. pana intr-o zi, cand au disparut cu totul.
Ce chestie, si eu aveam un fotoliu rosu, din care ma uitam la televizor. Cand eram mai mica si ‘se dadea’ ‘Planeta gigantilor’, ma uitam de dupa fotoliu. La momentul crucial, cand monstrul ataca, ma ascundeam acolo, cu mainile la urechi si tipam la mama ‘Maaami, s-a terminat? S-a terminat, mami?’
Cele mai grozave emisiuni pe care mi le amintesc din vremurile alea,da!
Si mare pacat ca pe cei mai buni oameni din lume Ii cheama asa repede la El, parca nu stie ca au multe de facut si pe aici.
cine stie, s-or face emisiuni live si de acolo 🙂
doamna, asa tata, asa fiica 🙂 atat
🙂
„frumos” am vrut sa zic, da’ nu mi-a iesit decat un zambet tamp
doamna Simona, va multumesc mult :). mai ales ca trebaluiti si dvs prin media si o faceti foarte bine :).
Numai prostii si „marii realizatori”tv de astazi nu stiu cine a fost marele Tudor Vornicu.Smaranda iti multumesc mult pentru frumoasa postare.Ma bucur ca in sfarsit a aparut ceva care ii onoreaza numele.Din tot ce a construit Tudor Vornicu la TVR s-a ales praful.Nu mai exista nimic acolo .Astazi avem parte de mult prost gust si mediocritate in programele tuturor televiziunilor indiferent cum se numesc ele LA „mari realizatori „de astazi daca le spui ca aia nu e emisiune s-au ac inainte de 89 se manca televiziune pe paine spun ca suntem nostalgici.Da Vornicu a facut din pacate pentru el Televiziune in comunism.Stau si ma intreb mereu daca timpul mai avea rabdare cu el inca noua luni cat de fabulos ar fi fost un Tudor Vornicu scapat de cenzura,Astia acum nu sunt in stare sa faca in libertatea de acum o emisiune al fel de buna cum o facea Vornicu in anii televiziunii interzise.A fost cel mai mare realizator de televiziune din toate timpurile trecute si cu siguranta si viitoare.Un asa fenomen care a fost TUDOR VORNICU nu se va mai naste din pacate pentru noi.
Multumesc mult si eu! Eu ma refeream la cei tineri, nascuti in jurul lui ’89, care nu au prea avut de unde vedea si intelege cine a fost Tudor Vornicu. Si mai pser ca vor aparea si altii ca el. 🙂