Sunt o fiinta foaaaarte curioasa. Trebuie eu neaparat sa stiu, sa incerc, sa experimentez. Uneori, asta se intampla spre exasperarea asistentei, care ar dori mai mult calm, mai multa rutina, din aceea paralizanta ca o zi de canicula. Din curiozitate am cumparat si pliculetzul cu agar agar, pentru a conconta (stiu, nu exista asa cuvant in limba romana, da’ mie imi place, frantuzit cum e) niste deserturi naturale.
Agar agar-ul (sau China grass) se obtine din alge rosii si e cunoscut drept ‘gelatina vegetala’. Se foloseste pentru a intari tot felul de sarlote si pudding-uri pe baza de fructe, lapte de soia, lapte de cocos, lapte de lapte, etc. Ca o curiozitate (sic!) se mai foloseste si in industria chimica, in fabricarea linoleumului, acuarelelor sau sapunului. Cel gastronomic se vinde sub forma de fasii sau pulbere si trebuie amestecat cu apa si fiert pana cand se dizolva complet. Contine fibre in proportie de 80%, iar in Japonia este folosit intr-o cura de slabire care pare foarte promitatoare. Asta datorita faptului ca, dupa ce este ingerat, agar agar-ul isi tripleaza volumul prin absorbtia de apa.
Dintre toate retetele cu agar agar, eu am ales una cu lapte si crunch de praline, pentru ca eram sigura ca va intruni sufragiile majoritatii. (La fel de bine, se poate combina cu suc de fructe pentru a capata jeleuri frumos colorate.) M-am cam luptat cu cantitatile si nu am obtinut cel mai gigea desert posibil, insa gustul a fost de exceptie.
Ingrediente
Pentru pudding
500ml lapte
397ml (1 cutie) lapte condensat si indulcit
4 linguri zahar brun
4 – 5 lingurite de granule de agar agar – pentru maxima eficienta, trebuie amestecate cu putina apa rece, apoi fierte pana cand se dizolva complet
Pentru crunch-ul de pralina
4 linguri de migdale pisate si prajite usor in tigaie
4 linguri de zahar brun
Intr-o craticioara, pune la fiert laptele. Cand e aproape de fierbere, adauga zaharul si agar agar-ul pregatit. Amesteca bine, sa se dizolve totul, apoi toarna cutia de lapte condensat. Lasa la foc mic, amestecand continuu, pentru inca 3 – 4 minute.
Toarna intr-o tava patrata, cu latura de ca. 20cm sau in forme. Lasa sa se racoreasca complet, apoi pune la frigider pentru 2 ore. Eu am turnat in tava si, pentru ca nu am nimerit proportia de agar agar, treaba a fost destul de messy cand a venit vorba de asamblarea finala. A trebuit sa tai ‘discurile’ astea cu un inel de metal si sa le transbordez pe un platou – cam complicat. Data viitoare, voi simplifica, turnand de la inceput in forme rotunde si rasturnand continutul direct pe farfurioara.
Crunch-ul de pralina il obtii asa: torni zaharul intr-o craticioara si pui pe foc vioi, stand cu ochii pe el ca pe butelie. Nu amesteci pana cand zaharul nu s-a topit complet, formand un caramel auriu. Iei craticioara de pe foc si adaugi migdalele prajite.
Torni pralina pe o folie de aluminiu unsa cu ulei si lasi sa se raceasca di tat. Cand e beton, o rupi in bucati intr-un mojar si pisezi frumos, sa capeti un fel de firimituri dulci.
In final, asezi pudding-ul pe platou/ farfurioare si presari deasupta crunch-ul de pralina. Plus un pahar cu apa rece si nimica nu-l intrece!
P.S. S-au mancat de-aseara zece.
6 Comments
Agar Agar se mai foloseste si ca suport pentru cei ce cresc C. Elegans … dar asta este oarecum off-topic! 🙂
(ma rog, legatura este facuta de agar agar)
adica un vierme???? biahhh! 🙂
Da! Dar ce vierme!!
Ce vierme? Tell us more…not! 🙂
Asta e de pus pe ”crunchy.ro”. Vreau și eu zece. 😛
nu vrei mai bine un pahar cu apa rece? 🙂