Ieri, pe seara, am citit una dintre cele mai poetice fraze despre iarna. Si nici macar nu e o poezie, ci un fel de anecdota. Si nici macar nu apartine unui poet. Asta, in masura in care Plutarh (caci despre el este vorba) a fost mai degraba cunocut ca moralist si biograf . Fraza suna cam asa: „Antistene ne povesteste despre existenta unui taram foarte indepartat, unde frigul este atat de puternic, incat cuvintele ingheata de indata ce sunt rostite, iar dupa un timp, ele se dezgheata si devin audibile, astfel ca acele cuvinte rostite pe timpul iernii raman neauzite pana in vara care urmeaza.”
Tot gandindu-ma la cuvintele lui Plutarh, precum cei 7 frati care isi cautau 7 mirese, si zgribulindu-ma pe sub paturi, perne si cuverturi, am simtit o pofta nebuna pentru un desert foarte cald, foarte parfumat si foarte dulce. Da, da, stiu ca am promis sa o las mai moale cu zaharicalele, insa trebuie sa recunoasteti ca m-am tinut tare de la tortul cu ciocolata incoace! 🙂 So I deserve a reward!
Ingrediente
250g faina alba
200g zahar tos
2 lingurite praf de copt
1/2 lingurita sare
3 lingurite scortisoara (pulbere)
235ml lapte
350 ml apa
250g zahar brun
2 linguri cu varf de unt
2 mere potrivite, curatate de coaja si taiate in cubulete
un pumn zdravan de miez de nuca, prajit usor in tigaie
Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius. Unge o forma dreptunghiulara, din sticla termorezistenta, cu putin unt.
Intr-un castron, amesteca faina, zaharul tos, praful de copt, sarea si scortisoara. Fa loc in centru si toarna laptele, apoi amesteca totul, pana obtii o compozitie omogena.
Intr-o craticioara, toarna apa, adauga zaharul brun si untul – pune pe foc potrivit si lasa sa dea unul – doua clocote marunte, cat sa se dizolve tot zaharul si sa sa topeasca untul.
Toarna acum compozitia de faina cu scortisoara si lapte in forma pregatita. Deasupra, toana cu grija (incetisor) siropul de zahar cu unt. Presara bucatelele de mar si nucile rumenite si da la cuptor pentru circa 50 de minute – sa creasca si sa se umfle frumos, iar miezul (incercat cu o scobitoare) sa fie facut. Prin nu stiu ce minune, tot siropul va fi absorbit in compozitie, transformandu-se intr-un fel de caramel incredibil de parfumat, in timp ce merele si nucile vor ramane usor crocante.
Asta este! Budinca cea rumena serveste-o calduta, in boluri, turnandu-i deasupra putina smantana ori frisca lichida. Aroma ei te va apuca de nas, te va rasuci de trei ori pe loc si iti va transforma cuvintele zgribulite si iernatice in povesti de spus langa foc. Parole de Zana! 🙂
17 Comments
Aaaah, la ce grea incercare ma supui! Arata si suna absolut delicios, dar voiam sa ma limitez la reteta de linte maine, nu sa ma topesc in budinca de mere :).
Buna si lintea, de fapt – absolut delicioasa! 🙂
Aye, aye, aye… divin, zâna, divin !
p.s. am dat drumul la comment-urile alea, nu pricep de ce nu se afisasera din prima
mersi frumos – ti-as expedia o portie, insa mi-e frica sa nu mi-o inghitza la toile si pe aiasta 🙂
oare ma incumet s-o fac si eu pe uikend? cine’ar putea sa’mi raspunda la intebarea asta? Arata asa de bine… si culmea! am in casa toate ingredientele!
pai, ce mai stai? 🙂 vezi ca agnes a si facut-o, cu imbunatatiri 🙂
comitetul de iniţiativă împotriva cartilagiilor şi amicilor lor (format din mine decât, deoarece cruela a dispărut) laudă această reţetă şi a executat-o înlocuind nucile cu fulgi de migdale din motive de alergie a unui important flămând al casei şi merele cu pere (uşor alcoolizate în tigaia cu vin alb şi o aşchie de unt) întrucât se ştie că ce iei pe mere dai pe pere, din cele mai străvechi timpuri.
senq zâna.
trebuia virgulă mai sus ? 🙄
ce rapida esti! 🙂 inteleg ca a fost bun. chiar si fara zgarciuri 🙂 🙂 care virgula? 🙂
aia (sau nu) între senq şi zâna.
p.s. rapidă, da.
reuşită, nu ştiu.
maglavaisul a fost mult şi subţire, la copt a dat pe dinafară, din cuptor a fumegat tot timpul un smog gros şi negru de caramel de la contacul preaplinului cu pereţii încinşi etc.
dar, servită în boluri potrivite (la aspect mă refer) cu o smântână subţire şi rece, a sfârşit apoteotic în măruntaiele noastre.
hmmm, I wonder how it happened, ca la mine nici n-a fost prea mult maglavias (dupa cum se vede din poze) si nici prea subtire si n-a dat pe-afara nimic. oi fi folosit un vas prea mic? sper, macar, ca nu v-a dat indigestie 🙂
neaaaaahhh, ce indigestie ?
tava cu preparatul arăta superb, doar cuptorul s-a ales cu traume . bănuiesc că totuşi nu a dat pe dinafară de preaplin ci că , în urma unei manevre mai intempestive de-ale mele din timpul coacerii, s-a vărsat ceva.
după ce am curăţat cu sârg urmele sinistrului , am trecut la tura a doua.
aceeaşi mărie dar cu pălărie de iaurt rece, cremos.
f. bun
Uff, m-am linistit! Credeam ca boscorodesti, laolalta cu tot familionu’. 🙂
singura pb care ar putea fi menţionată e următoarea : cotletele de porc ce au urmat la rând în cuptorul proaspăt frecat şi spălat cu toţi detergenţii anti-caramel întărit aveau, la un moment dat, un vag aer parfumat si aseptic. dar a dispărut şi ăla .
deci m-am ales şi cu mâncare bună şi cu un aragaz strălucitor, până la coadă.
ah, stiu chestia cu mirosul de detergent in aragaz – eu il sterg de nu stiu cate ori dupa ce a fost curatat cu detergent, ca si mie mi se pare ca va avea mancarea gust de CIF 🙂
vezi aici http://zoltybogata.wordpress.com/about/
Zinico, am cetit, ca nu se putea. Dar e mai mult decit budinca cu mere – are si nuci, chestii si dna Agnes i-a pus migdale (io n-o sa poci, angerasha mare ie alergica la nuts) si pere in vin, la care ma gindesc si eu, pt. varianta pt. adultzi – migdale si pere in coneac sau mai bine armagnac si cu putzina creme fraiche cu un strop de acelash coniac/armagnac. Ce zici? Sau un rom vechi (9, 12 ani?)
ma faci sa imi pun fantezia in functiune – ce zici matale de niste Calvados cu merele astea?