Ridichea neagră o cumpărasem ca să îmi fac sirop de tuse. Am uitat-o, aşa cum era şi normal, în sertarul frigiderului. Tusea mi-a trecut şi m-a apucat frugalitatea. Aşa că am decis să folosesc, cu respect pentru ceea ce cumpăr şi pentru ceea ce consum, toţi aceşti locatari neglijaţi ai cămării şi răcitorului. Scotocind, am mai găsit nişte napi şi nişte morcovi galbeni (aşadar, nu portocalii), pe care îi cumpărasem din pură curiozitate. Şi a ieşit ceea ce puteţi vedea în continuare. Însă, dacă reţeta vă face cu ochiul, aveţi toată libertatea să folosiţi orice rădacinoase pe care le aveţi la dispoziţie – cartofi, morcovi obişnuiţi, gulii, păstârnac şi aşa mai departe.

Ingrediente

  • 6 morcovi potriviţi, bine spălaţi şi tăiaţi beţişoare
  • 3 ridichi negre, curăţate şi tăiate în bucăţi
  • 4 – 5 napi, bine spălaţi, tăiaţi în sferturi
  • ulei de măsline
  • sare de mare
  • fulgi de chili

Mod de preparare

1. Preîncălzeşte cuptorul la 180 grade Celsius.
2. Pune toate legumele tăiate într-o tavă încăpătoare, care nu lipeşte (ceramică, teflon). Toarnă deasupra câteva linguri de ulei bun de măsline, amestecă cu mâinile, ca legumele să fie „învelite” uniform, asezonează cu sare de mare şi fulgi de chili.
3. Dă la cuptor pentru 45 minute – o oră, amestecând din când în când, până când legumele sunt coapte, aurii, frumos caramelizate pe alocuri.
4. Serveşte-le calde, lângă o friptură la tavă.

În privinţa legumelor-curiozitate, vă pot spune că a fost o combinaţie perfectă – morcovul e dulce, ridichea puţin iute şi crocantă, napul cremos şi parfumat. O bunătate!

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.