Astazi am sa fac un lucru care nu imi sta in fire.  Am sa vorbesc, intr-un fel, despre tata.  Poate ca blogul asta nu e cel mai fericit loc pentru asa ceva – printre retete de supa, recomandari de modele de pantofi si povestiri despre bunici disparute, un discurs precum cel de mai jos ar putea parea deplasat.  Insa, in fond si la urma urmei, asta sunt eu, iar el – Tudor Vornicu – a fost tatal meu. O fac si pentru ca astazi am vorbit, cu ochelarii pe nas si cu ochi umezi, la festivitatile de inceput de an ale Scolii de Televiziune ‘Tudor Vornicu’.  M-am bucurat, pentru ca viitorii cursanti s-au aratat suficient de interesati de viitoarea lor cariera, incat sa participe in numar mare la aceste festivitati.  Sunt sigura ca majoritatea dintre ei nu prea stiu cine a fost Tudor Vornicu.  Sper ca, pe parcursul anului de…