Se pare ca visul (aproape) oricarui englez este acela de a lua ceaiul cu Regina.
Sincera sa fiu, as prefera de o mie de ori sa iau ceaiul cu Sue Townsend. Am descoperit-o acum cativa ani, cu ‘The Public Confessions of a Middle-Aged Woman’ – o colectie de articole publicate de-a lungul anilor in Sainsbury’s Magazine. Despre nuditate, despre gradinarit si despre spargatori. Despre batranete si boala. Daca esti sincer cu tine, razi cu lacrimi si suspini cu un suras in coltul gurii.
Imi place Sue Townsend pentru ca fumeaza si scrie. Pentru ca are diabet si scrie. Pentru ca a orbit si totusi scrie. Intre altele, scrie despre o Regina detronata si ‘asistata social’, despre un Print Charles cu ponytail si trening roz si despre un prim-ministru republican cu multa matreata si putine calitati (nimic nou aici!).
Scriitura e spumoasa si pe alocuri gingasa, iar personajele conturate cu indemanare, fara a deveni caricaturi. Cateva ore de lectura usoara, tocmai buna dupa digestia ingreunata de sarbatori.
Dupa ce am terminat ‘Regina si cu mine’ am ramas cu o singura si previzibila intrebare: oare Liz Windsor o fi citit-o?
