Datorita unui articol din varianta online a New York Times, am descoperit recent un extraordinar proiect. Se numeste Home Food si iti da posibilitatea sa mananci in orice regiune a Italiei, ca la mama acasa. De fapt, chiar la mamma lor acasa, fiindca iei pranzul sau cina in mijlocul unei familii italienesti tipice, cu preparate dupa vechi retete de familie, folosind ingrediente locale si foarte proaspete.
Gospodinele participante sunt atent selectionate si trec printr-un fel de curs, dupa care primesc titlul de Cesarina, „in amintirea tuturor bunicilor, matusilor si altor persoane care ne-au imbogatit copilaria si au facut-o mai frumoasa cu gustul mancarurilor lor”, se spune pe site-ul proiectului. Frumos, nu?
Pentru a putea participa la astfel de mese, trebuie sa devii Partener al programului – va sa zica sa depui o cerere online, sa completezi niste chestionare si apoi, dupa ce ai primit aprobarea organizatorilor, sa platesti o taxa anuala de 35 de euro. Daca esti strain, poti plati o taxa lunara, de doar 3.50 euro. Odata devenit Partener, te uiti pe calendarul lor de Evenimente (mese organizate), ti-o alegi pe cea potrivita, faci un fel de rezervare si platesti un cost modic, un fel de contributie pentru pranzul respectiv. Ti se indica si cateva reguli de maxim bun simt, legate de eticheta in astfel de situatii – cum ar fi faptul ca trebuie sa fii punctual si sa nu faci critici deplasate legate de masa si de gazde.
Experientele descrise in articolul lui Matt Gross suna fabulos – retete delicioase, gazde ospitaliere si simpatice, plus o multime de informatii adunate despre gastronomia, ingredientele si traditiile italienesti. Home Food pare sa creeze ocaziile perfecte pentru a cunoaste tara mai profund decat prin vizite in muzee si cine in restaurantul hotelului, ci mai ales pentru a cunoaste oamenii. Chiar daca pare un proiect pentru iubitorii artelor mesei (cum le numeste frantzuzul) – este mult mai mult decat atat. Este un proiect serios, bine gandit si bine organizat, la care participa, in afara de Asociatia pentru Pastrarea si Exploatarea Mostenirii Traditionale Culinar-Gastronomice a Italiei (da, unii au si asa ceva), Ministerul pentru Politici Agrare, diferitele regiuni ale Italieisi Universitatea din Bologna. Intelegeti despre ce vorbim aici? Vorbim despre o natie care isi respecta gastronomia si traditiile atat de mult, incat a cautat si a gasit un nou si interesant mod pentru a le face cunoscute, intelese si iubite de multi altii. Oare ar fi posibil si la noi asa ceva? Nu ca am avea neaparat o gastronomie nationala (mai toate retetele noastre sunt inspirate de prin vecini), dar avem – inca – traditii, gospodine pricepute, familii ospitaliere si, pe ici pe colo, chiar si ingrediente locale proaspete.
Foto 1: fernando
Foto 2: Hypnotic Aubergine
