In camara am dibuit doua borcane interesante: unul cu pate de masline si unul cu miez de anghinare in ulei.  De pe raftul meu magic, am ales una dintre cartile mele preferate de bucate, ‘The Essential Pasta Cookbook’.  Si am incropit o cina perfecta, usoara, rapida.

Ingrediente – pentru 1 persoana

125g fusilli

2 lingurite pate de masline (sau cateva masline negre,fara samburi, si o lingura ulei de masline)

1 catel de usturoi, tocat foarte marunt

2 – 3 miezuri de anghinare, in functie de marime, taiate in bucatele

2 linguri de urda frecata cu marar (de la sibienii din Floreasca) sau urda simpla

piper negru, proaspat macinat

cateva fire de arpagic verde, tocat

Fierbe pastele conform timpului mentionat pe pachet, sa fie al dente.  Intre timp, pune la incins o tigaie mica cu pate-ul de masline sau uleiul de masline si maslinele taiate bucati.  Adauga la calit, la foc mic, usturoiul tocat, cam 1 minut, fara sa se rumeneasca sau sa se arda.  Acum anghinarea, apoi urda.  Amesteca bine si lasa sa se ‘topeasca’ urda jumatate de minute, pentru a se omogeniza cu restul ingredientelor.  Presara cu piper negru, proaspat macinat.
Scurge pastele si adauga deasupra sosul.  Amesteca si serveste imediat.  Era prea cald pentru vin rosu, asa ca eu mi-am turnat alaturi un pahar de Sauvignon Blanc Aresti – Reserva 2008, din Chile.  Si am nimerit la tanc.

2 Comments

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.