Spuma se umflase si daduse peste marginea oalei de aluminiu, scurgandu-se pe email. Mirosea de-acum a ars – un miros dulceag, ingretosator. Laptele se caramelizase intr-o pata urata si labartata. Ar fi vrut sa o curete imediat, ca sa poata pleca la scoala, dar trebuia sa se miste cu grija in jurul flacarii minuscule a aragazului. O sa o ia cu siguranta pe coaja pentru asta. Cu toate ca se trezise la timp, cu toate ca Doamna Nina ii pastrase cele doua kile de lapte, fara coada. Dupa doua – trei dimineti de asteptat in frig, in fata Alimentarei, invatase ca se poate si altfel.
Inghesuita in masa compacta de paltoane si caciuli de blana, ametita de mirosul de naftalina, Delia aproape ca adormea cu manusa inclestata pe manerele plasei din sfoara visinie. Coada inainta incet, in mormaieli de abur inghetat, purtind-o mereu in fata, catre usa. Mai erau si alti copii acolo, dusi in brate sau agatati de mina mamelor sau bunicilor, cu totii la fel de ademeniti de somn ca si ea.
Simtea cum picioarele ii amortesc, anesteziate. Echipamentul de iarna era unul complicat: intai imbraca maioul si chilotii tetra. Fusesera albe pe vremea cand le purta sora-sa, acum erau cenusii si subtiri, aproape transparente. Urmau bluza de corp si ciorapii ‘cu crac’, din bumbac cafeniu, prea lungi, incretindu-se la glezne – stratul asta il purta zi si noapte, in chip de haine de casa ori de pijama. Deasupra– fara discriminare si nu neaparat in ordine – puloverul tricotat de mana, din PNA roz bolnav si vesta din lana netoarsa, mitoasa. Se adaugau bluza cadrilata si sortuletul, purtate obligatoriu peste pantalonii din ‘supraelastic’ albastru electric. Ghete peste glezna, palton hidos cu gluga bordata de blana sintetica, o caciula tubulara, fular si manusi scamosate si triste.
In zilele de scoala, ca o incununare a splendorii, Delia isi indesa pe cap bentita alba cu cele doua pampoane complicate, din panglica alba. Seara de seara, cu religiozitate, refacea desenul complicat al fundelor – il punea pe taica-su sa isi tina degetele aratatoare, asa, la distanta precisa unul de celalalt, ca sa poata rasuci si innoda satinul imaculat. Enorme si penibile, pampoanele astea erau mandria ei, intr-un fel singurul semn ca sub mormanul de imbracaminte diforma se ascundea o fetita de sapte ani. Inca nu fusese ‘facuta’ pioniera, dar astepta cu nerabdare momentul cand va primi cravata rosie cu tricolor, iar parintii vor trebui sa cumpere, cum-necum, uniforma obligatorie.
Visand la trese, snururi si insigne, ajunse aproape fara sa bage de seama in fata vanzatoarei. Doamna Nina, vanjoasa, rosie la fata si incotosmanata intr-un halat de molton, trantea si bufnea printre navetele de sarma pline cu sticle. Se intoarse, fioroasa. ‘Hai, fetito, misca mai repede. Sa nu zici ca n-ai sticle la schimb ca innebunesc.’ Cu maini tremurinde, Delia ii intinse sacosa cu cele doua sticle bondoace, prost spalate. Incepu sa isi scoata manusile, ca sa caute prin fundul buzunarelor monedele multe si mici pe care maica-sa i le lasase in zori, pe masa. ‘Hai, misca, ne-apuca noaptea aici’ Delia ridica ochii, aproape inlacrimati. ‘ Aoleu, sa nu-mi spui ca esti batuta. Ia vino incoace, sa te vad.’ Mina aspra a femeii ii prinse barbia. ‘Cine e nenorocitul care te-a invinetit asa? Tac-tu, ma-ta?’ Spaima si rusine. Rusine si spaima. Cum sa spuna, cum sa scape de aici? Vocile oamenilor mari din jur ramasesera suspendate in gerul napraznic al diminetii. Cu mana tremuranda, Nina cea mare ii lua din palma maruntisul, indesa in plasa laptele si ii sterse nasul apasat, cu dosul palmei. Aplecandu-se spre ea, ii strecura un secret nemaipomenit.’Miine dimineata vino in spate, pe la opt.’
De atunci, in fiecare dimineata, Doamna Nina o astepta cu doua kilograme de lapte la usa din dos a pravaliei. Uneori in afara de lapte, primea si o Eugenia. Asa invatase Delia. Ca frica si bataia au si ele un folos al lor. Ca umilinta si durerea pot fi rasucite astfel incit sa insemne protectie si – intr-un mod ciudat – dragoste.
