Sa nu cumva sa va prind ca rade careva de titlul meu! Eu asa am auzit de la micul ecran, asa va zic si voua. De ce sa ne mai agitam, daca tot ni s-a comunicat recent ca degeaba ne tot dam cu fundul de pamant a propos vorbire si scriere corecta, limba romana va face cam ce vrea ea si mai exact, ce vor fanii lui ‘decat’, ‘calitativ’ si ‘ofertant’.
E adevarat, la teveu nu era vorba despre icre, ci despre suspendarea (again!) prezidentiala. Suspendarea asta a devenit asa un moft comun, incat propun sa ii redenumim pe viitorii candidati: sa nu le mai zica prezidentiabili, sa le zica suspendabili. Ca suspensori nu ar fi frumos.
Sa revenim, insa, la icre. Cu toate ca am prins destui trandafirasi in buchetul vietii si am risipit un numar dintre acestia in fata masinilor de gatit si oalelor, nu facusem pana acum icre. Nu le batusem, nu le frecasem, nu le agresasem in niciun fel. A venit momentul, mi-am spus, si am trecut indata la fapte.
Mi-am procurat una suta grame icre stiuca – mari, frumoase, rotunde, proaspete si nu prea sarate. Am purces la o culegere de retete orale si scrise de la tot felul de persoane avizate: vanzatoarea de la raionul ‘Pescarie’, sotia unui coleg, mama celei mai bune prietene, o alta prietena – stahanovista pe judetul Ilfov la acest preparat. Adaugati la acestea retetele din Sanda Marin si Radu Anton Roman si va veti da seama de amploarea cercetarii intreprinse.
Mi-am pregatit riguros ‘masa de operatie’. Am pus langa icre: sucul de la o lamaie (nu prea mare, mi s-a atras atentia), un pahar baban cu ulei de floarea soarelui (cantitatile recomandate variau de la 100 la 500 ml, asa ca mi-am zis ‘mai bine safe than sorry!’), cateva lingurite de apa minerala (‘ca sa le afaneze, draga!), sare (just in case, v-am spus ca nu prea erau sarate), o ceapa tocata marunt, un mixer, un tel, castroane, castronele si alte recipiente de diferite dimensiuni. Momentul era solemn – eram singura in bucatarie si concentrata precum un samurai inainte de seppuku.
Am pus trei sferturi din icre intr-unul dintre castroane. Am inceput sa adaug, pe rand, putin ulei si putina zeama de lamaie. Am perseverat. Nimic – icrele mele erau fleasca. O broboana de sudoare imi ingreuna spranceana stanga, in timp ce spranceana dreapta imi tremura usor. Am pus mana pe telefon si am sunat prietena stahanovista.
‘S-au taiat’
‘Nu te ingrijora, se mai intampla. Dac-ai stii tu cate icre am aruncat eu pana sa invat spiel-ul….’
‘ Bun. Si io ce fac acum?’
‘Iei putin din icrele alea de le-ai pastrat la inceput, le pui intr-un castron curat si o iei de la capat, adaugand cate putin din alea taiate. Cu ce le bati?’
‘Cu mixerul.’
‘ Aaaa, pai vezi … poate d-aia. Eu le bat cu furculita sau cu telul.’
‘Bine, hai sa vad ce iese si te sun din nou’.
Pus o lingurita icre virgine in castron virgin. Adaugat, pe rand, putin ulei si putina zeama de lamaie. Adaugat treptat putin din icrele taiate. Renuntat la mixer diabolic, frecat cu telul. Nada! Niente! Acelasi rezultat. Tel plin de icre cazut pe jos. Curatat podea, spalat tel, injurat in mai multe dialecte rare. Sunat din nou prietena.
‘Iar.’
‘Iar?’
Ghiceam deja, la celalalt capat al firului, anumite indoieli cu privire la IQ-ul meu.
‘Pai nu mai stiu ce sa le faci. Doar sa incerci cu putin gris fiert sau cu putin miez de paine.’
‘Bine, incerc. Gris n-am, ca avem toti peste 18 ani in casa asta, da’ am miez de paine.’
Inchis telefon. Aplecat capul in piept – calmat vena care pulseaza in tampla, prin respiratie yoghina. Intre timp, nu mai eram singura in bucatarie. Un cetatean de sex opus indrazneste:
‘S-au taiat? Da-le dracului, arunca-le, nu te mai chinui cu ele. Lasa, ca mancam la altii, daca acasa nu putem.’
Apuc cu hotarare cutit mare, de macelar. Cetateanul de sex opus se retrage cu precautie si intelepciune. Inmoi miezul unei felii de paine in apa, storc bine, de nervi. Iau alt castron. Adaug putin din icre taiate si incapatanate. Pun si putin miez de paine. Bat. Repet. Bat. Repet. Reiau operatiunea cu ulei si lamaie. Afanez corespunzator cu apa minerala. Sub ochii mei, miracolul se produce: icrele cresc si se intaresc. Moralul meu, asemenea. Duc operatiunea la bun sfarsit, adaugand o parte din ceapa tocata si icrele integre, pastrate deoparte. Rezulta castron plin, de marime potrivita, cu icre splendide, perfecte. Aud in sine-mi ‘Oda Bucuriei’, dirijata de Herbert von Karajan. Cetateni de toate varstele se aduna in jurul meu, pun mana pe felii de paine, intind icre pe ele, le hapaie zambitori. Ma simt purtata pe brate. Unui anumit cetatean i se apleaca de la atatea icre – era cel care ma indemna sa renunt. Zambesc magnanim si ii intind un Colebil.
Mai tarziu, in acea seara, adorm cu un zambet pe buze. Si cu o intrebare zumzaind in minte: icrele astea s-or fi lasat batute de frica sau de plictiseala?
21 Comments
:)) esti cruda!
😀
As vrea eu…cred ca sunt deja coapta bine! 🙂
pai asa…batute…sa se vada bobite intregi…buneee…
Asa mi-au spus si ai de le-au mancat 🙂
Zano draga, ca sa citez din vecina de bloc a maica-mii, fii atenta, zice asea: „Mama, ca cum frec io icrele cu lingura de lemn, nici un mixer d’ala nu le face, sa stii!”
Deci ia de noteaza sa nu te mai chinui al’dat!
Alfel frumusele si icrele si povestea. Pana la urma te-ai dumirit, a fost de frica sau de plictiseala? 🙂
Draga tocana, mersi de recomandare, voi exersa si cu lingura de lemn next time. In final, cred ca s-au lasat batute de mila mea! 🙂
La mine acasa era asha:
1. lingura de lemn la inceput, dupa ce s-au legat – mixer
2. incepi cu o linguritza de icre nefacute, pe care o zdrobeshti cu lingura de lemn si apoi incepi cu picaturica de ulei si porma pui restul de icre (pastrind, bun intzeles, o cantitate mica pentru la caz de). Cica zeama aia pe care o lasa icrele zdrobite, care este lipicoasa, le face sa se lege. Ca zeama de la catzelul de usturoi, cind faci ailloli.
3. o felie de piine ALBA, muiata in LAPTE, stoarsa bine – o pui destul de la inceput. Cite o linguritza, nu toata odata.
4. cepa taiata foarte marunt – la sfirshit.
Vera, asa o sa fac! Inclusiv partea cu painea, care mi se pare salvatoare din start.
Erata
1. lipicIoasa
2. ceApa
3. de unde ai luat icrele?
Icrele le-am luat din minunata si surprinzator de scumpa Piata ‘Timpuri Noi’ 🙂
Imi amintesc ca am cumparat si eu odata icre de stiuca. A fost asa, ca nu am vazut pretul si am cerut precum un mogul plictisit o juma’ de kilogram.. Nush de ce, dar parca de atunci nu prea le mai am la inima :)))))
haha, si eu m-am cam cutremurat cand am vazut cat e suta de grame 🙂 si m-am cutremurat si mai tare cand era sa le arunc, taiate 🙂
In casa mea, icrele de stiuca nu apuca sa fie ‘batute’. Eu tzi-am zis cum era la mama. La mine, ele se maninca cu lingura, direct din borcan, goale – sau, cel mai des, pe piine prajita, cu unt sau creme freche, ca cele de Manchuria. Scump e putzin spus, e obscen. Dar obscena e si placerea si dezabuzarea…
Vera, pret de cateva ecunde, cand le-am vazut asa frumoase si dolofane, mi-a venit si mie sa fac acelasi lucru – sa le mananc direct pe paine prajita. Insa ma innebunisera cetatenii: ceapa! ceapa! ceapa!
te iubesc zana eficientei
vai, Dimitri, suflet slav ce esti, ai reusit s-ao faci pe Zana sa roseasca 🙂 Sarbatori fericite!
Solutie pt icrele taiate (sper sa nu ti se mai intample:p) – apa ffffff rece, aproape inghetata, torni cate putin si freci cu lingura de lemn. Si painea inmuiata ajuta, sau putin gris inmuiat.
Secretul pentru ca icrele sa nu se taie este ca toate ingredientele sa fie scoase din frigider minim cu o ora inainte de a fi pregatite(icrele, lamaia, uleiul, apa minerala, ceapa). Va vorbeste o persoana care locuieste de cand s-a nascut, in Tulcea si care este ahtiata dupa peste, icre, fructe de mare.
Daca sunt foarte proaspete(scoase atunci din burta pestelui), nu se bat bine; trebuie sa stea cateva zile cu sare la frigider.
Eu pastrez icrele la congelator in pungulite si scot portia cand am pofta, le las de cu seara pana a doua zi sa se decongelze si le prepar.
Si inca ceva: eu le bat cu mixerul de la inceput pana la sfarsit si imi ies suuuper bune.
felicitari pt frumoasa ….reteta,si frumoasele cuvinte
am luat si eu azi icre de stiuca de la Obor (hala de peste) cu 28 lei /100g si cred ca o sa le ‘onorez’ doar cu putin unt direct pe painea proaspat scoasa din cuptor.
btw, eu de obicei pun icrele (de crap) in robotul de bucatarie (dotat cu cutite, nu cu teluri), pun miezul de paine (inmuiat in apa) si ceapa tocata peste ele, ii dau drumul la viteza medie si apoi torn uleiul (de masline) in fir subtire (prin gaura capacului) pana se prind cum trebuie (s-au prins mereu, fara exceptie), iar la final adaug zeama de lamaie putin cate putin (mama zice ca zeama asta le si albeste)
Eu am preparat astazi icrele de stiuca astfel. In primul rand am grija ca toate ingredientele sa fie la temperatura camerei. Am desarat partial icrele prin clatire repetata. Apoi le-am lasat sa se scurga. Am zdrobit putine icre pt. a le ajuta sa se lege mai repede. Treptat am adaugat uleiul foarte putin la inceput. La inceput au aspect lichid dar pe masura ce se adauga uleiul capata consistenta si devin ca o alifie. In cazul in care se ingroasa si nu se mai pot amesteca se adauga putina apa. Spre sfarsitul prepararii se adauga zeama de lamaie dupa gust si o ceapa mica tocata marunt amestecata prin rasturnare. Se orneaza cu masline verzi taiate rondele.