Despre mine

Cu toate astea, aveam marea sansa de a ma fi nascut si de a trai intr-o familie de creaturi mitologice.

O aura de sfintenie modesta plutea deasupra parului alb al bunicii.  Cum altfel, decat printr-un miracol, ar fi reusit ea sa umple – an de an – camari intregi de dulceturi, rafturi cu borcane de zacusti, muraturi, bulioane, putini de varza si tavi nemasurate cu prajituri? Asternuturile ei – fierte in cazane imense pe plita, albastrite dupa buna randuiala,  apretate, zvantate in ger, calcate fara banuiala unei cute si ordonate in dulapuri cu levantica, te imbiau la somnul cel dulce.  Nasturii pierduti pareau sa sara peste noapte, la locul lor cuminte, in butoniere.  Tivurile se ridicau si coborau la comanda, dupa vrerea modei.  Fustele mamei deveneau rochii de joaca pentru mine.  Sculuri si gheme pufoase, andrele si iglite intepacioase, copci, mosi si babe, ata de toate culorile, rejansa si panglica, degetare bondoace se inghesuiau peste masura in cutiile ei  ’de lucru’. Duruitul vesel al masinii de cusut Singer cu pedala prevestea cazne marunte, in care – urcata pe masa din sufragerie – trebuia sa ma sucesc si invartesc  – pentru ca bunica sa poata insemna atent, cu creta in mana si cateva ace cu gamalie intre dinti,  pensele, croiul manecilor sau al gulerelor.

Mama, frumoasa-foc si zanesc de eleganta, stia alte farmece.  Cum sa tragi, cu maxima precizie si perfecta simetrie, linia tusului de pleoape.  Cum sa faci sa straluceasca portelanuri, cristaluri si argintarie fara sa-ti strici manichiura.  Cum sa transformi bluza strabunicii, cea cu jabou de dantela ivorie, intr-o ‘piesa’ unica pentru petrecerea de asta-seara.  Cum sa-ti legi fularul de matase la gat, ca sa nu arate nici a cravata de pionier si nici a basma de stamba.  Cum sa improvizezi  – in maxim 15 minute – o cina completa si originala pentru vreo 12 invitati si cum sa il farmeci si pe cel mai ursuz dintre musafiri, cu cateva complimente bine plasate si un zambet de o mie de kilowati.  Cum sa te uiti, cu capul plecat usor intr-o parte, la o crapatura din zid, ca apoi sa pui mana pe pensule si culori si sa o transformi intr-o imensa orhidee ciclame.

Cat despre tata, ei bine, el avea un chip si o fire de faun.  I-ar fi stat mai bine in chip de senior de provincie, cu o haita de caini, o pusca la indemana si o multime de povesti vanatoresti de asternut pe hartie, la batranete.  Se trezise insa, prin ocolisurile vietii, orasean, in haine prea stramte si conventii sociale prea complicate.  Cu toate acestea, odata ce pasea intr-o padure, se transforma.  Auzul i se ascutea si putea recunoaste cantecul de dragoste ori de lupta al creaturilor mari sau mici.  Ochii recapatau stralucirea  intensa, gasind fiecare pasare, identificand fiecare urma din noroiul moale al cararilor.  Nasul proeminent fremata, adulmecand in aer, precum cel al unui copoi.  Apoi urmau cuvintele, curgand hipnotic si preschimband  padurea cenusie – pentru cei doi copii – intr-un loc fermecat si multicolor.

Pana si fratele meu, mai mic si mult mai blond, avea indemanari de maestru cofetar, refugiandu-se  in bucatarie, sa fabrice cu iuteala vreo 60 de clatite in locul unei plicticoase lectii de limba germana.  Ori sa dea o mana de ajutor la invarteala cu facaletul in serbetul de lamaie al mamei, ori sa descante cu rabdare sufleurile bunicii.

Asadar, eram oaia neagra a acestei adunari de creaturi fantastice.  Grabita, impiedicata si aiurita.  Cu genunchii juliti chiar si la 20 de ani.  Punand solnita in frigider.  Uitandu-mi cheile in casa, dupa ce am tras usa.  Mereu in intarziere, mereu aflandu-ma in alt loc decat acela in care ar fi trebuit sa fiu.

Si atunci, cand nu mai speram, cand ma impacasem cu mine, aceea care eram, s-a intamplat.  A venit copilul meu.

Probabil ca era intr-una dintre acele nopti cand ma aplecam – nedormita, depasita de evenimente, putin furioasa, putin ingrijorata – deasupra patului lui.  Rasturnata din existenta centrata pe propriile mele aiureli, pe visatul cu ochii deschisi, pe capriciile mele caraghioase.  Si lucrurile – toate cele care mi se invarteau in minte, toate cele care ma prindeau din urma si ma aruncau in corzi – s-au asezat cuminti in cutiute aparute de nu stiu unde.  Si mi-au crescut aripi, subtiri si tremurande la inceput, solide si indemanatice mai tarziu.  Si m-am trezit tinand in mana o bagheta magica, cu ajutorul careia ziua de maine se asezase intr-un tipar plicticos de limpede, iar lucrurile cu adevarat importante se separasera, plutind stralucitoare la suprafata vietii.

Uite asa s-a facut de-am ajuns Zana.  Si pentru a sarbatori acest lucru, a doua zi am facut o ciorba de legume, am frecat toate chiuvetele si mi-am desenat o linie subtire cu tus, pe pleoape.

shortestcut@gmail.com