Azi am avut chef de peste, de fructe de mare.   Asa ca am pus de niste creveti serviti cu sparanghel si niste file-uri de halibut la cuptor, cu orez aromat si ciuperci la gratar.

Ciupercile

Dupa ce le-am scos piciorusul si le-am spalat bine de tot, le-am pus pe gratar uns cu un strop de ulei – si pe fata si pe dos.  Singurele condimente: sare, piper si ceva ierburi italienesti.

Orezul

Am ales orez integral (Uncle Ben, la punga) nu numai pentru ca e mai sanatos, ci mai ales pentru ca are o usoara aroma de nuca si pastreaza un fel de crunch , chiar si cand e fiert. L-am aromatizat cu un praf de turmeric si un varf de cutit de garam masala.

Sparanghelul

Dupa ce l-am spalat si i-am rupt coada cea tare si atoasa, l-am fiert la abur cam 10 minute.  Mie imi place sa il servesc cu un strop de unt si ceva zeama de lamaie.

Pestele

File-urile de halibut le-am asezat pe cate o bucata de folie d aluminiu unsa cu putin ulei de maslie (stiu o prietena care ma va bombani ca de la asta o sa facem Alzheimer, dar jur ca ne era foarte foame! data viitoare promit ca il pregatesc in pergament 🙂 ) L-am badijonat si deasupra cu putin ulei, l-am asezonat cu sare si piper, cateva capere si cate 2 felii de lamaie, apoi l-am dat la cuptor (preincalzit la 200 grade Celsius) timp de 15 – 20 de minute.

Crevetii

Crevetii congelati (din cei decorticati) i-am dat mai intai sub apa fierbinte, sa dispara gheata si sa nu lase prea multa zeama in tigaie. I-am pus in strecuratoare, sa se scurga bine.  Intre timp, intr-o tigaie wok am incins putin ulei si o bucatica de unt.  Cand s-au infierbantat bine, am adaugat crevetii.  Le-am pus sare, piper, 2 catei de usturoi zdrobiti, cateva picaturi de sos tabasco si i-am lasat sa se caleasca pret de vreo 6 – 7 minute, pana s-au patruns si au devenit roz.  La final, am presarat deasupra lor niste marar tocat.

Nu as vrea sa inchei fara sa spun cate ceva despre ce am baut la toata aceasta pescarie.  Am descoperit azi un excelent vin alb sec – Reserve Perrin Cotes Du Rhone 2008.  Nu are aciditatea intepatoare, verzuie a unui Chablis, ci mai degraba un arriere-gout amarui, care persista pe cerul gurii, insa s-a descurcat de minune alaturi de creveti si peste.

Va doresc pofta buna!

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.