Sa va povestesc cum a inceput. Mai intai a fost invitatia pe facebook, pe care am acceptat-o cu mare entuziasm. Apoi a urmat conversatia cu fi-miu:
El: Si, ce mai faci saptamana asta?
Eu: Pai joi ma duc la The Ark, ca am fost invitata la un dinner de bloggeri.
El (cu un mic pufnet si o spranceana ridicata): Tu? La The Ark? Ai mai fost vreodata acolo?
Eu (deodata pusa pe ganduri): Nu. De ce?
El (batand in retragere, ca sa nu faca o gafa majora): Aaa, nu, asaaa.. vroiam sa stiu daca ai adresa si stii cum sa ajungi.
Boooon. Nu m-am ingrijorat prea tare, pentru ca ma bazam pe experienta unor oameni seriosi: Florin, Mazi, Madalin (cu jumatatea lui, Corina) Elena (cu jumatatea ei, Alex) si Monica. M-am imbarcat si am purces prin seara bucuresteana destul de aglomerata.
Acum, cate ceva despre The Ark. Am ajuns in fata cladirii asteia frumoase, de caramida rosie, care a fost cumva recuperata pentru noi intr-o forma de zile mari. Vecinatatea imediata a Pietei de Flori mi-a redat speranta: Bucurestiul ar mai putea avea sansa sa se inghesuie printre orasele europene civilizate, unde halele si pietele colorate se lipesc de restaurante bune si cluburi adevarate.
In secunda in care am intrat, recunosc ca am avut un moment de panica: ma simteam ca o ditamai mutton dressed as lamb. Sala era populata de tineri care mi-ar putea fi, fara probleme, fiice ori fii. Unii jucau ping pong, altii dansau, cativa se distrau cu wii-uri ori pur si simplu se lafaiau in voie pe canapele. Aha, deci asta vroia sa imi transmita copilul! Noroc ca am descoperit rapid masa bloggerilor si m-am mai relaxat.
O fi pasiunea comuna pe care o impartim, o fi calitatea oamenilor, cel mai probabil e vorba de amandoua, dar m-am simtit excelent. Nici nu se prea putea altfel, cu noul meniu de bistrot pus pe masa de cei de la The Caterer si pigulit cu mare atentie de chef-ul ex-Loft.
Fiind vorba de o cina de bloggeri nu putem spune ca am comandat ceva anume. Am comandat de toate, am fotografiat de toate si am gustat unii de la altii, ca sa nu ramanem cumva cu vreun regret.
La inceput, a fost vorba in povestire despre: springrolls (care cu legume si creveti, care doar cu legume) alaturi de un fierce sos chili, quesadilla, calamar crocant si nu in ultimul rand, o grozavenie de rosie impresurata cu bacon si umpluta cu ou.
Discutiile aprinse au fost stropite, dupa putirinta, cu Mouton Cadet, bere, limonada ori apa plata, pentru cei care nu au fost cuminti si au venit cu masina.
Continuarea? Eu una m-am predat in fata unui excelent risotto cu ierburi aromatice. Cremos si extrem de parfumat – racoroasa si surpinzatoare prezenta tarhonului in combinatie. Am mai ‘intzepat’ de prin farfuriile celorlalti niste file de miel cu ierburi aromatice, medalioane de porc cu sos de piper verde, muschi de vita cu sos gorgonzola si pulpa de pui in sos teriyaki. Printre farfurii, castroane babane cu cartofi prajiti frantuzesti si cartofi gratinati mama-mama!
Conversatia a curs si ea – spumoasa si interesanta – cu povestiri despre piete orientale de mirodenii, ateliere de gatit si excursii prin Sicilia (sal’tare, Mazi si Elena!), Portugalia si Maroc. Am batut palma pe planuri marete, am deplans penuria de ingrediente pretioase prin magazinele noastre (toata lumea si-a asumat sarsanalele si portbagajele subversiv de pline cu astfel de ingrediente la intoarcerea de prin calatorii) si am ras mult. M-am simtit adoptata in cel mai vesel grup de conspiratori culinari!
Faptul ca ne-am luat cu vorba a avut un pret greu, in special pentru mine. You know me and my sweets! Desert nu am mai pupat, pentru ca se inchisese bucataria. Asa ca a trebuit sa amanam pentru alta ocazie testarea souffle-ului de ciocolata si a perelor in vin.
In final, sa ma demonstrez un cronicar serios si sa va spun ca The Ark e un loc perfect pentru un lunch lenes de weekend ori pentru o cina care sa iti remonteze increderea in viitorul Bucurestiului. Meniul e colorat si echilibrat, preturile normale si desertul … of, despre desert – data viitoare! 🙂
15 Comments
Ah…. cat te invidiez Zano!! Tare mi-as fi dorit sa iti fiu companioana la aceasta cina. Imi lipseste asa un dialog – in romaneste! – centrat pe pasiune, mancare buna si companie fabuloasa!!!
In the mean time, I live it vicariously – through YOU!! So live it up girl!
Apropos, cum ma abonez la website-ul dumneavoastra cel nou and fenomenal? Ca nu pot sa imi imaginez lipsindu-mi vreun post!!! 🙂
si noua ne-ar fi placut compania unei asa autoare de carti de specialitate 🙂 la site-ul nou nu are sens sa te abonezi inca, pentru ca voi continua sa postez aici pana cand ajung la zi. voi face eu anuntul pt toata lumea la momentul oportun 🙂
S-a facut!!! Pana atunci voi astepta cumintica (si plina de admiratie). You are an inspiration my dear! 🙂
lasa ca next time mergem la The Ark doar pentru desert (si pentru portii duble de cartofi prajiti, ofc! :))
mersiiiii! 🙂
hei, ma bucur ca si tie ti-a placut 🙂
mi-a placut, cum sa nu-mi placa! 🙂
ma ivesc si eu pentru a-mi exprima invidia prieteneasca (strigata si pe feisbuk, desigur) ca v-ati intalnit taman cand eu ma carasem deja la Viena. am zis insa ca musai musai in aprilie cand mai fac o vizita sa mai punem ceva la cale si sa vin si eu! altfel, subscriu la cele spuse de Cristina, ma bucur sa citesc la voi ca a fost foarte foarte fain!
Zazuzo, pai cum nu. De-abia te asteptam, cu furculitzele in dinti! doar baga si tu la inaintare niste Veltliner, asa de-un fason. 🙂
Zano, vezi de ce-mi place mie de/la tine? ca stii exact ce vinisor e mai bun si mai bun in Austria :D. ca sa nu mai zic ca e favoritul meu ;). s-a notat!
like, tare like 🙂
daca e sa aterizez din norisorii de like direct in butacarie, tare imi face cu ochiul rosia umpluta, dar cea mai mare provocare mi se pare muschiul de porc cu sos de piper verde. zana buna, daca ai timp si stare, poate ma ajuti cu niste sfaturi, am eu o problema mai veche cu gatitul carnitei de porc
Una, cu placere. O sa incerc niste retete cu porc, sa vedem daca te ajuta cu ceva.
Zinico, eu am chestii clare: ma lasa, domne, sa fumez? Chiar daca nu chiar la masa, da macar in atenanse, sa nu tre sa es in ograda?
P.S. Stie cineva, ma duc la cina la Xanadu? Dar la Mandragora?
cum zice si Florin, te lasa. nu mi-ai vazut onstromentele pe masa? 🙂
da, Vera, din pacate te lasa sa fumezi cat vrei tu deocamdata, cel putin pana vine legea aia pe care eu unul o astept ca si cand :))