Cu toate că am fost ușor traumatizată în copilărie de iepurii sălbatici aduși acasă de tata, apoi jupuiți de blană de bunică-mea și lăsați să se marineze, în cămara răcoroasă, într-un fel de lighean smălțuit, plin cu amestec de vin roșu, oțet, foi de dafin și boabe de piper, ca și de alicele scrâșnindu-ne între dinți pe ici, pe colo, în timp ce mâncam, mi-am revenit, ba chiar am devenit nostalgică.  Mai ales când îmi aduc aminte ce i-a zis maică-mii bunica Sylvana, atunci când a întrebat-o cum arăta tata atunci când s-a născut. „Lung, vânăt și slab, ma chére, ca un iepure belit!”, a fost răspunsul de nevastă de vajnic vânător prin Munții Vrancei. Așadar, iepure, opțiunea cea mai bună pentru cei care s-au săturat de pui și își doresc altă carne albă și ușoară.  Am mai pregătit și alte dăți, ba marinat și la grătar, ba cu sos de…