Tag

amintiri

Browsing

Am lăsat-o mai moale cu scrisul în ultima vreme, pentru că Muza s-a săturat, probabil, de programul meu haotic şi a luat-o din loc către alte bloguri mai ospitaliere. Acum, dacă tot a venit vorba despre Muza asta, întotdeauna mi-am imaginat că seamănă leit cu bunică-mea, Mama Dica ot Bucureşti via Caracal. Trupeşă, pofticioasă, pragmatică până la cinism şi cu un umor din ăla oltenesc, care pişcă la lingurică, precum ardeiul iute. O puteţi cunoaşte mai bine aici. Perioada în care nu am scris pe blog coincide, ca să vezi, cu perioada în care am pus în paranteze şi chestiunea gătitului creativ. Aşa că mi-o pot imagina pe mai sus menţionata Muză zicând, în crescendo, următoarele: – Auzi, dragă, da’ tu nişte mâncare de oameni nu mai faci? Doar paste fierte, ca la mă-ta mare ailaltă? Şi salată?! Iar salată? O să vă crească dinţii ca la iepuri… Aţi înnebunit…

Astăzi mai mult decât alteori, amintirile legate de familia mea au o însemnătate anume. Pentru că astăzi, gândindu-mă la toți cei dragi plecați prea devreme, prea abrupt și nedrept, realizez, o dată în plus, că lucrurile mici sunt cele în care ei rămân imprimați în ritmul fiecărei noastre zile ori anotimp, în cioburi de imagini, în fărâme de sunet, în arome purtate de vânt. Din astfel de minuscule și esențiale accente se compune memoria familiilor noastre, așa cum și-a propus să o recompună și Simona Tache, într-un nou episod al serialului său scris. Aceasta este mărturia mea despre gusturile, aromele și sunetele familiei. *** Dulce – parfumat e gustul familiei, precum cafeaua cu cardamom, pe care o bea soţul meu dimineaţa. Iute precum tonele de ardei jalapeno pe care fiul meu le-a pus, săptămâna trecută, pe o pizza pregătită cu mare măiestrie. Acru ca sucul de lămâie combinat cu albastru…

‘Imi desenezi o printesa?’  Te strangeai langa ea, urmarind miscarea gratioasa a mainii, siguranta liniei.  Cand se oprea, cu creionul in aer, iti tineai rasuflarea.  De acolo incepea, uneori, povestea. Degetele-desenatoare erau racoroase si goneau febra cu o alunecare subtire si calma,  peste frunte.  Cand te imbratisa, sufletul ei se lipea de sufletul tau, intrebandu-l, domolindu-l. Cu rasul, alb si larg ca aerul proaspat, te oprea din plans.  Te ierta fara sa i-o ceri, te pedepsea drept si te asculta fara sa fie nevoie de cuvinte. Profilul ei avea umbre de film fratuzesc – tristetea o facea si mai frumoasa. Tesaturile comune regaseau moliciune imbracand-o, iar parfumurile se parguiau pe linia eleganta a gatului. Pasul, cu tocuri inalte, avea o amprenta in acelasi timp elastica si princiara. Umorul era spumos si inteligent, muscator la nevoie; capacitatea de autoderiziune – treaza si sincera. Circumspecta cu complimentele, nu le intorcea.  Sfichiuia cu…