Recunosc cu mâna pe şorţul de bucătărie: când am citit / auzit de kale pentru prima oară, mi-am zis: „încă o ţăcăneală super sănătoasă, care zice ca vindecă toate bolile şi îţi promite să te facă centenar, după care se dovedeşte că frunzele alea conţineau cine ştie ce metal greu şi sunt de-a dreptul toxice”. În supermarket, m-am uitat la preţ şi prima impresie mi-a fost întărită de ceea ce am citit pe etichetă: vreo 3 frunzuliţe costau cât gramul de aur de 24K! Dar curiosity is my middle name, după cum pot confirma şi apropiaţii. Nu am rezistat. După o vreme, am cumpărat. Am gătit. Mi-a plăcut. M-am documentat. Mi-a plăcut şi mai tare. Pentru că? Pe scurt: Kale e o plantă cruciferă, din familie cu varză şi cu vechea mea obsesie, conopida! 🙂 Varietăţile cu frunza creaţă sunt cunoscute încă din Grecia secolului IV i.d.Hr. A fost una…
