De curand, Despina care stie totuldespremame.ro, m-a pus sa-mi amintesc de ale mele multe mame, bunici, matusi. Uite ce a iesit. Preambul: ‘Gaiţele’ lui Kiriţescu nu e o piesă de teatru. Este un episod din reality show-ul copilăriei mele. Dacă nu mă credeţi, poftim, luaţi o mostră din dramaturgia personală, în care patru generaţii de românce se calcă drăgăstos pe bătături. Decorul: Sufragerie spaţioasă, de apartament construit în perioada interbelică. Mobilier clasic, şemineu cu plăci decorative, canapele adânci. Într-un colţ, un fotoliu tapiţat în catifea verde. Un vechi aparat de radio Grundig se aude în surdină. Câteva muşte se învârt bezmetic în jurul lustrei de Murano, cu lacrimile ei tremurătoare din cristal. Jaluzelele sunt puţin lăsate, afară e căldura mare. Pe masă, ceşti de cafea pe jumătate băute şi un platou cu pandişpan de fructe, pudrat cu mult zahăr. Personajele: Coana Mare: străbunica. Zisă şi Maia, mărunta, dar consistentă;…
Cam la vremea asta de început de iulie plecam în vacanţa de vară, la ţară. Pentru copilul bucureştean, lumea Munţilor Vrancei se deschidea imensă şi pe alocuri ameninţătoare. Eu şi Sorin eram cei mai mari în tribul de nepoţi ai Vornicilor, urmau Dan, apoi Radu şi Bogdan, despărţiţi între ei de doar câteva zile. Mai târziu, ni s-a alăturat Isabella. An de an, în seara dinainte de plecare, tata ne scotea, ca pe oamenii mari, la restaurantul Pescăruş – mititei pentru noi, bere pentru el. Apoi, în zori de zi, Mama Dica dădea trezirea şi ne ambala, somnoroşi şi emoţionaţi, în Dacia 1100, dimpreună cu sacoşe încărcate cu baghete Bucureşti şi geamantane pline cu spielhosen-uri, tenişi chinezeşti şi pălării de soare din doc albastru. De cum treceam, prin vadul cunoscut, pârâul Domoșita, aventura începea. După ce era dată deoparte poarta cea lungă din trunchiuri de copac, maşina tatei, încărcată cu…