Nu ma omor dupa electrocasnicele moderne. Abuzez de ele, insa nu le plac si nici ele pe mine. Cu exceptia unui mixer de mana, care are varsta fiului meu, restul aparatelor care imi populeaza bucataria sunt tinere si nelinistite: scuipa, fumega, scot sunete obraznice si ma lasa balta cand mi-e lumea mai draga. Cum antipatia e reciproca, nu le acuz. Le prefer insa, de departe, pe stramoasele lor manuale si traiesc cu nostalgia vechilor bucatarii, cu ustensilele lor minunate.
Bunica A. era metodica si excesiva. Avea cate o scula pentru fiecare operatiune: o dracie pentru scos samburii cireselor, un clestisor longilin pentru extragerea dopurilor pierdute prin sticle, un sacrosanct tel pentru albusuri si vreo trei altele – subalterne si nervoase – pentru maioneze si sosuri. Rasnitele aveau si ele planul lor de bataie. Cea pentru cafea, din alama, cu palariuta ornata ca la Stambul, intindea un brat lung – negru, care te ciupea cand nu erai atent. Rasnita de mirodenii era bondoaca, verde si prietenoasa, cu sertarul mic si parfumat. Piulita de bronz, cu pisatorul aferent, iesea la iveala la zile mari, in timp ce verisoara ei din lemn se sumetea la mujdeiurile cele de toate zilele. Masina de tocat era dotata cu o multime de contraptions bizare, iar masina de nuci era imprumutata vecinelor numai pe semnatura. Formele de cozonaci, tarte si aspicuri erau aliniate militareste, iar tigaia de fonta – neagra si grea – avea prostul obicei sa iti cada pe picioare prin surprindere. In camara, stateau dosite masinariile de pret: batatorul de unt, ciurul pentru malai, sita speciala pentru bulion si cratita imensa de bain marie.
Pe cand aveam vreo 5 ani, am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri din viata mea: o tigaita de argint, cu doua toarte grasune. Pe atunci a fost folosita ca forma de santaj, pentru a ma face sa mananc ficatei de pui. Azi o pastrez ca pe-o bijuterie. O voi trece si eu, cu ritualul de rigoare, generatiilor urmatoare.
Si tot ca pe un mare secret, voi transmite descendentei mele coordonatele celor de la Manufactum. Nici nu mai stiu cum i-am gasit, dar – de cum i-am gasit – am devenit dependenta. In depozitele lor se afla – cred eu – adevarata comoara a nibelungilor. TOTUL se gaseste aici, pentru fiecare actiune exista cate o masinarie! Uite aparatul de scos samburii prunelor, cu totul diferit de cel pentru scos samburii cireselor. Poate vreti o penseta pentru oasele de peste sau un cutit pentru ciuperci. Avem. Un fel de ghilotino-fierastrau pentru branza sau o rasnita antique pentru cafea? Nici o problema. Mirodenii, confituri si bauturi fine? Pas de souci, exista.
Cand aveti timp, dati o raita si pe la raionul de gradina sau prin ustensilele si produsele pentru curatenie – pe mine una, ma fascineaza! Fiecare produs este de cea mai buna calitate, un pic old fashioned, insa fermecator. Grija la detaliu, obsesia unei perfecte functionari si dragostea pentru obiectul util si frumos ma hipnotizeaza cu fiecare vizita la Manufactum. Astept cu nerabdare cataloagele anuale si brosurile periodice, pe care le primesc – mai e nevoie sa o spun? – cu precizie nemteasca.
Foto 1: missteee ; Foto 2:brunauto ; Foto 3: vagabondblogger
