Tag

Mama Dica

Browsing

Coana Mare avea o sculă. Nu râdeți, că era importantă. Cu ea și doar cu ea, scoteai dopurile căzute în sticle și vișinele din vișinată. Invenția era compusă dintr-un mâner antiderapant-culisant și trei fire din sârmă galvanizată, ca niște gheare ușor paralitice. Apucai cu ele obiectul dorit și îl extrăgeai. După milioane de încercări. Tot Coana Mare avea un fluier de vardist cu capace de plută, atârnat mereu de mânerul noptierei, ca să alerteze lumea în caz că era atacată la miez de noapte. Pe toaleta cu blat de marmură roz, străbunică-mea ținea – între multe altele – o pompă cu Analcid, un binoclu de operă și un barometru.  Pompa din tablă avea un piston care fâsâia teribil. Pe rezervor scria maaaaare OTRAVĂ!, iar alături era desenat un craniu rânjind ca pe steagurile piraților. Cu binoclul, Coana Mare se uita de la fereastră la chefurile pe care le…

Am lăsat-o mai moale cu scrisul în ultima vreme, pentru că Muza s-a săturat, probabil, de programul meu haotic şi a luat-o din loc către alte bloguri mai ospitaliere. Acum, dacă tot a venit vorba despre Muza asta, întotdeauna mi-am imaginat că seamănă leit cu bunică-mea, Mama Dica ot Bucureşti via Caracal. Trupeşă, pofticioasă, pragmatică până la cinism şi cu un umor din ăla oltenesc, care pişcă la lingurică, precum ardeiul iute. O puteţi cunoaşte mai bine aici. Perioada în care nu am scris pe blog coincide, ca să vezi, cu perioada în care am pus în paranteze şi chestiunea gătitului creativ. Aşa că mi-o pot imagina pe mai sus menţionata Muză zicând, în crescendo, următoarele: – Auzi, dragă, da’ tu nişte mâncare de oameni nu mai faci? Doar paste fierte, ca la mă-ta mare ailaltă? Şi salată?! Iar salată? O să vă crească dinţii ca la iepuri… Aţi înnebunit…

Cam la vremea asta de început de iulie plecam în vacanţa de vară, la ţară. Pentru copilul bucureştean, lumea Munţilor Vrancei se deschidea imensă şi pe alocuri ameninţătoare. Eu şi Sorin eram cei mai mari în tribul de nepoţi ai Vornicilor, urmau Dan, apoi Radu şi Bogdan, despărţiţi între ei de doar câteva zile. Mai târziu, ni s-a alăturat Isabella. An de an, în seara dinainte de plecare, tata ne scotea, ca pe oamenii mari, la restaurantul Pescăruş – mititei pentru noi, bere pentru el. Apoi, în zori de zi, Mama Dica dădea trezirea şi ne ambala, somnoroşi şi emoţionaţi, în Dacia 1100, dimpreună cu sacoşe încărcate cu baghete Bucureşti şi geamantane pline cu spielhosen-uri, tenişi chinezeşti şi pălării de soare din doc albastru. De cum treceam, prin vadul cunoscut, pârâul Domoșita, aventura începea. După ce era dată deoparte poarta cea lungă din trunchiuri de copac, maşina tatei, încărcată cu…

Mama Dica, pe numele ei de botez Alecsandrina, a fost bunica mea materna.  Cu toate ca a facut greseala de a se naste la Caracal, era o femeie isteata.  Dica avea suflet mare, piept pe masura si ochi latino – in tinerete i se spunea ca seamana cu steaua filmului mut, Dolores del Rio. Copila fiind, Dica si-a rupt piciorul jucand ‘uliii si porumbeii’ cu purcelele lui Bibianu – trei fete supraponderale si foarte vesele din vecini, care au cazut gramada peste ea.  Desi era premianta, se lasa uneori influentata de fratii mai mici si mai dati naibii, Anisoara si Bebe. Asa s-a intamplat si atunci cand au taiat la poale toate rochiile mamei lor.  Moda vremii cerea ca fustele sa cada drepte si grele, iar pentru asta se coseau in tiv niste fise de plumb.  Bebe, care a venit cu ipoteza ca in tivuri s-ar afla galbeni stralucitori, s-a…