Bloggers’ Night Out: Loft, lounge si alte lamuriri

Recent, s-a redeschis sezonul la bloggers night out.  Dupa cum o stiti pe Zana, (care aime la bonne chere si compania de acelasi soi), ea a spus ‘da’ cu entuziasm cinei la una dintre cele mai clamate adrese gastronomice ale momentului bucurestean: Loft.  Conciliabulul culinar i-a intrunit, de aceasta data, pe Florin, Mazi, Madalin, Elena, Ana, Anca si Lavinia.  Din pacate, Monica  – rapusa de virusul sezonului – nu ni s-a alaturat.

Loft e plasat intr-una dintre aripile frumoasei cladiri de caramida rosie a Metropolis Center (va sa zica se poate si recuperare civilizata a cladirilor vechi in Capitala bezmetica), in apropiere de intersectia lui Iancu de Hunedoara cu Dorobanti.  Si nu e doar Loft, mai e si lounge pe deasupra.  In traducere pentru bosorogii de varsta mea, o combinatie de restaurant si club. Nu, draga, nu club de bridge sau de aeromodele, club… din ala cu muzica live, lumini ceva mai acute si fotolii ample pe langa masute joase, pline cu bauturi abracadabrante.

Spatiul e tratat ingenios – faptul ca a fost impartit intr-o arie centrala joasa si o zona de dining ‘suspendata’ echilibreaza tavanul foarte inalt al fostei tipografii.  Pe peretele de vis-a-vis de bar sunt proiectate fragmente de filme alb-negru, in timp ce mobilierul si decorul meselor au linii curate, minimale.

Imediat dupa aterizarea la Loft, am fost alimentata cu un Aperol Spritz – usor, racoritor, deschizator de pohta.  Mi-am bagat nasul si intr-un Martini Royal din vecinatate – la fel de bun: acrisor si aducator de nostalgie varatica.

Pe masura ce grupul nostru se aduna, ieseau la iveala si aparatele foto, care mai de care mai sofisticate.  Asa cum zice o veche balada: oriunde bloggeri flamanzi vei numara, blitzurile vor scapara. Ma rog, in cazul asta a fost mai dificil, iar pozele noastre mai movulii, din motive de lumini de … lounge.

Dupa un sorbet de Jagermeister si cateva painici cu unt (cred ca e prima oara cand  – in Romania – vad untul adus la masa la o temperatura corecta), am trecut la meniu.  Un meniu luminos, la propriu si la figurat.  Diferitele preparate au imprumutat titluri de filme  – referintele sunt bine alese, uneori cu umor fin.  Iar meniul, in ansamblul sau, este echilibrat si generos,fara a fi pestrit.

Pentru inceput, eu am ales ‘Abbys’ – crab de Atlantic in stil mimosa.  A fost delicat, aerisit si suculent.  Comesenii au ciugulit si ei: care o supa de ceapa frantuzeasca (‘Mother of Tears’), care un tartar de somon cu sos Gravelax si blinis (‘Dr. Zhivago’), care un ficat de rata confiat cu paine prajita si dulceata de fructe (‘The Dreamers’).  Pe acesta din urma l-am gustat si eu – delicios balans cu gustul acrisor al dulcetii.

Sa nu uit vinurile: Golem alb si rosu de la Crama Basilescu.  Despre cel alb, cupaj de feteasca alba, riesling si chardonnay, va pot spune ca m-a surprins.  Atat prin continutul de alcool relativ ridicat (13.4%), cat mai ales prin aciditatea placuta si subtextul usor citric, extrem de proaspat.

Dupa conversatie placuta si multe fotografii prin farfuriile personale si ale celorlalti, a urmat felul principal.  Pentru mine, ‘Leon: the Professsional’ – scoici St. Jacques in sos alb cu tarhon, alaturi de legume primavaratice.  Acordul a fost armonios: scoicile erau a point, sosul fin, cu o aroma de tarhon lipsita de agresivitate, iar legumele crocante.  Din nou, am explorat in vecinatati si am dat peste urmatoarele: un risotto cremos cu somon si feta, filet de biban de mare cu piure de cartofi dulci sau filet de turbot cu foie gras si piure cu trufe (o compozitie exemplara, pentru care m-as intoarce zilnic la Loft).  Printre farfuriile noastre se ratacisera si niste boluri cu cartofi prajiti si piure cu trufe.  Ambele, pe cat de clasice, pe atat de reusite.  In special piureul cu trufe risca sa provoace dependenta, daca nu este consumat cu moderatie.

Undeva, printre felurile de mancare am fost salutati si de catre chef-ul en titre, Samuel LeTorrillec, care ne-a povestit cate ceva despre conceptul sau, despre originea si prospetimea absoluta a ingredientelor pe care le foloseste si despre experientele sale anterioare, intre care notabila este perioada petrecuta la faimosul si centenarul restaurant parizian La Tour D’Argent.

And for the sweet bit, pe care sunt sigura ca o asteptati cu fireasca trepidatie, iata ce am ales si am cam degustat de-a valma: creme brulee (‘All About Eve’ … and more, as adauga eu), un superb moelleux au chocolat (‘Heat’, bineinteles) si un trio de sorbet-uri cu fructe racoritor si nicidecum lesinator de dulce, pe drept botezat ‘Life Is Beautiful’.

Una peste alta, o seara extrem de interesanta, o cina reusita, cu un serviciu impecabil, intr-o companie  si un ‘decor’ cosmopolit. Fortata de programul de a doua zi, mi-am facut iesirea destul de devreme (inteleg ca seara s-a prelungit in mod rusinos de placut pentru alti participanti) si am parasit Loft-ul exact cand atmosfera de lounge se incingea.

Zgribulindu-ma in gulerul mantoului pentru cei cativa pasi pana la statia de taxi, am dat nas in nas cu Bucurestiul, asa cum il stim: cativa cersetori care scormoneau in cosurile de gunoi, cateva hartii batute de vant de-a latul strazii. Paranteza mea de loft si lounge se incheiase.