Author

Smaranda Vornicu

Browsing

Aroma de portocale însoţeşte întotdeauna sărbătorile de iarnă şi, de aceea, o prăjitură gustoasă şi aspectuoasă cum este aceasta va da căldură şi strălucire serilor friguroase de decembrie şi va impresiona oaspeţii. INGREDIENTE PENTRU PRĂJITURĂ Unt, pentru a unge forma 160g unt, la temperature camerei 3 ouă mari 2 linguriţe concentrate/ esenţă de vanilie 190g faină cu agent de creştere, cernută (poate fi înlocuită cu 190f făină albă + ¾ linguriţă praf de copt + ¾ linguriţă sare) 40g făină albă, cernută 170g smântână 1 lingură coajă de portocală rasă 80ml suc de portocale proaspăt PENTRU COAJA DE PORTOCALĂ PENTRU DECOR Coajă de la 3 portocale, tăiată în fâşii subţiri 215g zahăr tos 60ml apă PENTRU GLAZURĂ 150g zahăr pudră, cernut 25g unt, la temperature camerei 1 lingură suc de portocale proaspăt MOD DE PREPARARE Preîncălzeşte cuptorul la 180 grade Celsius. Unge cu unt o formă circulară, cu arc. Tapetează…

Ce să facă şi omul răcit, sechestrat în casă? Mai ales atunci când ia vitamina C cu pumnul. Care vitamina C, se ştie, face o foame sfâşietoare. Omul face o budincă. În special în situaţia în care are sertarele frigiderului, yet again, pline cu legume pe care, de cum le-a cumpărat, a şi uitat de ele. Am căutat , aşadar, o reţetă din asta, cum să vă spun, cremoasă, decadentă, aromată, care să mă întremeze şi să mă consoleze că stau la domiciliu şi mă uit la emisiuni tembele cu decoratori care îţi refac toată casa cu 100 de dolari şi cu mirese pe care le umflă plânsul pentru că soacrei nu îi place rochia aleasă. Ingrediente 6 cartofi de dimensiune medie, bine spălaţi şi fierţi în apă cu sare (să se pătrundă, dar să nu fie prea moi) 50g unt 3 bucăţi praz, doar partea albă, bine spălată, feliată…

Aşa o vreme urâtă afară, atâta ploaie, că am simţit nevoia, răsfoind un album de artă să îmi amintesc de ceva ce am scris acum multă, multă vreme, într-o vară petrecută pe marginea unui lac. e o iarbă care seamănă cu liniştea şi fructe calde-coapte se rostogolesc către palmele lor. nu le poţi închide trupurile în linii, nu le poţi desena râsul din umeri, arcuirea răcoroasă din braţe şi respiraţia apei pe piele, mişcarea părului lor. priveşte-le, deci, căci nu va rămâne decât iluzia unui peisaj populat cu femei, conturul unui titlu. Rog să vină vara, de urgenţă! 🙂 Foto: Pierre Auguste Renoir  – „Femei in bluze albastre”

Aşa se întâmplă:ajungi în supermarket, plină de un sfânt elan al nutriţiei sănătoase. În capul tău, eşti un înger al dietelor bune, cu reţete naturale, multe fructe & seminţe & fibre incluse. Te şi vezi ajungând acasă, unde întreaga familie, cu ochii plini de lacrimile recunoştinţei, te priveşte descărcând sacoşele, cu multe ooooo-uri şi aaaaa-uri admirative şi se declară gata să consume toate sucurile şi muesli-urile şi salatele cu care vei binevoi să îi blagosloveşti în următoarea perioadă. Însă, vax albina, cu tot cu mierea ei mult mai bună decât zahărul rafinat! În realitate, reclama asta la hrană echilibrată rulează doar în mintea ta. În căminul tău, trăiesc oameni ca toţi oamenii, care mănâncă tot ce le e poftă, ca apoi să închidă ochii în momentul in care se urcă pe cântar. În consecinţă, cele două kilograme de banane pe care le-ai achiziţionat pentru mic dejun şi gustări, rămân să…

Dintr-o confuzie de eroare, cum ar spune anumiţi posesori de doctorate, m-am trezit cu o varză chinezească, numită şi Napa cabbage, în frigider. După cum puteţi observa din mai multe postări ale acestui blog, în frigiderul meu (în special în sertarul pentru legume), se întâmplă lucruri bizare, asupra cărora pare că nu am niciun control. Aşa este. Respectivul sertar este teritoriu al misterelor, vă jur. Acolo apar şi de acolo dispar tot felul de vegetale cu care nu am nimic de-a face. Mai puţin faptul că nu îmi fac listă atunci când merg la cumpărături. Şi iată una dintre urmările dramatice ale acestui obicei deplorabil: varză chinezească. Pusă în faţa evidenţei şi pătrunsă de fiorul responsabilităţii civice (voi ştiţi câte tone de mâncare aruncăm, anual, la gunoi? nici eu, dar prea multe), am decis să nu ignor, aşa cum fac de obicei, existenţa respectivei crucifere, ci să mi-o asum. Şi…

Într-o zi, stăteam eu şi mă zgâiam în sertarul cu verdeţuri al frigiderului. Şi – what else is new? – cum stăteam eu aşa cugetânda, am realizat că am prea multă ţelină tijă. Ditamai căpăţâna verde, proaspătă şi parfumată. Acum, ţelina asta e vegetală cu dichis, are aromă puternică şi nu o poţi arunca vraişte prin mâncăruri, că devine dominantă şi omoară orice altă pretenţie de gust. Nu îţi rămâne decât să o faci pe ea steaua spectacolului şi să îi pui reflectorul în ochii cei verzi. De unde şi reţeta care urmează, sănătoasă şi gustoasă. Ingrediente (pentru 2 porţii zdravene) 160g paste integrale (fusilli, în acest caz) 1 tijă de ţelină proaspătă + 20g frunze de ţelină 50g de migdale întregi 40g parmezan de calitate (bucată, nu rumeguş din ăla alb la pungă) 1 lingură de migdale feliate sare piper negru, proaspăt măcinat ulei de măsline extravirgin Mod de…

Am tot felul de amintiri legate de prune. Dulceaţa de prune a bunicii mele, cu miez cărnos de fruct şi pieliţă parfumată, răsucită în siropul de culoarea nestematelor. Găluştele cu prune, tăvălite în pesmet auriu, mâncate fierbinţi, pe nerăsuflate, direct din castronul alb de porţelan. Pandişpanul cu rânduri soldăţeşti de fructe şi pulbere de zahăr deasupra. Prunele ascuţite de Anghelestii Vrancei, aruncate de-a valma în butoaie, fermentând dulceag, apoi decantându-se în alambicul fascinant, către picătura de ţuică aromată. Compotul de prune al Coanei Mari, turnat în bol potrivit de cristal, apoi uitat, în vârtejul sclerozei, pe servanta din sufragerie, pentru a deveni capcană veşnică a muştelor şi albinelor. Nobilele şi rotundele Reine Claude, masacrate pe româneşte în renglote, desfăcute în jumătăţi zemoase şi umplute cu miez de nucă. Prunele uscate, lipicoase şi medicamentoase, în săculeţul lor, pe rafturile din cămară. E sezonul lor, al prunelor. Aşadar, ce altceva mai potrivit…

Acum câteva zile, în faţa oglinzii, mi-am pus, pentru prima oară, câteva întrebări. De ce naiba mă fardez? Care e rezultatul pe care îl urmăresc? Reuşesc, cu rutina pe care mi-am construit-o, să obţin acel rezultat? Într-o lume peste care aparenţa tinereţii veşnice este împărăteasa şi în care peste 450 de miliarde de dolari (aţi citit bine, cam cât PIB-ul Norvegiei acum câţiva ani) sunt cheltuite anual pe produse cosmetice, care mai este sensul şi scopul acestui ritual pe care îl practicăm în fiecare zi? Poate că sună a filozofie de duzină, însă pentru noi, femeile mature, acest scop devine cel puţin la fel de important ca şi căile prin care îl atingem. Machiajul, pentru acelea care au trecut de „o anumită vârstă” (mă prăpădesc de râs când aud formula asta), e o temă care a ocupat deja prea multe coperţi de revistă, pagini de blog şi minute de emisiune…

Atunci când vii din vacanţă, mi se pare normal să aduci cu tine una – două – trei mici obsesii culinare, care să te urmărească pentru o vreme, în experimentele tale culinare de zi cu zi. Ultima noastră excursie în Grecia a început cu un drum istovitor, parcurs la vreme de noapte, ceaţă şi, pe alocuri, ploaie. Odată ajunşi la destinaţie şi obligaţi să descărcăm portbagaje întregi de geamantane şi sacoşe, ne-am dar seama că tulburăm siesta unui vânzător ambulant de fructe. Cunoaşteţi, presupun, camionetele greceşti pe jumătate dezmembrate, încărcate cu pepeni uriaşi, roşii îmbujorate, vinete, ardei, piersici şi struguri. Pe pragul din spate al acestei camionete specifice se bronzau nişte smochine amestecate, acelea de un verde prăfuit şi delicat laolaltă cu cele vineţii şi pistruiate. Chioară de oboseală, semischioapa şi orbită de un puseu de foame fulgerător, am şi înhăţat un kilogram de bijuterii din acestea, pe care le-am…

Îmi plăcea să îl mănânc la restaurant. Nu îl gătisem niciodată. Aveam o idee aiurită, conform căreia e complicat de pregătit. Cât m-am înşelat! E unul dintre peştii uşor de preparat şi delicioşi, demni de un împărat, după cum zice şi poetul antic Juvenal, în al său „The Emperor’s Turbot”: “This, for a private table far too great, Accept, and sumptuously your genius treat; Haste to unload your stomach, and devour A turbot, destined to this happy hour. I sought him not; he marked the toils I set, And rushed, a willing victim, to my net.” Trezindu-mă, fără înştiinţare prealabilă, cu un calcan de vreo 2 kilograme pe blatul din bucătărie, m-am văzut nevoită să mă documentez în regim de urgenţă şi să îl pun, în timp record, pe masă, pentru vreo 8 – 10 musafiri. Ingrediente 1 calcan de circa 2 kilograme, curăţat ulei de măsline felii de lămâie,…