De când am sărit pragul de 40 de ani (fir-ar, ce spun eu aici, tocmai l-am sărit şi pe cel de 50!), citesc şi aud tot felul de formule menite să ne ridice moralul, să ne zen-ifice în faţa unui adevăr implacabil: îmbătrânim. Mă refer aici la titluri de tipul “50s are the new 30s”, “Activă ca la 20 de ani” şamd. Pe naiba! Orice femeie cu toate minţile la ea ştie că, după 40 de ani, nicio abracadabra gazetărească şi niciun fel de mantra bubbly – rozalie nu poate învinge gravitaţia. O dietă strictă şi sănătoasă, somn de frumuseţe de 8 ore garantat şi sport, sport, sport! – poate. Bisturiul şi seringa – sigur, dar cu riscuri. Una peste alta, we are no spring chicken. Şi nici Carmen Dell’Orefice nu putem fi toate. De-aia e bine să învăţăm să trăim cu ceea ce suntem astăzi, nu cu iluzia tinerelei…
O sa spuneti ca devine un obicei, dar n-am ce-i face: cred ca trec printr-o perioada de revizie generala a propriei garderobe. Si, in acest nobil scop, ma straduiesc sa delimitez si sa pun intr-o perspectiva cat mai limpede acele articole vestimentare fara de care nu as putea functiona si in care sunt dispusa sa investesc. De la camasa alba, in modul cel mai logic, am ajuns la un alt mare clasic: perechea perfecta de jeans. Sigur, puterea de seductie a acestei piese de imbracaminte nu mai e aceeasi ca altadata – o gasesti acum in toate magazinele, in toate colectiile si in toate sezoanele. Cele si cei de-o varsta cu mine isi amintesc, probabil, cate sacrificii, cate drame si cate intrigi se teseau, inainte de ’89, in jurul unei perechi de blugi. Blugii erau obiect de contrabanda, mijloc de seductie si simbol al statusului sau al decadentei occidentale – depinde…