Ziua asta, de weekend trecut, a inceput in coada de peste. Cand mi-am deschis mailul, am constatat ca imi scrisesera atat Hosni Mubarak, cat si fata lui Gaddafi. Amandoi ma rugau sa ii ajut cu niste transferuri de fonduri, acu’ ca ii arde la popou flacara revolutiei. Ce sa va spun, engleza lor e mult mai buna decat aia a dictatorilor africani care mi s-au mai adresat in trecut – am fost impresionata placut.  Mubarak saracu’ se plangea ca mai calca diversi pe cateterul lui cu oxigen si nu stie cat o mai poate duce asa. Fata lui Muammar, in schimb, panicoasa ca toate femeile…avea un ton imperios, ca sa nu zic isteric. Le-am recomandat amandorura sa ii scrie lui Nati Meir si mi-am vazut de ale mele.

‘Ale mele’ fiind cele trei feluri de mancare, pentru musafirii care veneau sa pranzeasca cu noi.  Pentru a le compune, a trebuit sa ies la cumparaturi in orasul natal.  Cu ocazia asta, s-a nascut o dilema pe care ma grabesc sa v-o impartasesc, ca sa nu ma tina treaza noaptea: semnele alea de pe anumite trotuare (cum ca pe respectivele trotuare pot circula la gramada atat pedestrasii cat si biciclistii) erau ele imperios necesare? Nu stiau ei, biciclistii si pedestrasii, sa se fereasca unii de altii in absenta sus-numitelor semne?  Nu era mai bine sa se foloseasca vopseaua alba consumata astfel pentru a trasa liniile absente/sterse/aproape invizibile dintre benzile carosabilului? Intreb si eu.

In final, iata ca ajungem si la capul, corpul si alte parti anatomice ale pestelui, in sensul lui culinar.  Pentru pranzul cu pricina, am executat: 1.  sashimi din file de ton, cu sos din mirin si soia, plus wasabi si ghimbir murat; 2. creveti uriasi de Spania, trasi la tigaie cu unt, usturoi si verdeata; 3.  dorada si biban de mare cu sos de portocale, vin alb si fenicul.  Pe primele doua nu am mai apucat sa le pozez, caci s-a nascut o mica imbranceala in momentul in care le-am pus pe masa.  Despre al treilea, pe larg in continuare.

Ingrediente

3 dorade mici, curatate

2 bibani de mare, mici, da’ mai lungi si la fel de curatati 🙂

4 radacini de fenicul, curatate si taiate feliute

1 ceapa alba mare, taiata feliute

putin ulei (amestec de masline si floarea-soarelui)

Pentru sos:

1/2 pahar suc de portocale

1/2 pahar vin alb sec

sare, piper negru

motzul verde al radacinilor de fenicul, tocat marunt

1 ardei rosu nu prea iute, curatat de seminte si fibre si tocat

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Intr-un castron, amesteca bine toate ingredientele pentru sos.

Unge tava mare a cuptorului cu amestecul de ulei.  Presara pe fundul tavii cam trei sferturi din cantitatea de fenicul si ceapa, ca sa faci un fel de ‘pat’ pentru peste.

Cresteaza pestii pe ambele parti. Sareaza-i si pipereaza-i dupa gust, pe dinafara si pe dinauntru.  Umple-i cu restul de fenicul amestecat cu ceapa si aseaza-i frumos in tava.  Toarna deasupra sosul din castron si da la copt pentru vreo jumatate de ora, cu tava asezata la mijlocul cuptorului.

Unge din cand in cand pestii cu sosul din tava.  Stii ca sunt gata atunci cand aripioara dorsala se desprinde usor atunci cand tragi de ea.  Daca vrei sa fie usor rumeni, trece cuptorul pe grill in ultimele zece minute. Gata! Pune pe masa alaturi de niste cartofi fierti, cu unt si patrunjel verde si /sau o mare salata. Asta a fost ziua cand am gatit si am mancat pestii!

4 Comments

  1. ce uimit e pestele ala din mijloc!

    si eu fac pesti. azi i-am bagat in folie de aluminiu. oare o sa ii mai gasesc acolo? ca i-am bagat la solar acum o ora.

  2. Faina corespondenta de week end ai avut 🙂 Pestele arata foarte fain. Nu am incercat sa-l pregatesc cu sos de portocale, dar trebuie sa fie tare bun. Poate incerc in week end. O zi frumoasa!

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.