De cand am inceput sa scriu blogul asta, au fost multe momentele  in care am regretat amarnic lipsa mea de abilitate fotografica.  Cum, de altfel, regret si faptul ca pozele nu pot reproduce  – deocamdata – arome sau gusturi.  Asa a fost si cu reteta asta de crumble, pentru care ma voi incumeta la o scurta descriere introductiva. Pulpa de mar copt, aurie si translucida, caramelizata ici si colo, ascunsa sub plapuma de crusta.  In toata bucataria, parfum impletit si despletit de unt, zahar si scortisoara.  Bolul fierbinte, in care scufunzi incet lingura, anticipand contrastul dintre marul catifelat si crantzul crumble-lui. Momentul de nehotarare, pana cand sa te ridici de pe sofa si sa cauti febril in frigider cutia cu smantana ori inghetata de vanilie.  Burtica dolofana si moale, de pisoi, pe care te freci satisfacut, dupa o portie din minunea asta.  Daca ai avea si mustati, te-ai linge pe…