Tag

coana mare

Browsing

Nora, Polux, Ness, Gipsy, Tara, Alfa și Jay. Ăștia sunt toți câinii pe care i-am avut, din copilărie și până acum, în ordine cronologică. Și tot în ordine cronologică o să parcurgem poveștile lor. Astăzi, despre Nora. Mama și bunica erau împotrivă. Deh, cucoane cu boala curățeniei și cu grija mobilierului de familie. Coana Mare părea mai deschisă ideii, mai ales după ce își rupsese piciorul și rămăsese ușor (zicea ea)/ zdravăn (ziceam noi și doctorii) șchioapă. După chirăieli și vaiete, ai mei reușiseră să o mute din odăile ei de pe Strada General Dragalina vis-a-vis de noi, la hochparterul unei case cu curte la comun. Adică la „pușcărie”, după părerea ei. Tata era capul răutăților, el deschisese dezbaterea cu fraza: „Copiilor de la oraș le trebuie un câine, ca să învețe responsabilitatea pentru o altă ființă și interacțiunea cu animalele”. Discuțiile erau aprinse și însoțite, din tribune, de smiorcăielile…

Mai ţineţi minte cum arătau meniurile sărbătorilor noastre în vremuri comuniste? Cum improvizau mamele şi bunicile tot felul de gustări din ce nu aveau? Îmi amintesc si acum gustul pastei de sardine frecate cu unt, sare de lămâie şi pătrunjel tocat mărunt. Sau felul în care se înmulţea bucăţica de telemea ori pumnul de măsline cu tot felul de adaosuri, ca să rezulte o cremă sărată şi tare de îţi spărgeai capul cu ea, pe care de-abia o puteai întinde pe felia de pâine. Coana mare, olteancă mărunţică şi neagră în cerul gurii, boieroaică scăpătată de Caracal, făcea întotdeauna scandal când se aşeza în capul mesei şi vedea aşa expoziţie de teribile străduinţe culinare. „Păi bine, mă Dico”, îi spunea ea bunică-mii, „în halul ăsta ajunserăm, de ne dai sărăciile astea de antreuri? Pe vremea meeeea, nici săpătorii de şanţuri nu mâncau aşa ceva. Aducea tac-tu mare cu şareta de…

In ultima perioada a vietii i se zicea Coana Mare ori  Maia.  In plina floare a varstei era poreclita ‘Generalul’, iar la vreme de tinerete se numea Anisoara, Anicuta ori Ana – in documentele oficiale. Avea cel mult un metru si jumatate, iar la 76 ani a fost lovita de o masina si si-a fracturat femurul.  Era vara, 40 grade afara, ea traversa de-a’nboulea intersectia de la Foisorul de Foc, grabita fiind sa ajunga la prietena ei, Garofitza, unde se punea de o partida de rummy. S-a nascut in secolul XIX si a fost maritata de parinti, la 15 ani, cu un tanar locotenent si avocat.  Familia ei era inrudita cu boierii Linaru si avea pamant in zona Scornicestiului.  Pana sa se marite, traise mai mult inchisa in casa, cu surorile ei mai mici si cu guvernanta.  Mai tarziu, povestea ca ii cunostea pe cei mai multi locuitori ai Caracalului…