Admit cu mana pe cravata de pionier: nu ma am bine cu carnea de curcan. Cand e vorba de tot animalul, pus la cuptor pentru vreo festivitate, mai treaca-mearga. Insa cu pieptul de curcan, ala dezpielitzat – am avut parte de esecuri repetate: iesea mereu prea uscat, prea atzos. Asa ca mi-am pus ambitia in functiune si am lansat operatiunea ‘Ori el, ori eu’, cu o reteta menita sa il aduca pe lista de preferinte a suspectilor de serviciu care mi se invart prin bucatarie.
Ingrediente
650g piept de curcan feliat
1 ceapa rosie, curatata si taiata in fasii
2 ciuperci champignon mari, curatate si feliate
2 linguri de faina de porumb (nu malai! ci Maizena sau similar)
1/2 pahar de vin alb sec ( eu m-am razbunat pe un Chablis ratat din frigider)
ulei, pentru rumenit curcanul
1 cub de unt, pentru legat sosul
apa sau supa limpede de pui – cam un pahar
sare, piper negru
suc de lamaie, daca vrei
Portioneaza feliile de curcan in bucati de marime decenta – fabricantul ti le pune in pachet intr-un fel de extra-size. Bate-le cu ciocanul de snitele, sa se subtieze si sa se fragezeasca.
Pune pe o farfurie faina de porumb, iar intr-o tigaie adanca si mare, uleiul la incins. Trece fiecare felie de curcan prin faina, scutur-o ca sa indepartezi excesul si pune-o la prajit. Nu mai mult de 1 – 3 minute pe fiecare parte, cat sa se rumeneasca putin. Nu inghesui feliile in tigaie, ca nu faci nicio afacere – cate 2 – 3 odata e in ordine. Odata rumenite, pune feliile intr-un vas, pe hartie absorbanta si tine-le la cald.
In tigaia in care ai rumenit curcanul, peste uleiul ramas, pune cubul de unt, sa se topeasca. Adauga ceapa feliata si lasa cateva minute pe foc potrivit. Acum e randul ciupercilor – inca o tura de cateva minute, cat se inmoaie si se rumenesc. Toarna deasupra vinul alb si ingaduie sa spumege, pana se evapora alcoolul. Aseaza frumos deasupra feliile de curcan, acopera cu apa/supa de pui si da focul mai molcom. Dupa vreo 15 minute, sosul se va fi legat frumos, ca la un fel de ciulama, iar curcanul si ciupercile vor fi patrunse.
La final, fa ce te taie capul – ca nu prea poti gresi de aici incolo. Potriveste de sare si piper negru, presara cu verdeata tocata ori stropeste cu zeama de lamaie. Ori toate trei. Eu am pus in farfurie si niste cartofi nature, ca sa nu tipe mesenii ca le lipsesc carbohidratii. Plus ceva ciuperci la gratar, ca aveam in exces. S-a mancat, s-a mai si baut (un Sauvignon Moulin de Gassac bunutz) si s-a concluzionat: exista si curcan demn de a fi mancat!
8 Comments
Pai….cu ingaduinta ta, zana, as pune o intrebare: in uleiul ala de-ai prajit curcanul, nu au ramas urme – eventual usor carbonizate – de maizena? Eu nu scap niciodata fara asa ceva in tigaie si mai tot timpul schimb uleiul. Nu ca m-ar deranja operatiunea, dar daca ai vreun secret, share with me, please.
Cris, sincer – nu prea au ramas, pentru ca am rumenit curcanul foarte putin, asa – cat sa capete vagi zone aurii, nu sa se prajeasca ca un snitel. in plus, conteaza si temperatura uleiului – dupa ce l-ai incins, dai focul olecutza mai jos, sa nu se arda lucrurile.
asta da! imi pare cea mai strasnica mancare facuta in blogul asta!
cred ca o incerc si eu. e si cu vin….
gluglugluglu! glu!
ooooo, sa vaz si sa nu crez – ma lauda piticu’! ma duc sa beau apa rece, ca leashin….
Zano, stiam eu ca tu poti face minuni :)!
minuni cu curcan! 🙂 🙂
Mda. Iar mănânc noaptea…
Pofta buna … nocturna! 🙂