Nu stiu cata lume isi aduce aminte de ‘posterele’  pictate de la Scala si Patria, anuntand vreo premiera de film.  Intr-un fel am nostalgia lor.  Probabil ca e vorba doar de nostalgia pentru tineretile mele, cand nu exista multiplex, floricele si pahare enorme de cola. Ne duceam la film mai mult ca sa ne tinem de mana si sa ne pupam, nu ca sa vedem povesti realist-socialiste sau sa auzim (la Cinemateca) vocea ascutita a traducatoarei peste filmele lui Tarkovsky.  In plus, existau micile cinematografe de cartier, unde iti puteai petrece fara mari riscuri orele de chiul (noi, de exemplu, ne refugiam la ‘Miorita’ sau la ‘Aurora’) si cinematografele cu gradina, unde ma duceau mama si bunica sa vedem comedii americane si filme de dragoste. Tot remembering-ul asta cu cinematografele ‘de pe vremea mea’ s-a declansat pentru ca am gasit pe Huffington Post o serie de postere haioase, de prin tari comuniste,…