Coana Mare avea o sculă. Nu râdeți, că era importantă. Cu ea și doar cu ea, scoteai dopurile căzute în sticle și vișinele din vișinată. Invenția era compusă dintr-un mâner antiderapant-culisant și trei fire din sârmă galvanizată, ca niște gheare ușor paralitice. Apucai cu ele obiectul dorit și îl extrăgeai. După milioane de încercări. Tot Coana Mare avea un fluier de vardist cu capace de plută, atârnat mereu de mânerul noptierei, ca să alerteze lumea în caz că era atacată la miez de noapte. Pe toaleta cu blat de marmură roz, străbunică-mea ținea – între multe altele – o pompă cu Analcid, un binoclu de operă și un barometru. Pompa din tablă avea un piston care fâsâia teribil. Pe rezervor scria maaaaare OTRAVĂ!, iar alături era desenat un craniu rânjind ca pe steagurile piraților. Cu binoclul, Coana Mare se uita de la fereastră la chefurile pe care le…
