Cunosc numeroase doamne și domnișoare deștepte și mă mândresc cu acest lucru. Multe dintre ele fac lucruri despre care ar trebui să discutăm mai des, pentru că ne sunt de folos tuturor. Mai ales când e vorba despre sănătatea copiilor noștri. Într-o țară și într-o lume în care „timpul de calitate” al părinților cu progeniturile lor a ajuns, din păcate și de multe ori, să însemne o excursie la mall încheiată apoteotic cu o tratație la un stabiliment fast food și în care ne întâlnim zilnic cu pre-adolescenți cu gabarit depășit, prăbușiti pe canapele în fața ecranelor de tot felul, un proiect precum cel al prietenelor de la Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step, dezvoltat împreună cu Lidl, este unul de utilitate publică și presantă. Este vorba despre cartea de educație nutrițională pentru copii „Sănătate ca la carte”, ai cărei autori sunt Dr. Florin Ioan Bălănică și…
Ce ţi-e şi cu subconştientul ăsta, domnule … Lume luminată se încontrează şi se îngrijorează pe teme turceşti, eu stau ce stau şi mă…
Poate că v-aţi prins deja, dar particip la un concurs foarte friendly, organizat de Panasonic, în care am pregătit şi fotografiat diferite reţete cu…
În dimineaţa asta, devreme, când am deschis fereastra şi m-a lovit în faţă simunul, am cam înţeles ce ne aşteaptă. O zi de langoare…
Reţeta o găsiţi aici. Mai jos, o galerie de fotografii cu şi despre aceste gustări perfecte pentru vară. Eu una aş fi apreciat în mod…
Aşa cum povesteam într-unul dintre episoadele trecute ale acestui blog, am nimerit în piaţă peste tarabe întregi de kale şi mangold. Am umplut sacoşele…
Domnule, eu, când apare conopida cea nouă şi fragedă în piaţă, sunt cuprinsă de o inexplicabilă folie. Tot cumpăr conopidă şi o tot gătesc,…
Reţeta asta este pentru zilele în care eşti singur acasă. Vrei să mănânci ceva uşor de pregătit şi de digerat. Dacă mai e şi…
Vine o vreme când nu mai merge cu jumătăţi de măsură. Când organismul cere, va să zică, iară noi trebuie să îi dăm chestiuni…