Asta e celalalt pui din ziua freneziei culinare.  Cum ma apucase maratonu’ in bucatarie si vroiam sa fiu un fel de Shiva, ca sa am sase maini, am recurs la una dintre retetele mele de restriste – cele cu care hranesti familionul repede si bine.

Ingrediente

6 pulpe de pui (inferioare, ca asa scrie pe ambalaj 🙂 )

2 linguri sos de soia

2 lingurite de miere

2 lingurite de mustar (eu am pus Dijon, dar merge bine si cu mustar cu boabe)

1 lingura de ulei de floarea soarelui

piper, dupa gust

Intr-un castron, amesteca toate ingredientele pentru marinata (sos soia, mustar, ulei, miere, piper).  Pune pulpele de pui, curate si zvantate, in castron si amesteca bine.  Lasa sa se marineze cel putin o ora.

Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius.  Pune pulpele de pui intr-o forma de sticla termorezistenta, toarna deasupra restul de marinata.

Acopera vasul cu folie de aluminiu si da la cuptor pentru vreo 30 de minute (e bine sa acoperi vasul pentru ca soia are tendinta sa se caramelizeze/arda destul de repede la cuptor sau pe gratar).  Dupa aceasta prima jumatate de ora, scoate folia, unge pulpele cu sos si lasa inca 15 minute, sa se rumeneasca frumos.

In cazul in care ai pus in functiune gratarul cu carbuni in curte, poti pune pulpele marinate direct pe el si nu in cuptor – sunt si mai bune!

 

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.