Ciorapii de dama sunt un accesoriu foarte bizar.  Mai intai, ii vezi intr-o vitrina.  Bine intinsi pe piciorul unui manechin, seducatori, desavarsiti.  Ii cumperi si ii aduci acasa in ambalajul elegant si lucios.  Ii desfaci cu mii de precautii, ca si cum ar fi tesuti din panza de paianjen.  Ii treci pe mana, in lumina, evaluandu-le stralucirea sau opacitatea, admirandu-le finetea si blestemandu-ti unghiile prost pilite.  In ziua sau in seara fatidica, ii incalti cu aceesi atentie nemasurata, pasind in ei ca intr-o a doua piele.  Si atunci – de cele mai multe ori – se intampla: ii agati!  Privesti cu oroare si neputinta cum ochiurile diafane se desfac si curg, dublandu-se, inzecindu-se si lasand o rana adanca in textura pana adineauri perfecta. Gata, s-a terminat! Viata ciorapilor tai a fost una scurta si neimplinita.

La toate astea ma gandeam zilele trecute, in fata unei gramezi de ciorapi mutilati.  Atunci mi-am adus aminte de Madame Alice, Tamaduitoarea-Ciorapilor-Raniti.  Existenta ei mi-a fost impartasita, ca intr-un rite de passage, de catre mama si bunica, cam pe cand implineam 14 ani.  Abia terminasem cu sosetele trei-sferturi si faceam primii pasi in maturitatea femeiasca.  In acele vremuri, ciorapii fini erau obiecte misterioase, de contrabanda – asa ca erau restaurati, rasfatati si pastrati in sertare moi, tapetate cu foita parfumata.

NMA.0028271,_Fashion_Photo_by_Erik_Liljeroth_1954

Madame Alice remaia ciorapi.  Sau oficia un ritual magic, nu imi era clar.  Minuscula ei pravalie, undeva la intersectia lui Popa Nan cu Matei Voievod, ramanea mereu in semiobscuritate.  O veioza ca o ciuperca arunca lumina galbuie asupra masinariei mititele deasupra careia isi facea de lucru.  Intrai, strangand la piept punga cu comorile tale, cateva perechi de ciorapi culoarea pielii si  – sfanta sfintelor – ciorapii negri opaci, fara de care orice tinuta a anilor ’80 isi pierdea intregul farmec.  Madame Alice ridica doua o clipa privirea si zicea: ‘I-ati adus? Asezati-i acolo!’

Era scunda si subtire, cu parul perfect oxigenat si coafat.  Ochii ii erau conturati gros, cu cozi negre si lungi, ramasite ale tineretii ei de prin deceniul 6.  Avea maini moi si grabite.  Sau asa mi se parea mie, asteptand in intuneric sa primesc chitanta de mana pe care notase ‘6 per chair + 1 per noir’.  Dupa cateva zile, ma intorceam sa vad daca sunt gata – Madame Alice avea un program capricios si nu stiai niciodata daca ai sa o gasesti. Deseori, tot ce te astepta  era un bilet, prins cu ac de gamalie in perdeaua de pe usa: ‘Reveniti dupa pranz’.  Cand ii recuperam, in sfarsit, ciorapii mei erau bine intinsi, pliati cu grija, ca noi.  Si vindecati de toate ranilor lor urate.

1 Comment

  1. Si mie imi plac la nebunie ciorapii de dama ! Ma bucur ca exista femei care ii apreciaza asa de mult !

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.