O scena de familie. Cu multe mame.

De curand, Despina care stie totuldespremame.ro, m-a pus sa-mi amintesc de ale mele multe mame, bunici, matusi.  Uite ce a iesit.  

Preambul:

‘Gaiţele’ lui Kiriţescu nu e o piesă de teatru. Este un episod din reality show-ul copilăriei mele.  Dacă nu mă credeţi, poftim, luaţi o mostră din dramaturgia personală, în care patru generaţii de românce se calcă drăgăstos pe bătături.

Decorul:

Sufragerie spaţioasă, de apartament construit în perioada interbelică. Mobilier clasic, şemineu cu plăci decorative, canapele adânci.  Într-un colţ, un fotoliu tapiţat în catifea verde. Un vechi aparat de radio Grundig se aude în surdină.  Câteva muşte se învârt bezmetic în jurul lustrei de Murano, cu lacrimile ei tremurătoare din cristal.  Jaluzelele sunt puţin lăsate, afară e căldura mare.  Pe masă, ceşti de cafea pe jumătate băute şi un platou cu pandişpan de fructe, pudrat cu mult zahăr.

 Personajele:

Coana Mare: străbunica. Zisă şi Maia, mărunta, dar consistentă; olteancă mie în sută; jabou de dantelă şi brosă cu onix; coc în vârful capului, cu pieptăn de baga încrustat cu marcasite; ochi vioi, ‘de viezure’ (cum adesea zicea răposatul Sebastian, soţul doamnei).  Noaptea, doarme ‘dincolo’, adică în casa de peste drum.  Peste zi, e omniprezentă în apartamenul fiică-sii, Dica.  Coana Mare stă în ‘fotoliul ei’ verde şi citeşte rubrica ‘Decese’ din România Libera.

Mama Dica: bunica. Silueta bine matlasată; păr argintiu, atent coafat şi tratat cu eau d’argent; twin set în culoarea levănţicăi, colier de perle tour de cou.  Olteancă trăita la Bucureşti, va să zică domolită prin contagiune.  Bucuros instalată în rolurile ei multiple: mamă, bunică şi fiică devotată.  Dica, ţinând pe genunchi cutia de lucru, înfăşoara cu degete agile un ghem de lână roşie.

Tanti Ana: sora Dicăi. Ten mai smead, păr la fel de argintiu.  Planturoasă în rochia ei intens înflorată.  Stă la masă şi scrie o listă, pe o bucăţică minusculă de hârtie.  De când s+a stabilit în Germania, vacanţele înţarade baştină sunt prilej de nesfârşite comisioane pentru rude, prieteni şi cunoscuti.    Are bufeuri, aşa că îşi face din când în când vânt cupalma, suflându-şi în decolteul generos.

Mami: Mariana.  Superbă, regală.  Păr castaniu, până la umeri, coafat cu bucle mari.  Ochi desenaţi cu tuş subţire, nas un strop coroiat.  În jurul ei, aromă de parfum ‘Fidji’.  E aşezată pe canapea, cu picioarele strânse sub ea, citeşte un ‘Paris Match’.  Alături, pe braţul canapelei, ominiprezenta scrumieră din care se ridică şerpi de fum.

Eu: adica Anda, să tot am vreo opt ani.  Păr aproape negru, breton chinezesc.  Ochi căprui, care mişună precum cei ai Coanei Mari.  Rochie de stambă.  Şosete trei sferturi.  Cu limba între dinţi, mă chinui să desenez o prinţesă.  În rest, fac urechile pâlnie la conversaţia de cucoane.

Coana Mare: Pffua, muri şi Garofiţa!

Mama Dica: Care Garofiţa, dragă?

Coana Mare: Cum care? Garofiţa lui Tache, fata angrosistului.  De jucam io pietre cu ea înainte să-mi rup piciorul.  Aia, dragă, de stătu cu sor’sa a mică, Anghelina, la Podu’ Izvor.

Tanti Ana: Să-i fie ţărâna uşoară! Să suni mâine pe sor’sa, să spui condoleanţe.  Şi să afli cum muri.

Coana Mare(bombăne): Cum muri, cum nu muri … Muri, asta e, că ne ducem toţi.  Mâine – poimâine, îmi faceţi şi mie parastas şi colaci.  Şi vouă nici nu vă pasă, că mă lăsarăţi dincolo, ca la puşcărie.  O să mor în somn şi nici n-o să ştiţi, să mă găsiţi ţeapănă până-n ziuă, fără lumânare la cap.

Mami (agasată, suflă fum pe nări): Haide, Coană Mare, nu te mai alinta, că nu te-a trimis nimeni la puşcărie, nu mai spune enormităţi.    Şi mai lăsaţi dracu’ obsesia asta cu morţii, că o să ne deprimăm de tot.  Aude şi copilu’ ăsta toate prostiile voastre.

Coana Mare: Mariano, Mariano, tu eşti fată bună, mamă, nu ştii cum e lumea asta.  Rea e.  Mă întâlnii azi-dimineaţă cu Manolica pe alee.  Ce crezi că mă întrebă? ‘Bonjour, madam Radovici, tot sprinţară? Vă faceţi plimbarea?’ A naibii gâscancă, cu ochii aia verzi, auzi ce întrebare, că mi-a venit să îi dau una cu bastonu’ în cap!  Păi io de plimbare sunt bună, cu piciorul ăsta şontâc-şontâc?

Mama Dica (resemnată, lasă ghemul roşu să îi cadă în poală): Mamă, nu mai fii şi tu aşa, că nu vru femeia să zică nimica.  Făcu şi ea o glumă, să te binedispună.

Coana Mare: Ete, glumă.  Ştii povestea aia ‘Scoate gluma, că-mi ies ochii’… glume de neam prost!

Eu: Maie, ce poveste e aia cu ‘scoate gluma’? Mi-o spui?

Tanti Ana (ridică ochii din lista, în tavan): Aia nu e poveste de copii, o să ţi-o spuie când te faci domnişoară.

Eu: Şi când mă fac domnişoară?

Mami (râde pe sub nas): Te faci domnisoara când îţi vine …

Mama Dica (îi face semne din ochi fiică-sii): Lasă, Anduţo mamă, că îţi spunem noi când te faci domnişoară.

Eu: Mami, când îmi vine ce?

Mama Dica (sec) : Când îi vine mintea la cap mă-tii, că acuma n-are.

Tanti Ana (rade sonor, cu triluri): Aoleu, m-aţi înnebunit, soro! Am început lista asta de trei ori şi n-o mai termin.  Va să zică, aşa … Mariano, tu mai vrei Rexona din ăla verde?

Mami: Da, tanti, dacă nu gaseşti, trimite şi din ăla roz, deşi e mai leşinat la miros.  Să nu mă uiţi cu ciorapii fumurii, că mă omoara Paula la birou.

Mama Dica: S-o pui pe lista şi pe Ady Săndulescu, că ţi-a cerut Essentiale pentru bărbat’su şi aspirina Bayer pentru ea.  Câte o cutie din fiecare.

Tanti Ana: O pun, o pun, bine că-mi ziseşi, că uitai. Mama, tu vrei ceva, să spui acu’, că după aia strâng bagajele şi mă iau cu alte alea.

Coana Mare: Mie să-mi pui în pachet ciocolata din aia cu lacurile elveţiene pe ea.  Că e mica şi manânc câte una seara, când îmi beau ţuica.

Mami (oripilată): Ciocolată cu ţuică? Coana Mare, zău ca nu ştiu cum de nu-ţi vine rău de la combinaţiile astea.

Coana Mare: Nu-mi vine, dragă, niciun rău, că aşa am fost crescută.  Am mancat de toate cu de toate.  Castraveţi acri cu iaurt să-mi dai şi nu păţesc nimic.

Mama Dica (exasperată): Eee, nu păţeşti….te balonezi ca vaca în lucernă şi mă pui pe mine să îl sun pe bietu’ doctor Ciofu la ora unu noaptea, să scol omul din somn.

Coana Mare: Frumos, Dico, frumos, n-am ce zice.  Nici să mă doara burta nu mai pot.  De-aia face omu’ copii, să ii scoaţă ochii la bătrâneţe, când e neputincios.

Eu: Maie, dacă beau ţuică, am şi eu voie ciocolată cu lacuri?

Mama Dica: Las-o pe Maia în pace, că tu ai ciocolata ta.  Ia, suie-te pe masă, că uitai să îţi fac tivul la rochia a nouă.

Din cutia de lucru enormă, Mama Dica scoate tacticoasă foarfecele, cutia cu ace de gămălie, creta şi centimetrul.  Tanti Ana şi Mami îmi trag peste cap rochia de-abia croită, atente să nu mă înţep în acele de la guler ori să rup tighelele însăilate ‘de probă’.  Pentru o clipă, mă găseasc într-un tunel de poplin bleumarin, presărat cu flori mici şi albe.  Îmi strecor cu grijă capul şi măinile afară, la lumină, ca un fluture ieşind din crisalidă.  Tanti Ana îmi dă o bucată de aţă roşie , să o ţin între dinţi, ca să nu îmi coasă cumva vorbele.  Mami dă instrucţiuni cu privire la lungimea jupei.  Mama Dica, cu acele de gămălie în colţul gurii, face semne cu creta pe poale şi măsoară de zor cu centimetrul.

În fotoliu, Coana Mare bate din palme şi ţâţâie din buze:

– Ptiu, mânca-o-ar mama, că frumoasa e! Parcă e cântăreaţa aia franţuzoaică, cum naiba o cheamă ….. aia şasie, cu voce bună, cu tunsoare d-asta făcută cu castronu’ ….

Mama Dica, Tanti Ana şi Mami strigă in cor:

-Mireille Mathieu, Coană Mare, Mireille Mathieu!