Bine ca v-am gasit! M-am intors de la fata lu’ mama locului crizei. And all seems to be well. De intors ma intorsei, da’ sa va spun mai intai cum ma dusei. Plecaram noi ca tot romanul diligent cu noaptea in cap, sa tot fi fost patru dimineata. Nu ajunseram prea departe, doar pana pe Soseaua Giurgiului. Unde, pana sa depasim mirobolanta iesire pazita de doua fortaretze rrome, facuram ditamai pana. Cica intr-o piatra de caldaram. Si mai cica nu exista in Bucuresti (si nici pe traseul pana la frontiera de sud) vulcanizare ori service care sa functioneze la o asemenea ora. Pana o facuram in singura balta noroioasa din zona. Suruburile alea de la roata nu puturam sa le desfacem nici dupa ce ne bagaram sub masinoi (a se nota ca mi-am sacrificat in acest nobil scop frumoasa mea rogojina de plaja). Sunaram la ACR, sunaram la diversi cetateni…
Una mi se vaita ca e la dieta, alta zice ca intra in post, o a treia ca vrea ceva mai colorat, care sa o faca sa uite urgia de afara. Ce sa fac, ce sa zic? Pot sa nu ma supun? Vin acasa, cercetez prin frigider si vad intr-un colt niste urgisite si orfane de masline, care se uitau la mine cu ochisorii lor negri si grecesti. Suflet caritabil, ma scarpin in crestet si ma luminez: ia sa va dau eu , fetelor, niste allium ampeloprasum pe care sa-l insotesc cu amaratele astea. Ca, deh, emblema Wales-ului este (de-aia il purtau sub casca, in batalie), vitamine si minerale are, de coborat colesterolul al’rau (LDL) il coboara, de protejat impotriva bolii urate cu ‘C’ protejeaza, iar glicemia una-doua mi ti-o regleaza. Aristotel credea ca vocea limpede a potarnichei de la dieta cu praz se trage. Imi dau cu presupusul ca Nero…