Cum-necum, mi se intampla: e sambata, ora unu a sosit, lumea de prin casa da semne de foame nervoasa sau de nervozitate fomoasa (vocile sunt o tzara mai ridicate, usa frigiderului este trantita in mod repetat si demonstrativ), iar eu nu sunt gata cu pranzul. Asa ca trebuie sa improvizez. Cu cat mai repede, cu atat mai bine.
O reteta preferata pentru situatii de maxima gravitate este cea pentru cartofi la cuptor – merge cu orice si nu ii rezista nimeni.
Ingrediente
1 kg de cartofi (de preferinta noi), bine spalati
1 lingura de ulei de masline
1 lingura de untura de gasca (nu, nu trebuie sa ai rude la tara pentru asta – cum deja am pomenit, am pastrat-o la frigider, de la gasca de Craciun)
1 crenguta de rozmarin proaspat
Sare de mare
Piper… de rasnita
Fulgi de ardei iute sau un praf de boia
Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius (4, pentru cuptoarele pe gaz).
In cazul in care nu sunt noi si mici, fa bine de curata cartofii, apoi taie-i in bucati potrivite. Alfel, spala-i, scurge-i si pune-i intr-o tava care merge la cuptor. Tavaleste-i prin uleiul de masline si untura, potriveste-i de sare, piper si ardei/boia. Nu te sfii sa iti folosesti mainile pentru a-i amesteca – untura de gasca e mai buna decat orice crema. Toaca rozmarinul si presara-l peste cartofi. Da la cuptor pret de vreo jumatate de ora – nu uita de ei si mai zgaltaie tava de vreo doua ori pe parcurs, sa se inveleasca bine in grasime si sa se rumeneasca frumos si uniform. Gata. Na, ca mi s-a facut foame!
P.S. Pentru cartofii mari, mai am o sugestie: dupa ce i-ai taiat, fierbe-i max. 10 minute in apa cu un praf de turmeric (o sa fie si mai galbeni-aurii). Scurge-i intr-o strecuratoare si scutura strecuratoarea, cat sa ii misti un pic si suprafata lor sa se ‘mostrofontzeasca’ (ca n-am alt cuvant, trebuie sa fie asa, mai neregulata). Intre timp, incinge in cuptor tava in care ai turnat uleiul si untura. Pune cartofii fierti deodata in tava, misca, sa se rasuceasca in grasime – o sa iasa crocanti la suprafata si pufosi inauntru. Daca stai bine cu digestia, lasa-ti imaginatia sa lucreze – altoieste-i cu niscaiva bacon, usturoi ori ceapa.