Cunosc numeroase doamne și domnișoare deștepte și mă mândresc cu acest lucru. Multe dintre ele fac lucruri despre care ar trebui să discutăm mai des, pentru că ne sunt de folos tuturor. Mai ales când e vorba despre sănătatea copiilor noștri.
Într-o țară și într-o lume în care „timpul de calitate” al părinților cu progeniturile lor a ajuns, din păcate și de multe ori, să însemne o excursie la mall încheiată apoteotic cu o tratație la un stabiliment fast food și în care ne întâlnim zilnic cu pre-adolescenți cu gabarit depășit, prăbușiti pe canapele în fața ecranelor de tot felul, un proiect precum cel al prietenelor de la Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step, dezvoltat împreună cu Lidl, este unul de utilitate publică și presantă. Este vorba despre cartea de educație nutrițională pentru copii „Sănătate ca la carte”, ai cărei autori sunt Dr. Florin Ioan Bălănică și Dr. Elena Iuliana Mihai.
Atunci când am primit cartea, am încercat să o parcurg cu privirea copilului, nu a adultului fost medic, și am descoperit o grămadă de lucruri haioase, așa cum sunt jocurile în care mâna este folosită ca instrument de măsurare pentru cantitățile de alimente ori cele pe tema culorilor pe care le au diferitele fructe și legume.
Ca să văd cât de simple și de gustoase sunt rețetele din carte, am încercat-o pe cea de clătite cu banane. Vă asigur ca e recomandată nu doar copiilor, ci și adulților cu mare slăbiciune pentru deserturi delicioase! 🙂
În final, sper că acest proiect foarte simpatic va deveni punctul de început pentru o campanie națională pe tema mâncării sănătoase pentru copii și că „Sănătate ca la carte” va fi accesibilă tuturor copiilor, educatorilor și părinților din țara aceasta. Step by step sau chiar mai repede!
Ingrediente:
- 2 banane bine coapte
- 2 ouă
- o mână de stafide sau de merișoare uscate
- un praf de scorțișoară
- 200g afine congelate
- 1 lingură de sirop de arțar
Mode de preparare:
- Într-un castron, pisează bananele cu furculiţa.
- În alt castron, bate bine ouăle, tot cu furculiţa.
- Toarnă ouăle bătute peste banane şi amestecă bine. Adaugă stafidele sau merișoarele și praful de scorțișoară. Amestecă din nou.
- Încălzește o tigaie mică de teflon sau ceramică, unsă cu puțin ulei.
- În tigaia preîncălzită, pune cu lingura o cantitate mică de compoziţie, în funcţie de cât de mare este tigaia şi de cât de mari dorești să fie clătitele.
- Cănd clatita s-a rumenit pe o parte, întoarce-o ușor, cu o spatulă. Las-o să se rumenească și pe cealaltă parte.
- Repetă până când ai epuizat toată compoziția pregătită din banane și ouă.
- Separat, într-o crăticioară, pune afinele congelate și siropul de arțar. Lasă la foc potrivit, amestecând din când în când, până când obții un sos dens.
- Servește clătitele cu sosul de afine. Poftă bună!